ICCJ. Decizia nr. 117/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin plângerea înregistrată la 22 august 2005 petiționarii B.I. și G.A., în calitate de părți vătămate reclamanți au chemat în judecată penală pe generalul J.S., procuror militar la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunilor de: abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor și calomnie, fapte prevăzute și pedepsite de art. 246, 264 alin. (1) și art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin aceeași plângere, reclamanții părți vătămate se constituie părți civile cu suma de 30 miliarde lei vechi daune morale și pentru plata acestora cer și introducerea în cauză, ca parte responsabilă civilmente a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Aceeași petiționari încă de la introducerea plângerii penale de față, au solicitat ca aceasta să fie soluționată alături de dosarul deja aflat pe rolul aceleiași Curți cu nr. 3490/2005.
Cum, cererea de conexare a plângerii de față la dosarul nr. 3490/2005, a fost respinsă, dosarul de față a revenit spre soluționare completului inițial și desemnat aleatoriu.
Acest complet a reverificat actele dosarului și a văzut că plângerile penale de față au fost menținute, în raport însă de dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., art. 221 și 222 și 279 alin. (2) lit. c) modificate prin art. 1 pct. 169 din Legea nr. 281/2003 și față de calitatea persoanei chemată în judecată penală (militar cu grad de general) a reținut că, nu a fost legal sesizată. în consecință, potrivit textelor sus-menționate, a trimis cauza Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare.
← ICCJ. Decizia nr. 119/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 109/2006. Penal → |
---|