ICCJ. Decizia nr. 922/2005. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.922/2005
Dosar nr. 243/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost trimişi în judecată inculpaţii: I.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 26, raportat la art. 291 C. pen. şi art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi inculpatul P.N.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 289, art. 291 şi art. 215 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În sarcina inculpatului I.I. s-a reţinut că, în calitate de ofiţer la serviciul circulaţie din cadrul I.P.J. Călăraşi, a înscris în procesul-verbal de constatare a accidentului rutier care a avut loc în 28 martie 1999 pe raza comunei Ileana, o dată ulterioară evenimentului rutier, respectiv data de 3 aprilie 1999, pentru ca proprietarul autoturismului avariat să poată beneficia de asigurarea C. încheiată la SC A. SA.
Inculpatul I.I. a acţionat în maniera descrisă mai sus la propunerea inculpatului P.N.A., care i-a solicitat întocmirea procesului-verbal de constatare cu o dată ulterioară producerii accidentului.
Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei, având în vedere gradul inculpatului I.I., subcomisar de poliţie şi a declinat cauza Judecătoriei Lehliu - Gară.
Judecătoria Lehliu - Gară s-a declarat la rândul ei necompetentă să judece cauza şi a declinat-o înapoi Curţii de Apel Bucureşti, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., conflictul negativ de competenţă. S-a apreciat că dată fiind calitatea inculpatului la momentul comiterii infracţiunii, de căpitan, respectiv militar activ şi care putea efectua acte de urmărire penală, competenţa nu putea aparţine unei judecătorii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu conflictul negativ de competenţă, constată următoarele:
În prezent art. 64 din Legea nr. 360/2002, a fost abrogat prin Legea nr. 281/2003, iar normele de competenţă privind soluţionarea infracţiunilor comise de poliţişti sunt cuprinse în art. 27 din Legea nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 281/2003.
Înainte de apariţia Legii nr. 360/2002, instanţele care erau competente să judece pe inculpatul I.I., erau cele militare.
După apariţia Legii nr. 360/2002 şi a Legii nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 281/2003, competenţa de judecată în primă instanţă, aparţine potrivit gradului, fie Tribunalului sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu condiţia ca aceştia să facă parte din organele de cercetare ale poliţiei judiciare.
La data săvârşirii faptei, inculpatul militar, avea această calitate, iar în prezent, este inspector principal la I.J.P.F. Constanţa, făcând parte din structurile organelor de cercetare ale poliţiei judiciare.
De la data comiterii faptei şi până la adoptarea Legii nr. 360/2002, instanţa civilă nu putea fi competentă, fiind vorba de un militar, iar ulterior abrogării prin Legea nr. 281/2003 a art. 64 din Legea nr. 360/2002, competenţa după calitatea persoanei este stabilită de art. 27 din Legea nr. 218/2002.
După aprobarea legilor mai sus enumerate, inculpatul, inspector principal cu atribuţii de organ de cercetare a poliţiei judiciare în cadrul I.J.P.F. Constanţa, poate fi judecat de instanţele civile, însă numai cu respectarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 218/2002, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 281/2003.
Normele de competenţă sunt de imediată aplicare şi instanţa apreciază că inculpatul a avut şi la data comiterii faptei, ca de altfel şi în prezent, în virtutea poziţiei pe care o ocupă în cadrul I.J.P.F. Constanţa, calitatea de organ de cercetare a poliţiei judiciare.
Chiar dacă anterior modificărilor legislative această distincţie nu se făcea, este greşit să se considere că nu existau organe de cercetare judiciară. Acestea existau şi includeau toţi poliţiştii care puteau efectua astfel de acte de cercetare penală. Distincţia care se face în prezent nu poate influenţa faptul că toţi au avut această calitate înainte de apariţia modificărilor legislative.
Nici un moment, nici pe perioada anterioară adoptării Legii nr. 360/2002, când inculpatul era considerat militar, nici ulterior trecerii în rândul civililor, a poliţiştilor, competenţa după calitatea persoanei nu putea aparţine judecătoriei.
Faţă de gradul inculpatului I.I., de calitatea sa de organ de cercetare a poliţiei judiciare, instanţa apreciază că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 218/2002, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 281/2003 şi apreciază că, singura competentă să soluţioneze cauza pe fond, este Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen., declină judecarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Urmează aşadar, ca urmare a stabilirii competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, să i se înainteze dosarul pentru soluţionare.
Cheltuielile judiciare efectuate cu onorariul avocatului din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind inculpaţii I.I. şi P.N.A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, instanţă unde trimite dosarul.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 859/2005. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 926/2005. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
