Contestație în anulare. Decizie pronunțată în recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Contestația în anulare împotriva deciziei de respingere a recursului declarat contra încheierii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive, formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen., este inadmisibilă, întrucât pe calea contestației în anulare poate fi desființată numai o hotărâre penală definitivă prin care a fost soluționat fondul cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 388 din 23 Ianuarie 2006
Prin cererea înregistrată sub nr. 4653 din 29 iulie 2005 la I.C.C.J., inculpatul C.N. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 3956 din 27 iunie 2004, pronunțată de I.C.C.J.
în motivarea contestației în anulare, inculpatul a arătat că la 30 mai 2005 Curtea de Apel București, secția a I-a penală, prin încheierea pronunțată la această dată, a dispus menținerea stării sale de arest.
în termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, la instanța competentă, și anume înalta Curte de Casație și Justiție.
La I.C.C.J. a fost fixat termen pentru judecata recursului la 27 iunie 2005. La această dată, instanța a soluționat recursul, în sensul respingerii acestuia, prin decizia penală nr. 3956 din 27 iunie 2004.
întrucât judecata recursului a avut loc în lipsa sa, ca urmare a necitării și neaducerii de la locul de deținere, inculpatul a solicitat să se constate că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 386 lit. a) și urm. C. proc. pen., în temeiul cărora a cerut să se desființeze decizia atacată și să se procedeze la rejudecarea recursului cu respectarea dispozițiilor legale încălcate.
Contestația în anulare formulată de inculpat este inadmisibilă.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare se poate face împotriva hotărârilor penale definitive, în cazurile expres prevăzute, între care și cel invocat de inculpat, și anume când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Textul de lege citat impune, pentru a se putea exercita o asemenea cale de atac, să fie vorba despre o hotărâre judecătorească definitivă, care să fie susceptibilă de executare, respectiv să se fi pronunțat o soluție ce privește fondul cauzei.
Sub acest aspect, hotărârea judecătorească atacată cu contestație în anulare de către inculpat, deși definitivă, nu întrunește cerința de a fi soluționat fondul unei cauze, ci se referă la o activitate cu caracter incidental ivită în timpul judecății, și anume menținerea ori revocarea unei măsuri, în speță a arestării preventive.
Neîndeplinind cerințele prevăzute în Codul de procedură penală cu privire la caracterul definitiv, o astfel de hotărâre este relativă, deoarece ulterior, în timpul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, aspectele legate de măsurile preventive se pot schimba în sensul că se poate constata că menținerea acestora nu se mai impune, fără însă a se putea invoca existența autorității de lucru judecat, ca în cazul hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.
în consecință, hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a judecat un recurs ce privește o măsură preventivă nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea unei căi de atac extraordinare, iar în cazul în care aceasta a fost uzitată soluția ce se impune este respingerea ei ca inadmisibilă.
Ca atare, contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă.
| ← Contrabandă. Elemente constitutive. Introducerea în țară de... | Individualizarea pedepselor. Circumstanțe atenuante judiciare → |
|---|
