ICCJ. Decizia nr. 895/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 25 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului minor Z.V. în temeiul prevederilor art. 3002C. proc. pen., combinat cu art. 160b alin. (1) și (3) din același cod.
Pentru a pronunța astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile, care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
împotriva încheierii din 25 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul minor Z.V. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856_i art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin sentința penală nr. 551 din 17 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bacău inculpatul minor Z.V. a fost condamnat, în temeiul art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (21), lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., precum și art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare.
S-a reținut că în zilele de 14 iunie 2004, 18 iunie 2004 și 22 iunie 2004 a săvârșit 4 (patru) infracțiuni de tâlhărie în dauna părților vătămate Z.M., P.A.L., L.M.G. și B.A.
împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul minor Z.V., apel care formează obiectul dosarului Curții de Apel Bacău.
Prin încheierea din 25 ianuarie 2005, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, Curtea de Apel Bacău a menținut starea de arest a inculpatului minor Z.V.
Privitor la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele:
Este adevărat că, potrivit art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
în aceleași texte însă, sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală sus-menționată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. e) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Pe de altă parte, în art. 20 din Constituția României prevede că "dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", iar "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne", au prioritate reglementările internaționale.
Rezultă așadar că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din convenție sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
în raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de arestarea preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conforme convenției, respectiv, cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Rezultă așadar că, dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impune în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
în cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept (art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.) care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea a patru infracțiuni deosebit de grave, lăsarea în libertate a acestuia, prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.
Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive astfel că, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul minor Z.V.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 784/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 862/2005. Penal → |
|---|
