ICCJ. Decizia nr. 70/2005. Penal. Art.178 alin.2 c.pen.. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 70/2005
Dosar nr. 452/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 240/P/2002 din 23 ianuarie 2004 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ş.L., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Prin actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
În seara zilei de 22 aprilie 2002, inculpatul Ş.L. a condus autoturismul, proprietatea C.D., deplasându-se dinspre Baia Mare spre Baia Sprie.
În jurul orelor 21,10, ajungând la intrarea în Baia Sprie, pe str. Gutinului, inculpatul a pierdut controlul autoturismului care, după ce s-a izbit de două ori la nivelul pneurilor de bordura din dreapta, având în vedere sensul său de deplasare, a părăsit carosabilul pătrunzând pe zona verde şi pe trotuar. Pe acest traseu, autoturismul l-a lovit pe minorul în vrâstă de 5 ani, Z.D.C., care se afla pe trotuar în faţa blocului, victima decedând la faţa locului. După ce a lovit minorul şi s-a izbit de un stâlp de lemn plantat la limita dintre trotuar şi spaţiul verde din faţa blocului şi un arbust, autoturismul a reintrat pe carosabil, pe care l-a traversat pe un traseu oblic faţă de axul longitudinal al drumului public, oprindu-se într-un morman de pământ, după ce l-a escaladat în parte.
La faţa locului s-a deplasat o echipă formată dintr-un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, trei ofiţeri şi un subofiţer de la I.P.J. Maramureş, care au efectuat cercetările iniţiale necesare stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier şi cauzele acestuia.
În actul de trimitere în judecată s-a mai reţinut că din procesul verbal şi fotografiile judiciar-operative efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului au rezultat următoarele date esenţiale :
- pe întreg traseul parcurs de autoturism înainte de escaladarea bordurii din dreapta şi după acest moment, până la oprirea în mormanul de pământ, nu s-a găsit nici o urmă de frânare;
- din locul în care autoturismul angajat în accident a intrat în coliziune cu bordura şi până la locul în care s-a oprit, acesta a parcurs cca. 70 m;
- accidentul s-a produs pe un segment de drum public cuprins între un indicator de semnalizare trecere pietoni şi altul de semnalizare efectivă a trecerii de pietoni.
După accident s-a procedat la verificarea tehnică a autoturismului, ocazie cu care s-a constatat că:
- ambele pneuri ale roţilor din stânga erau depresurizate datorită unor spărturi existente pe flancurile interioare ale anvelopelor;
- jenţile aceloraşi roţi erau deformate;
- unul dintre cele 2 şuruburi de fixare a rotulei a roţii din dreapta faţă era rupt.
În legătură cu accidentul rutier în rechizitor s-a mai arătat că:
- analiza constatărilor făcute la faţa locului şi a celor rezultate din verificarea tehnică a autoturismului conduce la concluzia certă că rupturile anvelopelor, depresurizarea pneurilor şi deformarea jenţilor sunt consecinţa izbirii lor de bordurile de beton existente între carosabil şi zona verde înaltă de 15 cm şi cea dintre zona verde şi trotuar înaltă de 7 cm;
- analiza probei de sânge recoltată de la inculpat la ora 0,35 a evidenţiat o alcoolemie de 0,40 gr. %o, precizându-se că alcoolemia se afla în faza de resorbţie a alcoolului, dar că la momentul producerii accidentului inculpatul prezenta o alcoolemie de circa 0,70 gr. %o.
I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, care a întocmit raportul medico-legal şi care a stabilit nivelul alcoolemiei din corpul inculpatului a făcut precizarea că nivelul acesteia nu putea fi rezultatul consumului unor legume conservate în oţet, aşa cum s-a apărat acesta.
Prin Ordonanţa nr. 158/P/2002 din 7 mai 2002, organul de urmărire penală mai întâi sesizat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere că aceasta este competentă să efectueze urmărirea penală în conformitate cu prevederile art. 29 punctul 1 lit. a) şi art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., inculpatul având calitatea de deputat.
În cauză a fost efectuată o expertiză criminalistică auto care în urma analizării tuturor aspectelor apreciate a avea legătură cu cauza, a concluzionat că în situaţia dată, pentru conducătorul autoturismului, nu a existat nici o posibilitate tehnică să revină asupra controlului vehicolului după ruperea imprevizibilă a şurubului, pentru a-l readuce pe carosabil şi a evita pătrunderea lui pe trotuar, punct de vedere neîmpărtăşit de organul de urmărire penală care a concluzionat că analiza datelor existente în cauză evidenţiază că susţinerile inculpatului referitoare la dinamica accidentului şi cauza alcoolemiei sunt necorespunzătoare adevărului şi că acesta este vinovat de uciderea victimei a cărei vinovăţie nu poate fi pusă în discuţie.
După sesizare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza a procedat la cercetarea judecătorească, respectiv interogarea inculpatului, audierea martorilor propuşi de către organul de urmărire penală, ajungându-se la faza propunerii de probe în apărare de către inculpat, care a cerut efectuarea unei expertize tehnice criminalistică auto, efectuată şi în cursul urmăririi penale, dar pe care a considerat-o ca fiind neconcludentă având în vedere faptul că a fost efectuată de către laboratorul de criminalistică de pe lângă Ministerul de Justiţie, fără a se respecta prevederile legale şi anume înştiinţarea sa despre efectuarea acesteia pentru a-şi putea susţine cauza şi a numi un expert care să-i reprezinte interesele, solicitând refacerea acesteia de către un expert tehnic-auto din cadrul unui laborator independent, probă care a fost acceptată de către instanţă.
S-a luat act că inculpatul nu a mai solicitat alte probe în apărare şi că în ce priveşte latura civilă a cauzei, între el şi părinţii victimei a intervenit o tranzacţie, înţelegând în acest fel să stingă acţiunea civilă alăturată procesului penal de faţă.
Pe parcursul desfăşurării cercetării judecătoreşti, respectiv la data de 28 noiembrie 2004, în România au avut loc alegeri parlamentare.
În urma scrutinului de la acea dată, inculpatul Ş.L. şi-a pierdut calitatea de parlamentar, nemaifiind ales în nici una din camere.
Având în vedere pierderea calităţii de parlamentar, instanţa din oficiu, a ridicat excepţia de necompetenţă, întrucât în cauză nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 C. proc. pen., în raport cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecă în primă instanţă, între altele, şi infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi (art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.).
Excepţia de necompetenţă a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa de judecată din data de 12 ianuarie 2004, punctele de vedere ale procurorului şi părţilor fiind consemnate în încheierea de la acea dată.
Asupra excepţiei de necompetenţă de faţă:
Potrivit art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:
- fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului:
- s-a dat o hotărâre în primă instanţă.
După cum este de observat, în cazul în care, pe parcursul procesului penal, persoana trimisă în judecată şi-a pierdut calitatea care a determinat competenţa de judecată în favoarea altei instanţe decât cea obişnuită, continuarea judecăţii de către instanţa legal sesizată are loc numai în cazul în care exista una din cele două situaţii expres şi limitativ arătate şi anume: a) fapta să aibă legătură cu atribuţiunile de serviciu ale făptuitorului; şi b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă.
Întrucât din actele şi lucrările de la dosar, rezultă că fapta pentru care inculpatul Ş.L. a fost trimis în judecată, ucidere din culpă, nu a avut nici o legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia şi cum nu s-a pronunţat nici o hotărâre de condamnare, cauza aflându-se în faza judecăţii în fond (primă instanţă), urmează a se constata că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai este competentă să judece pe inculpat şi în temeiul art. 42, raportat la art. 40 C. proc. pen., să trimită dosarul instanţei competente să judece infracţiunea imputată inculpatului Ş.L., care este Judecătoria Baia Mare, instanţa în raza căreia de activitate a fost comisă fapta dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
În baza art. 42, cu referire la art. 40 C. proc. pen., trimite cauza penală, privind pe inculpatul Ş.L. pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., spre competentă soluţionare la Judecătoria Baia Mare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 325/2005. Penal. Plângere. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2207/2005. Penal. Art. 322 Cod Penal. Recurs → |
|---|
