ICCJ. Decizia nr. 6979/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 157 din 5 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1722/2005, în baza art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61 și art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie .
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 21 decembrie 2004 la zi, menținându-se starea de arest a acestuia, în temeiul art. 350 C. proc. pen.
A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 120 lei (onorariu apărător oficiu) s-a desprins a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 20 decembrie 2004, victima G.F., după ce a dat de mâncare la animalele din gospodărie a mers în casă pentru a se odihni.
în aceeași seară, inculpatul G.V. (fiul victimei) a consumat băuturi alcoolice la diferite baruri din localitate revenind la domiciliu, în jurul orelor 21, când a mers în grajdul animalelor pentru a mulge vaca. întrucât animalul a căzut și nu s-a mai putut ridica, inculpatul i-a cerut tatălui său să-l ajute și, urmare refuzului acestuia, l-a lovit din nou cu picioarele, după care l-a sugrumat.
După consumarea agresiunii, inculpatul l-a ridicat pe tatăl său pe pat, acesta decedând la scurt timp, după care s-a retras în altă cameră, unde s-a culcat. A doua zi, observând că victima a decedat, inculpatul a mers la vecinii săi, martorii V.I., T.I., C.M. și D.I., cărora le-a relatat cele întâmplate și care au sesizat organele de poliție.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 465/ A din 7 martie 2005, întocmit de S.J.M.L. Olt și avizat sub nr. 100/ A.9. din 11 martie 2005, de I.M.L. Craiova, a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat asfixiei acute mecanice, prin sugrumare. Leziunile de violență constatate la autopsie au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri contondente, compresiune cu mâna și compresiunea toracelui între două planuri de rezistență, existând legătură directă de cauzalitate cu decesul.
Atât la urmărirea penală cât și la cercetarea judecătorească inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii, cu precizarea că nu a aplicat lovituri cu picioarele, ci doar a căzut peste victimă cu genunchii, în încercarea de a o ridica în pat, după care a acoperit-o cu plapuma.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, care a criticat-o în principal, pentru greșita încadrare juridică, arătând că nu a intenționat să suprime viața victimei, astfel că a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., invederând între altele că victima suferea de mai multe boli interne și că decesul s-a produs ulterior. Pe de altă parte, a arătat că sentința de condamnare este lovită de nulitate, întrucât dispozitivul hotărârii nu a fost semnat de președintele completului de judecată.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului a precizat că solicită doar redozarea pedepsei aplicate, considerată prea severă, susținerea însușită de către inculpat.
Prin decizia penală nr. 307 din 12 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, în dosarul nr. 1343/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.V.
A fost dedusă arestarea preventivă a inculpatului de la 5 iulie 2005 la 12 octombrie 2005 și a fost menținută starea de arest a acestuia.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000.00 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
împotriva deciziei penale nr. 307 din 12 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G.V. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciind că individualizarea făcută de instanțele anterioare este greșită.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857C. proc. pen., constată că prima instanță, a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
în mod corect, instanța de apel a respins, ca neîntemeiată, critica inculpatului privind nesemnarea dispozitivului hotărârii pronunțată de instanța de fond, întrucât, așa cum rezultă din examinarea actelor, atât minuta cât și dispozitivul au fost semnate de președintele completului de judecată.
Totodată, în mod întemeiat, instanța de apel a respins cererea inculpatului vizând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
înalta Curte apreciază că distincția dintre infracțiunea de omor și cea de loviri cauzatoare de moarte constă în poziția subiectivă a autorului faptei în raport de consecințele activității sale infracționale.
Loviturile cauzatoare de moarte se caracterizează prin praeterintenție, respectiv prin producerea unui rezultat care excede intenției infractorului, rezultat pe care acesta, deși nu l-a urmărit sau acceptat, ar fi trebuit să-l prevadă.
în speță, însă, din raportul de constatare medico-legală nr. 465/ A din 7 martie 2005 a rezultat că activitatea violentă a inculpatului a vizat și o zonă vitală a corpului victimei, respectiv capul și gâtul moartea instalându-se în principal ca urmare a asfixiei acute mecanice, prin sugrumare.
în aceste condiții, nu poate fi primită apărarea în sensul că, inculpatul nu a urmărit sau nu a acceptat rezultatul letal al acțiunii sale violente, ci dimpotrivă este neîndoielnică intenția sa, chiar și indirectă, de a ucide.
Pe de altă parte, înalta Curte apreciază că, modul în care inculpatul a înțeles să-și rezolve pretinsele diferende cu tatăl său, chiar în condițiile în care se afla în stare de libertate, susține în totalitate cuantumul pedepsei ce i s-a aplicat, deoarece comportamentul acestuia a fost străin condiției umane.
Inculpatul nu numai că sub un pretext minor i-a administrat tatălui său multiple lovituri cu pumnii și picioarele, dar după ce acesta a căzut la pământ, l-a sugrumat cu propriile mâini.
Actul de constatare medico-legală confirmă că moartea victimei a fost violentă datorită asfixiei acute mecanice prin sugrumare, dar există și alte leziuni de violență de natură a-i fi provocat moartea, cum ar fi compresiunea toracelui între două planuri de rezistență.
Mai mult de atât, inculpatul a fost nesincer, motivând că accidental a căzut peste victimă cu genunchii, în încercarea de a o ridica de la pământ în pat.
Raportat la situația de fapt și la poziția adoptată de inculpat, aplicarea unei sancțiuni la minimul special prevăzut de textul incriminator este maximum de clemență ce-i poate fi acordată acestuia, pentru a nu fi viciat scopul pedepsei, așa cum este el definit de art. 52 C. pen.
în aceste condiții, nu se poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și apel.
Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății ar creea un sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Având în vedere că inculpatul a comis o faptă, de o gravitate deosebită, sancționată în toate timpurile și tipurile de societate sub forma paricidului, înalta Curte constată că prima instanță a dat dovadă de maximum de clemență, orientând pedeapsa către limita minimă prevăzută de textul sancționator.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 307 din 12 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 21 decembrie 2004 la 12 decembrie 2005.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 2.200.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000.000 lei a reprezentat onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6988/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6978/2005. Penal → |
|---|
