ICCJ. Decizia nr. 669/2005. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.669/2005
Dosar nr. 487/2005
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4234/2004 a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului I.C.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1406 din 28 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul a fost condamnat la 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se în fapt că la data de 13 noiembrie 2002 a aplicat părţii vătămate multiple lovituri cu pumnii şi picioarele şi cu o coadă de mătură cauzându-i eviscerarea parţială a ochiului drept, ceea ce constituie o infirmitate permanentă.
S-a apreciat de către instanţa de control judiciar, investită cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare, că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate a făptuitorului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a susţinut că măsura de menţinere a arestării preventive nu este legală, solicitând punerea în libertate.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată că împotriva inculpatului I.C. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 148 lit. f) şi b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se că la data de 13 noiembrie 2002 a aplicat părţii vătămate multiple lovituri cu pumnii şi picioarele şi cu o coadă de mătură, cauzându-i eviscerarea parţială a ochiului drept, ceea ce constituie o infirmitate permanentă.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 1406 din 28 octombrie 2004 a reţinut, în urma analizării probelor cauzei, vinovăţia inculpatului şi a dispus condamnarea acestuia la 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., făptuitorul declarând apel împotriva acestei soluţii.
Având în vedere probatoriul administrat şi soluţia pronunţată de tribunal, Curtea consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acestei măsuri de către instanţa a apel, este pe deplin justificată, în raport cu dispoziţiile legale evocate, coroborate cu cele ale art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994 şi că punerea în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate în cadrul comunităţii, ţinând seama de natura faptelor şi împrejurările săvârşirii lor.
Faţă de aceste considerente, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva încheierii din 3 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 4234/2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 667/2005. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 670/2005. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
