ICCJ. Decizia nr. 674/2005. Penal. Art.211 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 674/2005
Dosar nr. 6622/2004
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 179 din 11 mai 2004, Tribunalul Gorj a dispus condamnarea, printre alţii, a inculpatului F.N. la pedeapsa de 7 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea restului de pedeapsă de 418 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 5037/2001 a Judecătoriei Târgu Jiu, care a fost contopită cu pedeapsa aplicată în cauză, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, în final inculpatul F.N. urmând să execute 7 ani şi 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest printre alţii, a inculpatului F.N. şi a fost dedusă din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 24 februarie 2004 la zi.
S-a luat act că partea vătămată a recuperat bunurile, iar cumpărătorul de bună credinţă B.C. nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara de 23 februarie 2004, inculpatul F.N. împreună cu coinculpaţii Z.S.G., C.V. şi M.R. au consumat băuturi alcoolice la barul R. din Târgu Jiu.
În bar se afla şi partea vătămată N.V., care avea alături o geantă sport.
Cei patru inculpaţi s-au înţeles să deposedeze partea vătămată de bunurile pe care le avea asupra sa.
După ce partea vătămată a plecat din local, cei patru au urmărit-o şi prin violenţă au deposedat-o de geanta respectivă în care se aflau două perechi de adidaşi şi un costum tip sport, precum şi un telefon mobil.
Telefonul a fost vândut martorului B.C. cu suma de 650.000 lei, iar banii au fost împărţiţi între cei patru, iar celelalte bunuri au fost găsite la domiciliul inculpatei Z.S.G. şi restituite părţii vătămate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alţii şi inculpatul F.N., solicitând schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracţiunea de tâlhărie în aceea de tăinuire şi reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 462 din 25 octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de inculpatul F.N.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată detenţia de la 11 mai 2004 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul F.N. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de tăinuire şi aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de acest text de lege. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursul în raport de criticile formulate şi care se înscriu în cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., se constată că nu este fondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului se reţine că instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, au dat o corectă încadrare juridică faptei în textul de lege corespunzător, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată, conform cerinţelor prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen.
În ce priveşte cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de tăinuire se constată că nu poate fi primită.
Astfel, pentru a se reţine infracţiunea de tăinuire, este necesar ca inculpatul să nu participe în nici un mod la săvârşirea infracţiunii, ci potrivit art. 221 C. pen., doar să primească sau să înlesnească valorificarea unui bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, dacă prin aceasta a urmărit să obţină un folos material.
Ori, participând activ la săvârşirea faptei ce a avut ca urmare deposedarea victimei, prin violenţă de bunuri, împrejurare ce rezultă din declaraţiile părţii vătămate N.V., a martorului L.C. şi inculpata Z.S.G., inculpatul a comis acte intrând în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie.
Aşadar, acţiunea inculpatului care în urma unei înţelegeri prealabile cu ceilalţi coinculpaţi de a sustrage bunurile părţii vătămate, s-a aflat la locul săvârşirii faptei, se completează reciproc cu activităţile celorlalţi făptuitori, al căror rezultat final a condus la deposedarea victimei de bunuri, iar banii obţinuţi din vânzarea acestora au fost împărţiţi între toţi participanţii.
Ca urmare, fapta inculpatului a fost corect încadrată în infracţiunea de tâlhărie, astfel că motivul invocat de acesta se constată că nu este fondat şi urmează să fie respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că instanţele au ţinut seama de toate criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii ei, dar şi de datele ce caracterizează persoana acestuia care nu se află la prima încălcare a legii penale, fiind recidivist şi a avut o atitudine nesinceră pe parcursul desfăşurării procesului penal, negând constant săvârşirea faptei.
De altfel, pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare, sub aspectul cuantumului său este în măsură să asigure reeducare inculpatului în vederea reintegrării lui în societate şi prevenţia generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Aşa fiind, se constată că nu există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului, urmând ca cererea lui formulată în acest sens, este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă ca atare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul F.N. să fie respins, ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 februarie 2004 la 28 ianuarie 2005.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat urmează să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.N. împotriva deciziei penale nr. 462 din 25 octombrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 februarie 2004 la 28 ianuarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 663/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 680/2005. Penal. Art.257,215 alin1 c pen.... → |
|---|
