ICCJ. Decizia nr. 749/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.749/2005

Dosar nr. 5885/2004

Şedinţa publică din 1 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatorul S.J. s-a adresat cu contestaţie Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, ca instanţă competentă cu motivarea că, încheierea din 30 iunie 2004, prin care s-a menţinut starea sa de arest preventiv este lovită de nulitate, întrucât a făcut cerere de recuzare vizând modul de soluţionare a dosarului în care este arestat, astfel că, judecătorii nu mai erau competenţi să mai dispună asupra acestei măsuri, ca urmare a recuzării lor precum şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 136 lit. b) C. proc. pen.

Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a examinat contestaţia formulată, în raport de actele şi lucrările de la dosar şi prin sentinţa penală nr. 986 din 10 august 2004, a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de către contestator împotriva încheierii din 30 iunie 2004.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive şi obligat contestatorul la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a motivat că cele susţinute de către contestator referitor la faptul că la data de 30 iunie 2004 nu mai avea temei legal menţinerea sa în stare de libertate, nu sunt justificate în raport de faptul că, în condiţiile în care expirase durata sau temeiurile care au dus la arestarea acestuia locul de deţinere îl punea în libertate.

În ceea ce priveşte înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura prevăzută la art. 136 lit. b) C. proc. pen., aceasta nu se poate analiza pe calea unei contestaţii la executare.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel contestatorul pe considerent că motivele sale nu au fost analizate în concordanţă cu prevederile legii şi că greşit i s-a respins contestaţia, deşi din actele dosarului rezultă fără echivoc că, magistraţii care s-au pronunţat asupra menţinerii arestării preventive, nu mai erau investiţi în a judeca, fiind recuzaţi.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a examinat criticile formulate de apelant, în raport de actele dosarului, de sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu şi prin Decizia penală nr. 684/ A din 24 septembrie 2004, a respins apelul ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În considerentele deciziei s-a arătat că, cele arătate de contestator nu-şi găsesc rezolvarea pe calea contestaţiei la executare, ele se pot rezolva pe calea unui recurs, astfel că în mod temeinic şi în conformitate cu prevederile legii a fost respinsă contestaţia.

Potrivit art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către contestator, invocându-se aceleaşi critici.

Examinând recursul declarat, în raport de criticile arătate care au constituit şi motive de apel, de actele şi lucrările de la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, se constată că recursul de faţă este nefondat şi se va respinge pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.

Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei precum şi orice alt incident ivit în timpul executării.

Faţă de cele stipulate în mod imperativ în prevederile art. 461 lit. a) şi d) C. pen., se constată că aceste aspecte care se pot invoca pe calea unei contestaţii la executare vizează numai hotărârile definitive.

Prin urmare, susţinerea recurentului că în mod nejustificat s-a menţinut măsura arestării preventive de către judecătorii care deja erau recuzaţi, se constată că este neîntemeiată întrucât în mod corect instanţele au apreciat că această chestiune nu se poate soluţiona pe calea contestaţiei la executare, ci numai pe calea recursului.

De altfel, potrivit probatoriului de la dosar, rezultă că menţinerea arestării preventive luată prin încheierea din 30 iunie 2004 a fost dispusă în conformitate cu prevederile art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen., iar această măsură se putea analiza dacă se mai justifica sau nu, în calea de atac a recursului.

În consecinţă, cele invocate de recurent, nu constituie motive de contestaţie la executare, ele puteau forma obiectul unui recurs în cazul în care se aprecia de către recurentul contestator.

Tot în conformitate cu prevederile legii, instanţele au reţinut că măsura arestării preventive, nu se poate înlocui cu prevederea de la art. 136 lit. b) C. proc. pen., vizând măsura preventivă de a nu părăsi localitatea, pe calea contestaţiei la executare.

Ca atare, susţinerile recurentului nu au temei probator şi nici de drept, astfel că recursul declarat, se va respinge în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul S.J., împotriva deciziei penale nr. 684/ A din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 749/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs