ICCJ. Decizia nr. 2205/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată, la data de 6 iulie 2005, reclamantul H.G.E. a chemat în judecată pârâta SC E.D. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la darea consimțământului pentru încheierea noului contract de închiriere, având ca obiect spațiul comercial denumit P., situat în Lugoj proprietatea reclamantului, în condițiile și cu clauzele stabilite în urma obiecțiunilor formulate de aceasta, dar cu noile tarife de chirie de 10 dolari/mp spațiu construit de 446 mp, respectiv 4460 dolari/lunar plătibili în lei la cursul B.N.R. al zilei.
în cazul refuzului pârâtei de încheiere a noului contract de închiriere solicită ca hotărârea ce se va pronunța să țină loc de contract de închiriere, adică, contractul cadru anexat să facă parte din hotărâre, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul în motivarea cererii arată că a devenit proprietarul tabular al spațiului în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1444 din 1 aprilie 2005 încheiat cu SC T. Lugoj, contract prin care s-a obligat să respecte contractul de închiriere cu pârâta.
După preluarea spațiului și față de împrejurarea că antecesoarea sa a închiriat pârâtei spațiul prin contract de închiriere nu mai putea fi păstrat în aceleași condiții, reclamantul a notificat-o pe pârâtă pentru încheierea noului contract, comunicându-i acesteia contractul de închiriere cadru, conținând inclusiv renegocierea chiriei.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii motivat de faptul că nu se justifică majorarea chiriei față de programul redus, respectiv doar câte 2 zile pe săptămână, iar în perioada de vară nu desfășoară activitate.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea la încheierea unui nou contract de închiriere pârâta arată că este de acord, cu excepția cuantumului chiriei.
Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința nr. 923 din 11 octombrie 2005, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare a spațiului s-a inserat o clauză potrivit căreia înțelege să respecte contractul de închiriere, fără nici un fel de obiecțiuni ceea ce duce la concluzia că reclamantul a acceptat contractul de închiriere în integralitatea sa, inclusiv în ceea ce privește suma stabilită drept chirie și că este ținut să-și respecte obligația asumată.
împotriva acestei soluții a promovat apel reclamantul arătând în esență că hotărârea se bazează pe clauza din contractul de vânzare-cumpărare de preluare a închirierii, ceea ce este în discordanță cu prevederile art. 480 C. civ., în raport cu care majorarea chiriei cu fostul proprietar nu poate fi opusă reclamantului, iar prevederile art. 1441 C. civ., nu instituie decât respectarea locațiunii făcute înainte de cumpărare, iar nu și convenției anterioare, sens în care s-a procedat la notificarea pârâtei pentru modificarea sa.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 23 din 26 ianuarie 2006 a respins apelul ca nefondat.
în motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că atâta timp cât pârâta intimată și-a înscris în coala de sarcini din cartea funciară a imobilului, că reclamantul apelant a inserat în contractul de vânzare-cumpărare clauza prin care recunoaște această locațiune și se obligă să o respecte, nu se justifică ca acesta în calitate de cumpărător să invoce prevederile art. 1441 C. civ., când tocmai acest text îi prevedea datoria de a respecta locația făcută înainte de vânzare.
S-a precizat că în contractul de închiriere nu s-a prevăzut o desființare a acestuia din cauza vânzării, iar obligația din art. 1441 nu poate fi înțeleasă a fi îndeplinită doar parțial pentru unele elemente ale locației (spațiu, termen), iar pentru altele nu (chirie) așa cum își dorește reclamantul apelant.
Criticile reclamantului formulate în cadrul recursului declarat, în termen și legal timbrat, fac referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că în mod eronat, cele două instanțe se bazează inclusiv pe interpretarea clauzei contractuale inserate în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu fostul proprietar SC T.L. SA, instanța de apel făcând referire și la dispozițiile art. 1441 C. civ.
Se consideră că această interpretare este în discordanță cu prevederile art. 480 C. civ., în raport de care sunt irelevante rațiunile pentru care fosta proprietară a negociat cu pârâta o chirie de 400 dolari/lună + TVA, având în vedere că acest cuantum nu-i poate fi opus, considerând că aceasta ar avea semnificația prelungirii puterii de decizie, ca acte de dispoziție a fostului proprietar și după momentul înstrăinării bunului fapt, nepermis.
Recursul este nefondat.
Cumpărând spațiul în litigiu de la SC T.L. SA, reclamantul recurent a acceptat clauza inserată potrivit căreia a declarat că are cunoștință de faptul că imobilul este grevat de sarcini și că trebuie să respecte contractul de închiriere notat în CF nr. 3687 Lugojul German sub C 1.
Din conținutul clauzei cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare rezultă că, recurentul-reclamant s-a obligat să respecte contractul de închiriere încheiat cu pârâta intimată în totalitate, aceasta însemnând inclusiv chiria stabilită de către părțile contractante la data închirierii contractului de închiriere.
în aceste condiții nu se pot reține criticile formulate de recurent privind încălcarea dreptului de proprietate, în speță fiind respectate dispozițiile art. 480 și 1411 C. civ., în raport de obligația asumată prin contractul de vânzare-cumpărare știut fiind că potrivit art. 969 C. civ., convenția intervenită este legea părților.
Față de cele arătate au fost văzute dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,
| ← ICCJ. Decizia nr. 2187/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2207/2006. Penal → |
|---|
