Transferarea persoanelor condamnate. Statul român ca stat de executare. Continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare
| Comentarii |
|
În temeiul prevederilor art. 144 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004, în cazul transferării persoanelor condamnate, atunci când statul român este stat de executare, autoritățile române competente sunt obligate fie să continue executarea condamnării, fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, iar potrivit art. 145 din aceeași lege, dacă statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. Prin urmare, în cazul în care autoritățile române competente optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, prin cumul aritmetic, pentru un concurs de infracțiuni, potrivit legislației în vigoare în acest stat, instanțele române nu pot face aplicarea art. 34 C. pen. referitor la cumulul juridic, întrucât, în acest fel, s-ar încălca prevederile art. 145 din Legea nr. 302/2004, care nu permit modificarea duratei pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 817 din 8 Februarie 2006
Prin sentința nr. 4 din 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția a I-a penală, a dispus admiterea sesizării procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și recunoașterea sentințelor penale din 12 aprilie 2002 și 7 noiembrie 2002 ale judecătorului pentru anchete preliminare de pe lângă Tribunalul din Torino și a ordinului nr. 759 din 14 mai 2003 RES al Procuraturii Republicii, Parchetul din Torino privind pe inculpatul B.G., cetățean român.
Totodată, s-a dispus punerea în executare a acestor hotărâri, respectiv a pedepsei de 11 ani închisoare și 30 milioane de lei amendă.
Instanța a reținut că inculpatul a fost condamnat de Tribunalul civil și penal din Torino, prin sentința penală nr. 976 din 12 aprilie 2002, definitivă și executorie la 31 decembrie 2002, la pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare și 2.900 euro amendă pentru infracțiunile de favorizare a imigrației clandestine, proxenetism și lovire, prevăzute în art. 12 alin. (1) și (3) din Decretul legislativ nr. 286/1998,art. 600 bis și 600 sexies alin. (4), art. 605 alin. (1), art. 629 alin. (1) și (2) raportat la art. 628 alin. (3) nr. 1, art. 582 și art. 585 raportat la art. 576 alin. (1) nr. 1 C. pen. italian.
De asemenea, prin sentința penală nr. 2924 din 7 noiembrie 2002, definitivă și executorie la 25 februarie 2003, aceeași instanță a condamnat pe inculpat la 4 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunile de proxenetism și viol prevăzute în art. 3 nr. 8 și art. 4 nr. 7 din Legea nr. 75/1958 și art. 609 bis alin. (1) C. pen. italian.
Cele două pedepse au fost cumulate prin ordinul nr. 759 din 14 mai 2003 RES al Procuraturii Republicii, Parchetul din Torino, urmând ca inculpatul să execute în final 11 ani închisoare și 2.900 euro amendă.
Faptele pentru care inculpatul a fost condamnat corespund infracțiunilor de proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, viol, organizarea trecerii frauduloase a frontierei de stat, prevăzute în art. 329 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 189 alin. (2), art. 180 alin. (2) și art. 197 alin. (1) C. pen. român și art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, aflate în concurs real.
Inculpatul a fost arestat la 20 februarie 2001, fiind depus în Penitenciarul din Saluzzo, iar la 9 iunie 2003 și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale la un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei.
Curtea de Apel București a constatat că în cauză sunt întrunite cerințele Legii nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate și, în consecință, a admis sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus recunoașterea hotărârilor judecătorești italiene, precum și a ordinului nr. 759 din 14 mai 2003 RES al Procuraturii Republicii, Parchetul din Torino și punerea în executare a pedepsei de 11 ani închisoare și 30 milioane de lei amendă.
Recursul declarat de condamnatul B.G., prin care a solicitat contopirea pedepselor aplicate, potrivit prevederilor art. 34 C. pen. român, este nefondat.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 756/2001, în cazul în care statul român este stat de executare, autoritățile sale competente sunt obligate:
a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare, în condițiile enunțate în art. 21,
b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile enunțate în art. 22.
Articolul 21 alin. (1) din aceeași lege prevede că, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte natura juridică și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. în alin. (2) se prevede că dacă natura sau durata pedepsei este incompatibilă cu legislația română sau dacă această legislație o impune, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de propria lege pentru infracțiuni de aceeași natură.
în cauză, se constată că instanța de fond a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicate inculpatului în statul de condamnare, Republica Italia, împrejurare în care nici natura juridică și nici durata pedepsei nu puteau fi afectate, ci preluate necondiționat.
Prin declarația dată în baza art. 3 parag. 3 al Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, la care România este parte, Republica Italia a exclus procedura de schimbare a pedepsei în cazul în care este stat de condamnare, iar această prevedere a fost inserată în cererea de transfer în România a condamnatului, formulată de Ministerul Justiției italian, precum și în cererea acestuia.
Condamnatul, în deplină cunoștință cu privire la aceste dispoziții, și-a asumat respectarea executării integrale a pedepsei stabilite de statul italian.
Codul penal și Codul de procedură penală italiene prevăd cumulul aritmetic al pedepselor aplicate, pedeapsa unică astfel dispusă a fi executată fiind egală cu durata cumulată a pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune în parte; pedeapsa pecuniară se execută distinct și integral. Când aceeași persoană a fost condamnată prin mai multe sentințe penale pentru infracțiuni diferite, Ministerul Public determină pedeapsa ce urmează a fi executată, având în vedere dispozițiile referitoare la concursul de pedepse.
Instanța de fond a avut la dispoziție toate documentele și informațiile cerute de dispozițiile art. 17,art. 18 și art. 19 din Legea nr. 756/2001, astfel că hotărârea pronunțată este legală și temeinică, făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor legii speciale române în vigoare la data judecării cauzei. în baza ei, Curtea de Apel București, secția a I-a penală, a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 5 din 3 februarie 2004 prin care a dispus transferarea condamnatului B.G. în România, în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare și 30 milioane de lei amendă.
Prin adoptarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, Legea nr. 756/2001, precum și dispozițiile art. 519-521 C. proc. pen. au fost abrogate, la data judecării recursului fiind aplicabile numai prevederile Legii nr. 302/2004.
în conformitate cu art. 144 alin. (1) lit. a) și b) și art. 145 din Legea nr. 302/2004, autoritățile române, fie că optează pentru continuarea executării condamnării, fie că schimbă această condamnare, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislația română, sunt obligate să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Potrivit principiului tempus regit actum, dispozițiile procesual penale fiind de imediată aplicabilitate, se constată că cererea formulată în recurs de către inculpat, de a i se aplica dispozițiile art. 521 C. proc. pen. și a se dispune să execute pedeapsa cea mai grea dintre cele aplicate de instanțele de judecată, este nefondată.
în consecință, recursul declarat de condamnat a fost respins.
| ← Apel declarat de procuror și soluționat. Apel peste termen... | Acțiune civilă. Omor. Minori aflați în întreținerea... → |
|---|
