ICCJ. Decizia nr. 2390/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin cererea adresată, Tribunalului Teleorman, la data de 5 aprilie 2004, înregistrată la data de 24 mai 2004, reclamanta SC S.P. SRL, în faliment, prin lichidator judiciar SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC I.E.G. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de multiplicare nr. 3010, încheiat între părți la data de 12 octombrie 2001 și obligarea pârâtei să-i plătească suma de 800.000.000 lei, cu titlu de daune.
Secția civilă a Tribunalului Teleorman, prin sentința comercială nr. 802, pronunțată la data de 1 noiembrie 2004, în dosarul nr. 1110/2004, a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului și, ca inadmisibil, capătul de cerere privind daunele.
Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, referitor la cererea privind rezoluțiunea contractului, că probele administrate atestă că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale iar, cu privire la cererea pretențiilor bănești reprezentând daune, că nu s-a realizat procedura concilierii directe, prevăzută de art. 7201alin. (1) C. proc. civ.
Apelul formulat de reclamantă, prin lichidator judiciar, împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia nr. 673, pronunțată la data de 20 septembrie 2005, în dosarul nr. 99/2005.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut, raportând criticile apelantei sentinței atacate din perspectiva probelor administrate, că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 1020 - art. 1021 C. civ., întrucât intimata-pârâtă și-a îndeplinit obligația de a livra apelantei reclamante sămânța de grâu, conform obiectului contractului, certificată calitativ, astfel cum prevede art. 8 din contract și că dispozițiile imperative ale art. 7201impun efectuarea concilierii directe pentru cererea evaluabilă în bani, fiind irelevant caracterul său accesoriu.
împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă prin lichidator judiciar, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 s-a arătat că decizia atacată a fost pronunțată fără administrarea probei testimoniale respinsă de instanța de apel; în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel a apreciat, greșit, probele administrate, reținând că intimata-pârâtă și-a îndeplinit obligațiile contractuale, iar în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că aceasta a considerat, greșit, ca fiind aplicabile prevederile art. 7201C. proc. civ., cererii accesorii privind daunele, recurenta neprecizând relevanța pe care o au afirmațiile vizând fondul cauzei față de decizia criticată, conform cerințelor precitatului art. 304, raportat la art. 299 C. proc. civ.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Este de observat că examinarea actelor și lucrărilor dosarului relevă că, în speță, apelanta nu a solicitat probe în apel și chiar dacă ar fi făcut-o, împrejurarea respingerii cererii sale de probatorii de către instanța de control judiciar constituie o chestiune de apreciere a mijloacelor de probă de care aceasta poate uza în mod suveran, ce excede controlului acestei instanțe și nu poate determina modificarea deciziei atacate în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, întrucât acesta vizează lipsa motivării, motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Cum în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a evocat greșita interpretare a probelor de către instanța de control judiciar și cum interpretarea probelor constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea acestui motiv de recurs și nu mai poate face obiectul analizei acestei instanțe după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, se constată că nici această critică nu poate fi primită.
întrucât cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de daune este "evaluabilă în bani" iar art. 7201alin. (1) C. proc. civ., consacră o procedură prealabilă de conciliere directă obligatorie pentru "procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani", rezultă că, în mod corect, instanța de apel a menținut soluția de respingere a menționatei cereri, în lipsa evocatei proceduri prealabile pentru aceasta, prevăzută imperativ a fi îndeplinită de precitatul text legal, aspect ce înlătură critica ce vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat în cauză și în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat recurenta, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în recurs, reprezentând plata onorariului de avocat, astfel cum a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2257/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2452/2006. Penal → |
|---|
