Acțiune civilă. Omor. Minori aflați în întreținerea victimei. Prestație periodică
Comentarii |
|
În cazul săvârșirii infracțiunii de omor, obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice către copiii minori ai victimei, până la majoratul acestora, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuția lunară pe care victima o avea la întreținerea lor. Ca atare, obligarea inculpatului la plata unei sume globale, reprezentând prestația periodică calculată cumulat până la majoratul minorilor, este nelegală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 822 din 8 Februarie 2006
Prin sentința penală nr. 323 din 13 iulie 2005, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea inculpatului D.I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută în art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.
Prin aceeași sentință, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.V. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor C.G. și C.A. și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 30.973.324 de lei (3.097,33 RON) cu titlu de daune materiale către partea civilă C.V., 50.000.000 de lei (5.000 RON) cu titlu de daune morale către aceiași parte civilă și câte 1.500.000 de lei (1.500 RON) lunar către fiecare minor, începând cu 29 februarie 2004 până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Instanța a reținut că, la 28 februarie 2004, inculpatul a aplicat victimei, într-un loc public, o lovitură cu cuțitul în regiunea toracică provocându-i leziuni care au dus la deces.
Prin decizia penală nr. 302 din 30 noiembrie 2005, Curtea de Apel Constanța a admis apelul părții civile C.V. și a majorat daunele morale de la 50.000.000 de lei la 150.000.000 de lei.
Recursul declarat de partea civilă C.V., prin care a solicitat, între altele, obligarea inculpatului la plata sumelor globale de 297.000.000 de lei către minorul C.A. și de 324.000.000 de lei către minorul C.G., sume ce reprezintă totalul prestației lunare datorate până la majoratul copiilor, nu este întemeiat.
Susținerea părții civile, în sensul că inculpatul ar fi trebuit obligat la plata unei sume globale reprezentând prestație periodică calculată cumulat până la majoratul fiecărui minor, este nefondată.
Atâta timp cât prestația periodică este menită să acopere prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuția lunară pe care victima o avea la întreținerea lor, este nelegal să se dispună acoperirea acestei pagube prin obligarea la plata unei sume globale.
în consecință, recursul părții civile C.V., declarat în nume propriu și pentru părțile civile C.A. și C. G., a fost respins.
← Transferarea persoanelor condamnate. Statul român ca stat de... | Contrabandă. Elemente constitutive. Introducerea în țară de... → |
---|