ICCJ. Decizia nr. 987/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 987/2005
Dosar nr. 292/2005
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 302 din 13 aprilie 2004, pronunţată în dosarul nr. 13016/2003, Tribunalul Iaşi, secţia penală, a condamnat pe inculpatul N.A.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., instanţa a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei principale.
Instanţa a reţinut, în esenţă că, în seara zilei de 24 iulie 2003, în jurul orelor 24,30, inculpatul a observat-o în parcarea din spatele blocului de pe strada Bacinschi din Iaşi, pe partea vătămată S.D.E., care a coborât dintr-un autoturism şi s-a îndreptat spre sediul firmei sale, unde este administrator, firmă amplasată la parterul blocului.
Inculpatul s-a hotărât să sustragă bani sau bunuri şi s-a apropiat de S.D.E. care se afla în faţa uşii de acces în sediul firmei.
Inculpatul a prins-o cu mâna de păr şi a încercat să-i sustragă telefonul mobil pe care aceasta îl purta într-un suport prins de talie. Partea vătămată a căzut, iar N.A.M. a încercat din nou să-i sustragă telefonul mobil însă nu a reuşit pentru că aceasta a început să ţipe şi să se apere de loviturile aplicate. Inculpatul a fugit, însă a fost urmărit şi prins de organele de poliţie, care efectuau serviciul de patrulare în zonă.
Partea vătămată S.D.E. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind cel care, cu violenţă, pe timp de noapte, a încercat să-i sustragă telefonul mobil de la brâu.
Martorii C.S.I. şi A.C. care se aflau într-un apartament de la etajul 3 al blocului au declarat că au văzut pe fereastră momentul în care inculpatul a agresat-o pe S.D.E. de la care a încercat să sustragă telefonul mobil sau o borsetă.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat în mod repetat că a încercat să sustragă un portmoneu din buzunarul victimei, agresând-o, însă cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a susţinut că a acostat-o pe S.D.E. cu scopul de a întreţine raport sexual.
Această ultimă susţinere a inculpatului nu a fost primită, fiindcă nu se coroborează cu date sau împrejurări ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Inculpatul N.A.M. nu a dat nici o explicaţie cu privire la faptul că la prezentarea materialului de urmărire penală a formulat o altă versiune.
Prima instanţă a constatat că faptele şi împrejurările care rezultă din mijloacele de probă indicate mai sus, se coroborează şi cu cele care se desprind din procesele-verbale, planşa cu fotografii judiciare, precum şi din procesul verbal de confruntare.
Împotriva sentinţei nr. 302 din 13 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. 13016/2003, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât asistenţa juridică în cauză era obligatorie, iar faptul că el a lipsit la judecarea cauzei, iar în cursul urmăririi penale declaraţia şi prezentarea materialului de urmărire penală, s-au făcut în lipsa apărătorului şi a interpretului, face ca asupra temeiniciei vinovăţiei să existe îndoială. A mai criticat hotărârea primei instanţe şi sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, apreciind că aceasta este exagerat de severă, raportat la stadiul de săvârşire a faptei şi la persoana inculpatului. Pe fondul cauzei s-a solicitat a se examina cauza cu privire la existenţa faptei atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 427 din 7 decembrie 2004, a admis apelul declarat de inculpat şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului, de la 5 ani la 3 ani închisoare şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Instanţa de apel a reţinut că inculpatul este autorul faptei de tâlhărie pe baza probatoriului administrat, fiind dovedită vinovăţia acestuia în comiterea faptei reţinute în sarcina sa, iar în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată s-a considerat prea mare, injust individualizată, deoarece lipsa inculpatului de la judecarea cauzei nu este un temei pentru agravarea răspunderii penale, având în vedere şi limitele de pedeapsă modificate prin puterea legii faţă de infracţiunea săvârşită, ca urmare a rămânerii faptei în stadiul tentativei pedepsibile.
Împotriva deciziei curţii de apel, inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, achitarea, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa infracţiunii de tentativă la infracţiunea de tâlhărie, iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei.
Examinând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat sub toate aspectele pentru motivele ce urmează.
Instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în concordanţă cu probele administrate, respectiv plângerea şi declaraţia părţii vătămate S.D.E., procesul verbal de depistare a inculpatului de către organele de poliţie, procesul-verbal de cercetare la locul faptei, certificatul medico-legal al părţii vătămate şi declaraţiile martorilor oculari C.S.I. şi A.C.
Reţinându-se că inculpatul a încercat prin violenţă, să sustragă telefonul mobil al părţii vătămate, în timpul nopţii, dintr-un loc public, încadrarea juridică în art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., este corectă.
Totodată, se constată că pedeapsa de 3 ani închisoare, apropiată de limita inferioară prevăzută prin textul de lege aplicat, nu este mare, faţă de gravitatea faptei săvârşite şi de pericolul social al inculpaţilor care s-a dedat la asemenea fapte.
Pedeapsa aplicată, se învederează ca necesară pentru realizarea scopului, prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că se impune a se menţine.
Pentru aceste considerente şi întrucât nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, recursul declarat de inculpat, urmează a se respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A.M. împotriva deciziei penale nr. 427 din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 983/2005. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 989/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
