ICCJ. Decizia nr. 6839/2005. Penal

Prin încheierea din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. A 441/MF/2005, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului N.M.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 15 din 4 octombrie 2005 a Tribunalului Argeș, inculpatul a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și de art. 329 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Conform sentinței, în cursul lunii iunie 2004, inculpatul a recrutat părțile vătămate I.C.M. și H.C., ambele minore, și le-a transportat în Spania, unde a fost plasată în diverse cluburi pentru practicarea prostituției, trăgând foloase materiale în urma acestor activități.

Instanța de control judiciar investită cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a susținut că măsura de menținere a arestării preventive nu este legală, solicitând punerea în libertate.

Recursul este nefondat.

în conformitate cu dispozițiile art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive iar potrivit art. 160b alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.

Din examinarea actelor dosarului se constată că împotriva inculpatului N.M. s-a luat măsura arestării preventive, în baza art. 148 lit. b) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism reținându-se că, în luna iunie 2004, a recrutat două minore pe care le-a transportat în Spania în vederea practicării prostituției, trăgând foloase materiale de pe urma acestei activități.

Tribunalul Argeș, prin sentința penală nr. 15 din 4 octombrie 2005, a reținut în urma analizării probelor cauzei, vinovăția inculpatului și a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi.

Având în vedere probatoriul administrat și soluția pronunțată de tribunal, Curtea constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile legale evocate coroborate cu cele ale art. 5 din C.A.D.O.L.F. și că punerea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în cadrul comunității, ținând seama de natura faptei și împrejurările săvârșirii ei.

Față de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

S-a stabilit ca onorariul pentru apărătorul din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6839/2005. Penal