ICCJ. Decizia nr. 6613/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6613/2005
Dosar nr. 5896/2005
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2005
Examinând recursul de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 48/ F din 23 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul P.I., împotriva rezoluţiei din 29 decembrie 2004 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 223/P/2004.
S-a reţinut că petiţionarul a formulat plângere penală împotriva judecătorului E.C.I. solicitând cercetarea acesteia sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece în calitate de magistrat la Judecătoria Piteşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 3944/2004 în dosarul nr. 7230/2004 prin care l-a prejudiciat în drepturile sale legitime.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin rezoluţia dată la 29 decembrie 2004, în dosarul nr. 223/P/2004, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată, reţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Această soluţie a fost confirmată prin rezoluţia nr. 629/2005 din 15 aprilie 2004 de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
S-a reţinut că în plângerea adresată instanţei, petiţionarul a susţinut că soluţia procurorului este nelegală şi netemeinică întrucât prin abuz în serviciu, judecătorul E.C.I. nu a luat în considerare la soluţionarea cauzei o serie de acte depuse la dosar.
Prima instanţă a reţinut că, în mod corect, prin rezoluţia atacată s-a reţinut că aspectele învederate de petiţionar nu reprezintă elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece nu s-a constatat că intimata a avut o comportare abuzivă în soluţionarea cauzei.
Mai mult decât atât, prin sentinţa civilă nr. 3944 din 6 septembrie 2004 nu s-a rezolvat fondul cauzei, iar petiţionarul a declarat recurs, urmând ca legalitatea şi temeinicia hotărârii să se stabilească prin soluţionarea căii de atac.
Petiţionarul a declarat recurs susţinând că greşit i-a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
A arătat că sunt lipsite de relevanţă, sub aspectul existenţei infracţiunii de abuz în serviciu, faptul că prin sentinţa pronunţată de intimată nu s-a rezolvat fondul cauzei şi împrejurarea că împotriva acestei hotărâri s-a exercitat calea de atac a recursului.
Petiţionarul a arătat că prin cererea de ordonanţă preşedinţială a solicitat să se ia măsuri vremelnice în calitate de proprietar al imobilului iar intimata, cu bună ştiinţă a înlăturat unul din cele două acte de dare în plată şi hotărârea nr. 1228 din 12 februarie 2004 a Comisiei judeţene Argeş şi a ignorat dispoziţiile art. 11 alin. (3), art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 18/1991.
Cum toate acestea constituie „abuz în serviciu", petiţionarul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale.
Recursul nu este fondat.
Din actele dosarului rezultă că intimata E.C.I. a respins, prin sentinţa civilă nr. 3944 din 6 septembrie 2004, cererea de ordonanţă preşedinţială prin care petiţionarul P.I. şi numita P.M. au solicitat evacuarea pârâtului B.M. şi reintegrarea lor în imobilul situat în oraşul Ştefăneşti.
Din motivarea sentinţei rezultă că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C. proc. pen., nefiind justificată urgenţa în luarea măsurii evacuării pârâtului şi aceea de a nu prejudicia fondul dreptului dedus judecăţii, întrucât pârâtul a opus reclamanţilor un contract autentic de vânzare-cumpărare, act, act înscris în cartea funciară sub nr. 5395/2004.
Sentinţa pronunţată de intimată a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 9/ R din 5 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Argeş.
S-a reţinut că, în cauză, părţile opun una alteia un titlu de proprietate a cărui valabilitate o contestă reciproc, iar instanţa, nu poate, în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale să se examineze valabilitatea celor două titluri întrucât în acest fel ar rezolva fondul cauzei.
În raport cu actele dosarului se constată că intimata a soluţionat cauza în limitele în care a fost învestită, respectând dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., aplicabile în materia ordonanţei preşedinţiale.
Toate celelalte aspecte invocate de petiţionar cum ar fi valabilitatea titlurilor de proprietate şi împrejurarea că i-au fost distruse de către pârât plantaţiile de pomi fructiferi şi casa nu puteau fi examinate în cadrul cererii de ordonanţă preşedinţială prin care se solicita evacuarea şi reintegrarea în imobil, aşa încât susţinerea petiţionarului că intimata, cu ştiinţă nu şi-a îndeplinit defectuos atribuţiunile de serviciu, nu este fondată.
În consecinţă, se constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimată este corectă.
Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.I. împotriva sentinţei penale nr. 48/ F din 23 iunie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6606/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 6640/2005. Penal. Art. 254 Cod Penal. Recurs → |
|---|
