ICCJ. Decizia nr. 98/2005. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 98/2005
Dosar nr. 2190/2004
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, prin rechizitoriul din 19 decembrie 2001, trimite în judecată pe inculpata M.E., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Actul de învinuire reţine, în esenţă, că, în noaptea de 8 august 1998, inculpata a avut o altercaţie cu numitul P.C. (33 ani) pe care l-a lovit, în mod repetat, cu o bardă, „în zona capului", cauzându-i leziuni vindecabile în 45-50 zile tratament medical.
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa penală nr. 266 din 21 octombrie 2002, condamnă pe inculpată, la un an de închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 şi art. 76 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 113 alin. (3) C. pen., inculpata este obligată la tratament medical.
De asemenea, inculpata este obligată să plătească:
a) 10.000.000 lei daune, părţii vătămate şi
b) 750.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Instanţa motivează că inculpata a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de comportarea provocatoare a victimei.
Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă şi inculpata declară apel.
Parchetul susţine că, în mod greşit, instanţa a reţinut, în favoarea inculpatei scuza provocării şi că pedeapsa ce i-a aplicat-o este nelegală.
La rândul ei, inculpata susţine că nu a agresat victima, încât, în mod eronat, a fost condamnată.
Curtea de apel Craiova, prin Decizia penală nr. 132 din 10 martie 2004, admite apelurile, desfiinţează sentinţa atacată şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., o achită pe inculpată, cu motivarea, esenţială, că nu ea a săvârşit fapta.
Prin recursul de faţă, parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă critică Decizia, motivând că în mod greşit inculpata a fost exonerată de răspundere penală.
Instanţa de recurs constată că urmărirea penală nu este completă.
Astfel:
1. partea vătămată susţine că, înainte de a-l agresa, inculpata se ascunsese în spatele unui stâlp de înaltă tensiune, încât parchetul trebuie să verifice dacă această susţinere este verosimilă;
2. raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, efectuat de Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Mehedinţi, conchide că M.E. suferă de „o tulburare polimorfă de personalitate, cu degradarea incipientă a personalităţii", tulburare care îi diminuează discernământul, încât medicii recomandă aplicarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen.;
3. or, potrivit art. 117 C. proc. pen., atunci când instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului, ea dispune efectuarea unei expertize psihiatrice, cu internarea inculpatului pe timpul necesar, internare care, în cauză, nu a avut loc;
4. rechizitoriul reţine că, la săvârşirea agresiunii, a fost, de faţă, şi martorul I.D., însă Laboratorul de Medicină Legală al judeţului Mehedinţi conchide că I. este „retardat mital", din care cauză discernământul său este diminuat. Parchetul trebuie, deci, să stabilească ce credibilitate se poate acorda relatărilor unui martor afectat de o asemenea tulburare de comportament, sens în care psihiatrii care l-au examinat, şi l-ar putea reexamina, îşi pot da avizul;
5. în cauză, nu s-a stabilit, cu certitudine, locul în care a fost agresată victima, relatările „protagoniştilor" şi ale martorilor fiind contradictorii, situaţie care face îndoielnică identificarea autorului faptei, încât parchetul trebuie să-i reaudieze, la pretinsul loc al faptei, pe toţi cei ce pretind că au fost acolo în noaptea de 8 august 1998;
6. nu s-a verificat toporul (barda), cu care partea vătămată pretinde că a fost agresată de inculpată, obiect pe care ar fi rămas urme de sânge, susţine victima, verificare cu atât mai necesară, cu cât inculpata neagă că ar fi avut un asemenea obiect;
7. în faţa tribunalului şi a instanţei de apel, martorii M.N. şi D.M. relatează situaţii care pun la îndoială susţinerile părţii vătămate şi ale martorilor din lucrări, încât parchetul trebuie să-i reaudieze şi confrunte, pe toţi, la locul agresării victimei, pentru a stabili, fără dubiu, ce s-a întâmplat acolo în noaptea de 8 august 1998.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis, iar în baza art. 333 din acelaşi cod, cauza va fi restituită parchetului, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei penale nr. 266 din 21 octombrie 2002 a Tribunalului Mehedinţi şi deciziei penale nr. 132 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpata M.E.
Restituie cauza procurorului, pentru completarea urmăririi penale, în temeiul dispoziţiilor art. 333 C. proc. pen.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpata M.E.
Obligă recurenta inculpată să plătească suma de 100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 970/2005. Penal. Amânare executare pedeapsă.... | ICCJ. Decizia nr. 983/2005. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
