ICCJ. Decizia nr. 6574/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6574/2005
Dosar nr. 6762/2005
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 3 octombrie pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul penal nr. 2041/2005, s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului A.P.E., în temeiul dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara a fost respinsă ca nefondată.
S-a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 148 raportat la art. 143 C. proc. pen.
Întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin şi impun în continuare privarea sa de libertate, instanţa de fond a dispus menţinerea acesteia.
Instanţa de fond a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile articolului 139 C. proc. pen., deoarece temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, astfel că a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a părăsi localitatea sau ţara.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul A.P.E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, judecarea sa în stare de libertate întrucât a executat jumătate din pedeapsa aplicată.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Prin sentinţa penală nr. 573 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală (dosar nr. 4492/2003), inculpatul A.P.E. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 16 din Legea nr. 143/2000.
S-a reţinut că, în perioada ianuarie 2001 – iunie 2003, inculpatul a valorificat diferite cantităţi de opium.
La data de 20 iunie 2003, inculpatul a fost surprins în flagrant în timp ce vindea 100 gr. opium (drog de mare risc) şi 4 grame haşiş (drog de risc).
Măsura arestării preventive a fost dispusă la data de 20 iunie 2003, în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. h) C. proc. pen., şi a fost menţinută pe tot parcursul procesului penal.
Instanţa de judecată investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpat împotriva hotărârii de condamnare a constatat în mod just că temeiurile care au determinat arestarea acestuia impun în continuare privarea sa de libertate.
Probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpatului pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, acesta este demonstrat de gravitatea faptelor săvârşite, modalitatea de operare, perioada mare de timp pe parcursul căruia inculpatul a traficat droguri.
Aşa fiind, Curtea constată că menţinerea măsurii arestării preventive este legală şi temeinică şi, întrucât temeiurile în baza căreia aceasta a fost dispusă nu s-au schimbat, în mod just a fost respinsă cererea de înlocuire cu obligarea de a părăsi localitatea sau ţara.
Întrucât criticile formulate nu sunt întemeiate, iar din oficiu Curtea nu constată alte motive de casare, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.P.E. împotriva încheierii din 3 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2041/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6448/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 6606/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
