ICCJ. Decizia nr. 6987/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 125 din 6 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3094/2005, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul O.S. împotriva rezoluției din 2 septembrie 2005, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu nr. 2279/II/2/2005.
A fost menținută rezoluția mai sus menționată.
A fost obligat petiționarul la plata sumei de 500.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat, prin rezoluția dată că faptele pentru care D.V., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost cercetat nu există.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul O.S. care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale față de D.V., pentru infracțiunile reclamate.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3856alin. (1) și (3) C. proc. pen., constată următoarele:
La data de 9 martie 2005 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerea formulată de O.S. care solicita a se efectua cercetări față de V.D., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 266 C. pen., săvârșite, în opinia sa, cu ocazia instrumentării dosarului penal nr. 299/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București și prin care s-a dispus trimiterea în judecată a petiționarului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), participație improprie la infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), și tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.
Petiționarul a învederat faptul că, în cauză, nu au fost audiați martorii pe care i-a propus în apărare, cererile formulate pe parcursul urmăririi penale i-au fost respinse nejustificat, o parte din declarațiile pe care le-a dat lipsesc din dosar, ceea ce demonstrează că întreaga activitate de urmărire penală a fost efectuată tendențios de procurorul D.V., cu scopul de a stabili vinovăția petiționarului pentru infracțiuni pe care nu le-a comis.
Prin rezoluția cu nr. 347/ P din 27 iulie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul D.V. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și arestare nelegală și cercetare abuzivă prevăzute de art. 246 și art. 266 C. pen., apreciind că faptele nu există, soluție ce a fost menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu nr. 2279/II/2 din 2 septembrie 2005, urmare respingerii, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de O.S., în temeiul art. 278 C. proc. pen.
Nemulțumit, petiționarul O.S. s-a adresat, în temeiul prevederilor art. 2781C. proc. pen., instanței de judecată, respectiv Curții de Apel București, care a pronunțat sentința penală nr. 125 din 6 octombrie 2005, recurată în prezenta cauză.
Recursul este fondat:
Potrivit dispozițiilor art. 354 C. proc. pen., hotărârea prin care instanța soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul.
Conform prevederilor art. 356 C. proc. pen., "expunerea" unei hotărâri trebuie să cuprindă, printre altele descrierea faptei, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției adoptată, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.
Această obligație incumbă tuturor judecătorilor (în speță, judecătorului care a soluționat cauza în fond), pentru a da posibilitatea, pe de o parte, părților de a exercita sau nu căile de atac prevăzute de lege, iar pe de altă parte, instanței de apel sau de recurs, după caz, de a-și exercita atribuțiile ca instanță de control judiciar, respectiv de a verifica susținerile apelantului sau recurentului, în raport de probele administrate în cauză și de soluția adoptată de prima instanță.
Examinarea considerentelor sentinței pronunțată de prima instanță demonstrează că motivarea hotărârii a fost făcută în termeni foarte generali, care nu pot distinge cazul particular analizat, de alte plângeri, întemeiate pe aceleași prevederi legale ale art. 2781C. proc. pen.
Mai mult, în hotărârea pronunțată nu este indicată, nici în expunere și nici în dispozitiv, numărul rezoluției de neînceperea urmăririi penale atacată de petiționar, ce a vizat în mod concret aceasta, judecătorul rezumându-se a preciza doar că petiționarul a parcurs "treptele plângerilor adresate organelor de procuratură pe cale ierarhică" și că "în cauză nu rezultă, în nici un mod, comportamentul abuziv pe care îl reclamă petentul".
Indicarea și analiza rezoluției de neînceperea urmăririi penale dată de procuror și supusă controlului judiciar se impunea, cu atât mai mult cu cât textul art. 2781C. proc. pen., are ca denumire marginală (ce reprezintă esența instituției respective), "plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată" astfel că soluția pronunțată de instanță, în baza art. 2781alin. (8) C. proc. pen., trebuia adoptată în raport de această rezoluție (în speță, rezoluția nr. 347/ P din 27 iulie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București) și nu în raport de rezoluția procurorului general, cum greșit a procedat instanța de fond, indicând în dispozitivul hotărârii, rezoluția nr. 2279/II/2/2005, pe care a menținut-o.
Rezoluția procurorului general reprezintă doar soluția dată de acesta, urmare parcurgerii de către petiționar a etapei prealabile și obligatorii reglementată de art. 278 C. proc. pen., etapă în lipsa căreia plângerea adresată direct instanței, fundamentată pe prevederile art. 2781C. proc. pen., ar fi respinsă ca inadmisibilă.
Ca atare, din prevederile legale mai sus enunțate rezultă că plângerea adresată instanței, în temeiul art. 2781C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată [(și nu a rezoluției procurorului ierarhic superior, indicat în art. 278 alin. (1) C. proc. pen.)], ce nu poate fi analizată direct pe fond, decât după ce s-a efectuat un prim control al rezoluției procurorului de către primul procuror, procurorul general ori procurorul șef de secție, după caz.
înalta Curte, neputându-și exercita atribuțiile ca instanță de control judiciar, în lipsa motivării hotărârii de către instanța de fond, în temeiul prevederilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiționarul O.S. împotriva sentinței penale nr. 125 din 6 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
A casat sentința penală mai sus menționată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6991/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6988/2005. Penal → |
|---|
