ICCJ. Decizia nr. 1669/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

Prin sentința penală nr. 69 din 5 iulie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus următoarele:

- Inculpata L.C.E. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpata a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

în baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen., și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen., inculpata a fost condamnată pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.

în baza art. 264 alin. (1) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpata a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului la pedeapsa de un an și 3 luni închisoare.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

în baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

în baza art. 359 C. proc. pen., inculpatei i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

în baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenția de la 13 octombrie 2004 până la data punerii efective în libertate.

în temeiul art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus restituirea echivalentului în lei a sumei de 11.000 dolari S.U.A., la data executării plății, către denunțătorii M.A. și M.E.

în temeiul art. 348 C. proc. pen., s-au anulat înscrisurile falsificate (denunțuri) din 3 august 2003 și 22 august 2003.

Inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 20.000.000 lei, din care câte 1.000.000 lei, onorariul interpreților de limbă persană și limbă turcă se avansează din fondul Ministerului Justiției.

- Inculpatul L.A. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- Inculpatul T.P.M. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 87/2004 din 16 noiembrie 2004, P.N.A. - Serviciul Teritorial București a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei L.C.E., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în calitate de avocat în cadrul Baroului București, la data de 27 mai 2003, a pretins suma de 20.000 dolari S.U.A., din care a primit 11.000 dolari S.U.A. de la cetățeanul iranian M.A. (arestat preventiv și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc) și de la soția acestuia M.M.E., afirmând că are influență asupra unor lucrători de poliție și a unor judecători de la înalta Curte de Casație și Justiție, pe lângă care va interveni în vederea întocmirii unor acte de urmărire penală (denunțuri fictive privind alți traficanți de droguri) care să permită reținerea în favoarea celui judecat a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, în temeiul cărora să se reducă pedeapsa aplicată.

Totodată, s-a reținut că inculpata, la data de 3 iunie 2003, cu intenție, a determinat-o pe M.M.E. să întocmească în fals un înscris (denunț) referitor la alte persoane care traficau droguri și să contrafacă semnătura lui M.A. pe denunțul întocmit la 29 octombrie 2003 pe care martorul E.C.A. a menționat o dată fictivă (22 octombrie 2003), tot la îndemnul inculpatei, faptă încadrată ca instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Prin același act de sesizare a instanței, inculpata L.C.E. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., constând în aceea că, prin instigarea la întocmirea denunțului fals al lui M.A. din 20 octombrie 2003, în temeiul căruia a fost emisă adresa nr. 5110/ P din 5 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, ce a fost depusă în dosarul nr. 159/2003 al înaltei Curți de Casație și Justiție, l-a ajutat pe acesta să zădărnicească judecata.

în sarcina inculpatei s-a mai reținut că, în septembrie 2003, în calitate de avocat în cadrul Baroului București a pretins 10.000 dolari S.U.A. din care a primit 7500 dolari S.U.A. de la cetățeanul turc A.S., arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, afirmând că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București pe lângă care va interveni pentru a-l pune în libertate, faptă ce constituie infracțiune de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul L.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reținându-se că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu prilejul întocmirii declarației de martor a lui M.A. din 10 noiembrie 2003 și a comunicării nr. 5110/P/2003 din 5 decembrie 2003, a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu referire la calitatea de denunțător a lui M.A. privind infracțiunea de droguri comisă de Y.M.N., faptă comisă în scopul de a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență de către inculpata L.C.E.

S-a reținut, de asemenea, că inculpatul, cu prilejul întocmirii declarației martorului M.A. la 10 noiembrie 2003 și a comunicării nr. 5110/P/2003 din 5 decembrie 2003, a făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului, modalitate prin care l-a ajutat pe acesta, care era judecat de înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, să zădărnicească judecata, faptă ce constituie infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

Inculpatul T.P.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitatea sa de inspector de poliție în cadrul B.C.C.O.A. al Poliției sectorului 3 București, cu ocazia întocmirii procesului - verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 28 octombrie 2003, a făcut mențiuni necorespunzătoare în cuprinsul acesteia, în sensul că M.A. l-ar fi denunțat pe cetățeanul turc Y.M.N. că se ocupă cu traficul de droguri.

S-a mai reținut că, prin efectuarea acestor consemnări necorespunzătoare realității, în baza cărora s-a emis ulterior comunicarea nr. 5110/P/2003 din 5 decembrie 2003, l-a ajutat pe M.A., judecat de înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 159/2003, să zădărnicească aflarea adevărului, faptă că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

După efectuarea cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatei L.C.E. pentru trei din infracțiunile deduse judecății, cele prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 referitoare la denunțul lui M.A., art. 25, raportat la art. 290 C. pen., și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 264 alin. (1) C. pen.

Instanța a constatat că probele administrate în cursul judecății au confirmat situația de fapt reținută în rechizitoriu cu privire la aceste infracțiuni, rezultând fără echivoc că inculpata a pretins și primit o importantă sumă de bani pentru a-și trafica influența pretins avută asupra polițiștilor și magistraților în scopul aplicării unor dispoziții legale favorizatoare față de M.A.

Inculpata a ajutat la întocmirea unui prim, denunț în numele lui M.A., pe baza unor informații oferite de ea însăși, și a dictat martorului E.C. un al doilea denunț, antedatat.

Consecința întocmirii acestor înscrisuri a constat în emiterea adresei nr. 5510/P/2003 de către procurorul L.A., în scopul influențării deciziei instanței de judecată în sensul aplicării în favoarea inculpatului M.A. a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, demersuri în baza cărora s-a zădărnicit judecata.

Cât privește cea de a doua infracțiune de trafic de influență pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, instanța de fond a constatat că fapta nu există în materialitatea ei, motiv pentru care a dispus achitarea.

Instanța a motivat soluția prin aceea că martorii K.B. și K.R. au susținut că în timpul urmăririi penale s-au exercitat presiuni asupra lor, dar că, în realitate, inculpata nu le-a spus că are relații printre judecători sau că le garantează o soluție favorabilă.

Cum și denunțătorul A.S. a susținut în timpul cercetării judecătorești că a făcut denunțul doar cu scopul de a se răzbuna pe inculpată, având impresia că aceasta i-a reținut suma de 2500 dolari S.U.A., pe care dorea ca, în acest mod, să o recupereze, instanța a constatat că, în lipsa altor probe, s-a creat un puternic dubiu cu privire la săvârșirea faptei de către inculpată, dubiu care profită acesteia.

în acest context, înscrierea sumei de 7500 dolari S.U.A. în contractul de asistență juridică încheiat între părți prin care se garanta liberarea lui A.S., a fost considerată o simplă clauză contractuală care nu poate susține acuzația conform căreia destinația reală a banilor era traficul de influență.

Cu privire la inculpatul L.A., instanța a constatat că prin probele administrate nu s-a demonstrat că acesta a săvârșit infracțiunile de fals intelectual și favorizarea infractorului.

Inculpatul a fost desemnat de conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru efectuarea anchetei în dosarul penal nr. 5110/P/2003, toate actele și lucrările din această cauză înregistrându-se și efectuându-se potrivit Regulamentului de ordin interioară și uzanțelor.

Denunțătorul M.A. a declarat că, la momentul audierii sale de către procurorul L.A. nu a cunoscut faptul că acesta este soțul avocatei sale; nici din celelalte probe administrate în cauză nu rezultă că procurorul ar fi depus denunțul lui M.A. la dosarul nr. 5110/P/2003 de conivență cu soția sa și cu inculpatul T.P.M., nefiind dovedită complicitatea dintre aceștia trei în instrumentarea cauzei.

Adresa nr. 5110/P/2003 întocmită de inculpat nu constituie decât răspunsul la o solicitare legală din partea Cabinetului individual de avocatură C.P., rezolvarea ei fiindu-i repartizată de către prim - procurorul parchetului.

Coincidențele constatate privind implicarea ambilor soți L. în rezolvarea cazului M.A., fiecare de pe altă poziție procesuală, sunt considerate ca fiind rămase în stadiul de simple prezumții, în absența unor dovezi care să ateste colaborarea lor cu bună - știință la inițierea unor acte în favoarea denunțătorului.

Cu privire la inculpatul T.P.M., instanța de fond a constatat din analiza materialului probator administrat în cauză că acesta nu conduce în mod neechivoc la stabilirea vinovăției inculpatului în comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

Acțiunea organelor de poliție din data de 28 octombrie 2003, de prindere în flagrant a traficantului de droguri Y.M.N. a constituit o operațiune colectivă, în care inculpatul nu a avut calitatea de ofițer, coordonator al echipei operative, astfel cum greșit s-a reținut în actul de inculpare, ci numai de ofițer debutant, fără atribuții de coordonare în control, după cum rezultă din fișa postului și prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

în consecință, împrejurarea că inculpatul a scris procesul - verbal de constatare a infracțiunii nu poate conduce la inculparea sa, întrucât toți participanții la acțiune și-au adus contribuția la întocmirea înscrisului.

Instanța a apreciat că nici data denunțului făcut de M.A. nu poate fi stabilită ci certitudine, potrivit probatoriilor administrate în cauză. Această stare de dubiu, creată prin dispozițiile contradictorii ale martorilor E.C., M.M. și ale inculpatei L.C.E., pe de-o parte, și existența unor mențiuni referitoare la cu totul alte date în registrul de lucrări penale al Poliției sectorului 3, pe de altă parte, profită inculpatului.

S-a mai arătat că susținerile parchetului privind existența unor relații apropiate între inculpata L.C.E. și lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O.A., sector 3 București, printre care inculpatul T.P.M. și agentul de poliție B.F.D. nu sunt probate, astfel că instanța nu a reținut existența unei colaborări infracționale între avocata L. și polițistul inculpat în cazul traficantului de droguri.

în lipsa infracțiunii de fals intelectual, instanța a constatat că nu poate subzista nici infracțiunea de favorizarea infractorului, nefiind, astfel, materializat ajutorul dat acestuia pentru îngreunarea sau zădărnicia judecății.

Cu privire la procesul - verbal scris de inculpatul T.P.M., instanța a apreciat că acest înscris nu era de natură să îngreuneze ori să zădărnicească judecata și nici să conducă la reducerea pedepsei aplicate lui M.A. întrucât, pe de-o parte, el nu constituie în sine o cauză de reducere a pedepsei, iar pe de altă parte, aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu este posibilă în faza cercetării judecătorești.

Situația de fapt arătată mai sus a fost stabilită pe baza materialului probator administrat în cauză: denunțurile și declarațiile lui M.M., M.A., A.S., declarațiile martorilor F.M., S.H.T., M.I., Y.M.N., D.V., Ș.E.L., Ț.M., D.F., P.C., E.C.A., K.B., K.R., N.D., B.D.F., S.L., B.F.D., C.M., B.N., procese - verbale de confruntare, copii de pe registrul de lucrări penale al Poliției sectorului 3 București, copii de pe registrul penitenciarelor Spital București și Rahova, agenda personală a lui M.A., copii de pe actele de cercetare penală din dosarul nr. 5110/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București și din lucrarea nr. 375197/2003 a I.G.P.R., proces - verbal de ridicare a denunțului formulat de M.A. nr. 951042 din 27 octombrie 2003 al Poliției sector 3 București, copia comunicării nr. 5110/P/2003 din 5 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București către Cabinetul individual de avocatură C.P., proces - verbal de ridicare a contractului de asistență juridică, copia procesului - verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit, la 28 octombrie 2003, de Poliția sectorului 3 București, proces - verbal privind prezența inculpatului L.A. la locuința martorului B.D.F. din 12 noiembrie 2004, copii de pe încheierea și delegația apărătorului din 29 octombrie 2003 în dosarul nr. 5987/2003 a Tribunalului Brăila, adresa nr. 5438 din 6 octombrie 2004 a Casei de asigurări a avocaților, filiala București, raport de expertiză criminalistică grafică, declarațiile inculpaților.

împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recurs în termen legal P.N.A., inculpata L.C.E. și denunțătorul M.A.

Cu privire la recursul P.N.A.

Parchetul a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate pentru cazurile prevăzute de art. 385⁹pct. 18, 17¹ _i 14 C. proc. pen.

Sentința penală nr. 69 din 5 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 4001/2004, a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:

- greșita achitare a inculpatei L.C.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

- greșita achitare a inculpatului L.A.

- greșita achitare a inculpatului T.P.M.

- omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi față de inculpata L.C.E.

- greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei L.C.E.

Examinând recursul, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat și urmează să-l admită pentru următoarele considerente:

1. Instanța de judecată a făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, stabilind o situație de fapt în contrarietate evidentă cu actele dosarului și care a condus la pronunțarea în mod nelegal și netemeinic a soluției de achitare a inculpatei L.C.E. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în acea că, în luna septembrie 2003, în calitate de avocat, a pretins suma de 10.000 dolari S.U.A. din care a primit 7500 dolari S.U.A. de la cetățeanul turc A.S. (arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri), afirmând că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București pe lângă care va interveni pentru a-l pune în libertate.

Pentru a ajunge la concluzia nevinovăției inculpatei, instanța a invocat principiul liberei aprecieri a probelor conform căruia concluzia la care ajunge organele judiciare se sprijină pe probe care nu au o valoare dinainte stabilită [(art. 63 alin. (2) C. pen.)].

Instanța a înlăturat însă în mod nefondat probele administrate la urmărirea penală, reținând ca veridice numai declarațiile făcute de denunțători și martori în faza de cercetare judecătorească.

Motivațiile prezentate de aceștia instanței ca justificare a revenirii la declarațiile inițiale sunt lipsite de temei și în mod evident puse în slujba altor interese decât stabilirea adevărului.

Făcând o analiză minuțioasă a acestor susțineri, instanța de judecată trebuia să le înlăture ca neconcludente și nesincere.

Astfel, afirmația denunțătorului A.S. cum că ar fi formulat denunțul împotriva inculpatei în scopul de a se răzbuna pe aceasta, crezând că i-ar fi oprit suma de 2500 dolari S.U.A. și pentru a o recupera, nu subzistă ca veridică.

Potrivit propriilor sale declarații, denunțătorul a aflat că în contractul de asistență juridică se inserase doar suma de 7.500 dolari S.U.A. abia la parchet, când i s-a prezentat documentul.

Așa stând lucrurile, apare ca inexplicabil faptul că denunțul pretins făcut în scop de răzbunare, la 17 septembrie 2004, este anterior cu o lună de zile momentului în care autorul lui află care ar fi mobilul acestei răzbunări, lipsa sumei de 2500 dolari S.U.A. (6 octombrie 2004).

Tot astfel, apare ca ilogică formularea unui denunț penal, în care să se facă afirmații atât de grave despre relațiile și influența avocatei asupra judecătorilor în scopul recuperării unei părți din onorariul plătit, când existau alte căi legale eficiente la îndemâna părții de a-și recupera banii, cum ar fi renunțarea la contractul de asistență juridică.

Faptul că suma de 7500 dolari S.U.A. reprezintă, în realitate, plata primită de inculpată pentru a-și trafica influența, iar nu onorariul său, este dovedit și din alte împrejurări: inculpata nu a întocmit chitanță la momentul primirii valutei, nu a participat la nici un termen de judecată și nu a formulat în scris nici un act de asistență juridică în calitate de avocat al lui A.S., a intenționat să distrugă contractul de asistență juridică la momentul ridicării acestuia de către organele de urmărire penală.

Contractul de asistență juridică conține o clauză neobișnuită și care dă dezlegarea realei situații de fapt: prin această clauză, inculpata îi garanta clientului său punerea în libertate în termen de două luni, conform Constituției, Codului de procedură penală și a C.E.D.O., caz în care urma să mai încaseze 7.500 dolari S.U.A.

Cum inculpata și-a asumat o obligație al cărui rezultat depindea, în principal, de alți factori, respectiv de decizia magistraților, această clauză constituie, de fapt, o afirmație implicită a inculpatei că poate influența, determina, această decizie.

întrucât rezultatul promis nu s-a produs, reacția denunțătorului A.S. care s-a considerat înșelat, a apărut în mod firesc, prin întocmirea denunțului.

De altfel, în timpul urmăririi penale, în declarațiile date, atât A.S., cât și martorii K.B. și K.R. au arătat termenii reali în care a avut loc angajarea avocatei L.C.E., respectiv în condițiile în care aceasta a afirmat că va interveni la judecători pe care îi poate influența, altminteri va restitui suma de bani trecută în contract. Susținerile martorilor K.B. și R. cum că ar fi fost supuși la presiuni în timpul urmăririi penale, sunt nu numai nedovedite, dar contrazise chiar de ei înșiși când, în fața instanței de judecată, susțin că au spus adevărul la parchet și că mențin declarațiile date care, de altfel au fost făcute atât în prezența apărătorului lor ales, cât și în prezenta avocatului inculpatei L.C.E.

Inculpata neagă săvârșirea acestei infracțiuni și susține că la dosarul cauzei nu există nici o probă care să dovedească contrariul, martorii audiați declarând că asupra lor s-au exercitat presiuni la P.N.A. (vezi note depuse în recurs).

Deși nu face nici o referire la acest înscris, inculpata a depus o dată cu concluziile scrise în apărarea sa, și o copie a ordonanței nr. 2348/P/2005 din 18 noiembrie 2005 prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4 București a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

învinuitul a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă cu ocazia audierii sale în dosarul instanței de fond.

Soluția parchetului, bazată pe dispozițiile art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu are nici o relevanță în cauză, întrucât organele de cercetare penală "apreciază că nu se poate reține cu certitudine" că declarația lui A.S., dată la 22 februarie 2005, în fața instanței de judecată este necorespunzătoare adevărului.

Pentru aceste considerente, în baza probelor administrate în cauză, analizate fiecare în parte și evaluate în ansamblul lor, Curtea constată că inculpata L.C.E. se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și urmează să dispună condamnarea acesteia la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Având în vedere natura infracțiunilor săvârșite de inculpată și faptul că aceasta, la comiterea lor, s-a folosit de profesia pe care o desfășura, de avocat în cadrul Baroului București, Curtea va aplica inculpatei și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Curtea constată că instanța de fond a făcut o greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpatei L.C.E., atât cu privire la cuantumul acesteia, cât și cu privire la modalitatea de executare, încălcând, astfel, dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Instanța a avut în vedere, primordial, datele și împrejurările favorabile inculpatei (starea sănătății, situația familială și socială, lipsa antecedentelor penale), dar nu a pus în evidență în mod corespunzător și pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite de aceasta.

Cu privire, la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență referitoare la denunțătorul M.A., Curtea constată, prin prisma dispozițiilor legale arătate mai sus, că aceasta este neîndestulătoare și urmează a o majora la 2 ani și 6 luni închisoare, aplicând și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe timp de 2 ani.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele stabilite de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe timp de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 C. pen., și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe timp de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 se vor contopi, inculpata L.C.E. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe timp de 2 ani.

Având în vedere numărul și natura faptelor săvârșite, consecințele acestora și impactul lor social, sumele mari de bani traficate și împrejurările în care s-au petrecut faptele, toate legate de statului de avocat al inculpatei și de modul în care aceasta a înțeles să profeseze, Curtea constată că se impune executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare prin privare de libertate, urmând să facă aplicarea art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

în acest mod, se va asigura rolul coercitiv al pedepsei, dar și funcția acesteia de a se constitui într-un mijloc de reeducare a inculpatei și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen.

Curtea constată că inculpata a executat în arest preventiv perioada 13 octombrie 2004 - 5 iulie 2005.

2. Instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt în interpretarea probatoriului administrat în cauză cu privire la faptele săvârșite de inculpatul L.A., cu consecința greșitei achitări a acestuia pentru infracțiunile de fals intelectual și favorizarea infractorului prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 264 alin. (1) C. pen.

Din analiza probelor administrate în cauză, Curtea reține că inculpatul, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la calitatea de denunțător a lui M.A. în cazul infracțiunii de trafic de droguri săvârșită de Y.M.N.., atât cu prilejul întocmirii declarației de martor a primului, cât și cu ocazia redactării comunicării nr. 5110/P/2003 din 5 decembrie 2003.

Susținerile inculpatului potrivit cărora, la momentul preluării cauzei în anchetă proprie, în noaptea de 27 octombrie 2003, în dosarul penal nr. 5110/P/2003 s-ar fi aflat denunțul lui M.A. sunt categoric infirmate de realitatea faptelor desprinsă din declarațiile martorilor E.C.A., M.M. și ale inculpatei L.C.E., precum și din verificările efectuate de organul de urmărire penală la Tribunalul Brăila și la cabinetul de avocatură al inculpatei L.C.E.

Potrivit acestor dovezi, denunțul redactat de martorul E.C.A. în numele lui M.A., după dictarea inculpatei L.C.E. și antedatat 22 octombrie 2003, a fost întocmit în ziua în care a avut loc procesul sus-numitului la Tribunalul Brăila, adică la 29 octombrie 2003.

Denunțul a rămas în posesia inculpatei L.C.E.

Din convergența acestor probe rezultă în mod evident și clar un fapt cert, acela că la momentul prinderii în flagrant a traficantului de droguri Y.M.N. (octombrie 2003), în dosarul nr. 5110/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București nu se găsea, întrucât nici nu fusese încă întocmit, denunțul lui M.A. cu privire la această persoană; prin urmare, M.A. nu avea calitatea de denunțător.

Cu toate acestea, în declarația de martor pe care i-a luat-o lui M.A. la data de 10 noiembrie 2003, inculpatul L.A. a consemnat în mod fictiv calitatea de denunțător a acestuia.

Totodată, la 5 decembrie 2003, a redactat pentru Cabinetul individual de avocatură C.P. adresa nr. 5110/P/2003 în care a consemnat în mod fictiv faptul că în urma denunțurilor formulate de M.A. și alte trei persoane, în vederea beneficierii de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, la data de 29 octombrie 2003, au fost arestați preventiv Y.M.N. și M.B. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri.

Prin întocmirea celor două înscrisuri fictive, inculpatul L.A. l-a ajutat pe M.A. pentru a îngreuna sau zădărnici judecata în dosarul penal nr. 159/2003 al înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect recursul declarat de acesta din urmă împotriva hotărârii judecătorești de condamnare a sa, la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Adresa nr. 5110/ P din 5 decembrie 2003, prin care se urmărea, influențarea instanței de judecată cu privire la reținerea circumstanței legale atenuante prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost depusă la dosarul cauzei și avută în vedere de completul de judecată care a analizat legalitatea aplicării acesteia, astfel cum rezultă din motivarea deciziei penale nr. 194 din 14 ianuarie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Faptele săvârșite de inculpatul L.A. constituie infracțiunile fals intelectual și favorizarea infractorului prevăzut de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 264 alin. (1) C. pen., pentru care curtea urmează să dispună condamnarea sa.

Instanța de fond a apreciat în mod eronat probatoriile de la dosarul cauzei, considerând în mod nejustificat că faptele comise de inculpat reprezintă doar acte de serviciu, iar nu fapte penale.

Instanța a ignorat o serie de elemente de fapt sau le-a analizat trunchiat și fără nici o legătură cu contextul cauzei, astfel că nu a putut face o sinteză corectă și corespunzătoare a materialului probator.

Foarte multe indicii constând în fapte sau împrejurări care permiteau formularea unor deducții logice privind aspecte ale rezolvării cauzei au fost catalogate drept simple coincidențe sau prezumții fără putere probatorie, astfel că stabilirea situației de fapt existente și pe deplin doveditoare a vinovăției inculpatului a fost alterată.

Astfel, instanța de fond reține că martorele D.V. și Ș.L. nu au putut să precizeze data depunerii denunțului la poliție și nici persoana care a depus acest denunț.

Or, tocmai declarațiile acestor două martore lămuresc situația înregistrării denunțului lui M.A. la Poliția sectorului 3, în sensul că, inițial, s-a reținut numai un număr de înregistrare, pe data de 27 octombrie 2003, de către martorii B.F. și inculpatul T.P.M., iar apoi, pe data de 3 noiembrie 2003, a apărut și denunțul depus de inculpatul T.P.M.

Prezența denunțului asupra acestui inculpat pe data de 3 noiembrie 2003, fără a avea ștampila cu numărul de înregistrare al poliției, demonstrează că, de fapt, denunțul nu s-a aflat până la această dată în dosarul nr. 5110/P/2003, împrejurare pe care inculpatul L.A., în calitatea sa de procuror care efectua urmărire penală în acest dosar, trebuia să o cunoască.

Instanța a interpretat greșit și probele cu privire la implicarea avocatului C.P. în cauză, apreciind că cererile formulate de acesta către parchet nu au decât conotația unor solicitări legale.

în realitate, avocatul P.C. colabora cu inculpata L.C.E. în cazul M.A., iar adresa prin care se înaintează denunțului acestuia către Poliția sectorului 3 este întocmită de acest martor.

Adresa nu poartă ștampila de înregistrare a destinatarului și nu a ajuns niciodată la poliție, dar a fost găsită la urma dosarului nr. 5110/P/2003al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, inculpatul L.A. neputând să ofere vreo explicație cu privire la această situație.

în plus, adresa poartă data de 24 octombrie 2003, care a fost însă falsificată pentru a se putea înscrie într-o succesiune de date care să facă veridic denunțul.

Faptul că inculpatul L.A., la penitenciar, nu a tratat cazul M.A. ca pe unul obișnuit rezultă și din împrejurarea că audierea denunțătorului pe data de 10 noiembrie 2003 a avut loc la penitenciar iar prezența sa îi fusese anunțată deținutului de către soția sa cu mult timp înainte.

Audierea lui M.A. s-a făcut în absența interpretului de limbă persană și fără să i se citească declarația scrisă de procuror, dovadă a faptului că sus-numitul știa că vizita procurorului nu are decât un scop, aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Deși instanța a insistat în demonstrarea ideii că repartizarea dosarului nr. 5110/P/2003 procurorului L.A., spre soluționare, s-a făcut cu respectarea regulamentului de ordine internă și uzanțele parchetului, din analiza probelor administrate rezultă că acesta a fost anunțat personal de la poliție despre realizarea flagrantului, iar nu procurorul de serviciu, cum ar fi fost normal.

Fără să reprezinte o excepție sau o abatere de la disciplina de serviciu, prezența inculpatului L.A. la acel moment și pentru acea cauză, la poliție, capătă valențe speciale.

La realizarea flagrantului a participat și martorul B.F., aflat în relații apropriate cu sora inculpatei L.C.E., martora B.F.D.

Conform declarației inculpatului T.P.M. care a condus o operațiune de prindere în flagrant, martorul B.F. i-a spus că ar mai exista un denunț care nu era încă înregistrat și i-a dictat datele de stare civilă complete ale lui M.A., în condițiile în care denunțul acestuia nici nu se afla depus.

Rezultă din toate aceste dovezi, implicarea și interesul inculpatului L.A. față de cazul M.A., explicabil prin faptul că soția sa, avocata denunțătorului, primise suma de 11.000 dolari S.U.A. pentru ca, ajutată de actele întocmite de soțul său, procurorul cauzei, și de lucrătorii de poliție cu care acesta colabora, să îngreuneze sau să zădărnicească judecata dosarului aflat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 159/2003.

Așa fiind, Curtea constată întemeiat recursul parchetului cu privire la greșita achitare a inculpatului L.A. și, casând sentința atacată, va dispune condamnarea acestuia, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate vor fi contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.

Curtea consideră că scopul pedepsei poate fi atins în cazul inculpatului L.A. chiar fără executarea acesteia, astfel că va face în cauză aplicarea art. 81 C. pen., dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Curtea are în vedere datele personale ale inculpatului referitoare la conduita sa socială anterioară săvârșirii faptelor, pregătirea profesională, situația familială, posibilitatea reeducării sale sociale în afara sistemului privativ de libertate, în raport de pericolul concret al infracțiunilor săvârșite.

Inculpatului i se va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 359 C. proc. pen.

în baza art. 348 C. proc. pen, înscrisurile falsificate se vor anula.

3. Recursul declarat de P.N.A. se dovedește fondat și cu privire la critica formulată privind greșita achitare a inculpatului T.P.M.

Instanța de fond a interpretat eronat probele existente în cauză și care dovedeau vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și favorizarea infractorului prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 264 alin. (1) C. pen.

Probele administrate nu au fost analizate și interpretate corelativ și logic, instanța apreciind că există dubii cu privire la data întocmirii denunțului de către M.A., dubii care profită inculpatului.

Problema gravei erori de fapt comisă de instanță constă în considerarea ca incertă a datei denunțului lui M.A., când din coroborarea probelor testimoniale și a celor din registrul de lucrări penale al Poliției sectorului 3 București, rezultă în mod clar că înscrisul nu se afla în dosarul instrumentat de inculpat la momentul întocmirii de către acesta a procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 28 octombrie 2003, pentru unicul motiv că nici nu fusese încă redactat, el fiind scris la data de 29 octombrie 2003, de către martorul E.C.A.

Instanța de fond a considerat însă ca insurmontabilă incertitudinea creată de probele din dosar, situație ce nu corespunde realității, potrivit următoarelor dovezi:

- Martora M.M.E. a declarat în fața instanței că, pe data de 27 octombrie 2003, inculpata L.C.E. a sunat-o și i-a spus că "a reușit să îi facă art. 16 întrucât a fost prins un turc traficând 150 gr. drog; că denunțul a fost întocmit pe 28 octombrie 2003 și că a rămas asupra inculpatei.

- Pe data de 27 octombrie 2003, sub nr. 951042/2003, agentul de poliție Ș.E.L. a înregistrat în registrul penal al Poliției sectorului 3 București, un proces-verbal depus de inculpatul T.P.M. și martorul B.F. cu privire la conținutul căruia se consemnează "proces-verbal de sesizare a numitului M.A. care sesizează pe numiții N. și S., cetățeni turci vânzând droguri".

Martora este fermă în afirmația că nu i s-a adus spre înregistrare denunțul lui M.A. (care i-a fost prezentat de către procuror) și, deși recunoaște că înregistrarea din 27 octombrie 2003 îi aparține, nu își poate explica de ce mențiunea în discuție e făcută cu un alt instrument scriptural decât cele care o preced și succed și nici de ce nu există pretinsul proces-verbal înregistrat în condițiile arătate mai sus.

- Martora D.V., secretară în cadrul Poliției sectorului 3 București, revenită la serviciu din concediul legal de odihnă pe data de 3 noiembrie 2003, a declarat că la această dată a înregistrat denunțul lui M.A., când i-a și fost adus de inculpatul T.P.M.

Denunțul purta rezoluția nedatată a comandantului D. și, la solicitarea acestuia din urmă, martora a aplicat ștampila cu data de 27 octombrie 2003, motivându-i-se că lucrarea fusese deja înregistrată de colega sa, dar se omisese a fi ștampilată.

Din declarația dată de această martoră în fața instanței de judecată rezultă că, în absența șefului de brigadă R.G., cel care se ocupa de depunerea la mapă a denunțurilor și de predarea lor la secretariat era inculpatul T.P.M.

Cât privește modul de lucru al comisarului șef D.F., era notoriu faptul că acesta nu data rezoluțiile.

Curtea constată că aceste probe nu numai că nu sunt contradictorii, dar ele nici nu creează dubii cu privire la vinovăția inculpatului T.P.M., ci dimpotrivă, subliniază o dată mai mult, implicarea și aportul acestuia în săvârșirea infracțiunilor.

Astfel, din declarațiile inițiale ale martorilor E.C.A., M.M.E. și ale inculpatei L.C.E. rezultă că denunțul a fost scris pe data de 29 octombrie 2003, reperul comun al acestor depoziții fiind ziua în care a avut loc procesul de la Tribunalul Brăila, unde inculpata a fost prezentă.

întocmirea înscrisului la această dată, chiar în condițiile antedatării sale cu 22 octombrie 2003, îl făcea însă impropriu destinației urmărite de inculpați de a-i conferi lui M.A. calitatea de denunțător, nefiind înregistrat la poliție sau la parchet.

Chiar și în varianta susținută de martora M.M.E., potrivit căreia denunțul a fost întocmit la data de 28 octombrie 2003, cum flagrantul asupra cetățeanului turc Y.M.N. a avut loc, în noaptea de 27 octombrie 2003, este evident că denunțul lui M.A., nedepus încă la dosar, nu putea să stea la baza acțiunii poliției și nici să fie consemnat ca existând în materialitatea sa, în preambulul procesului-verbal de constatare.

în aceste împrejurări, inculpatul T.P.M. s-a implicat în crearea unei aparențe de legalitate atât a denunțului, cât și a conținutului procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și, profitând de relațiile de serviciu, de statutul său profesional, de abaterile disciplinare ale unor angajați ai poliției cu privire la modul de înregistrare a lucrărilor în registrul penal, de uzanțele și stilurile de muncă încetățenite ale unor superiori, a obținut un număr de înregistrare pe data de 27 octombrie 2003, după care a depus în mod real, denunțul, pe data de 3 noiembrie 2003.

Este evident deci, că procesul-verbal întocmit de inculpat atestă fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, acesta săvârșind infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

De altfel, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 28 octombrie 2003 cuprinde datele de stare civilă ale lui M.A., mai numeroase decât în denunțul datat 22 octombrie 2003.

Dacă s-ar admite preexistența ultimului înscris față de primul, ar trebui ca aceste date să se regăsească și în denunț, cu atât mai mult cu cât, organele de poliție nu i-au luat vreo declarație denunțătorului.

în apărarea sa, inculpatul a invocat că aceste date i-au fost dictate de martorul B.F., dar această împrejurare, ca și participarea altor lucrători de poliție la acțiunea de întocmire a documentelor necesare nu îl exonerează de răspunderea sa personală pentru faptele săvârșite și nici nu constituie un argument al lipsei sale de vinovăție.

Din toate probele administrate în cauză (depozițiile martorilor B.F., S.L., Ț.M., Ș.L., D.V.) și potrivit propriilor sale declarații, inculpatul T.P.M. a condus, în fapt, operațiunea de prindere în flagrant, ca fiind cel mai mare în grad, deși în mod oficial nu era însărcinat cu atribuții de coordonare și control la nivelul compartimentului antidrog din cadrul Biroului de combatere a crimei organizate și antidrog.

Aceste atribuții de comandă nu au relevanță cu privire la stabilirea vinovăției și încadrării juridice a inculpatului, așa cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, dar circumscriu împrejurările în care acesta a săvârșit faptele.

Efectuarea mențiunilor necorespunzătoare adevărului de către inculpat în procesul-verbal din 28 octombrie 2003, a permis inculpatului L.A. să întocmească, ulterior, comunicarea nr. 5110/P/2003 din 5 decembrie 2003 pentru a-l ajuta pe M.A., judecat de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 159/2003, să zădărnicească judecata.

Pentru existența infracțiunii de favorizare a infractorului nu se cere ca ajutorul dat să fi avut ca urmare rezultatul în vederea căruia a fost acordat, fiindcă dispozițiile art. 264 C. pen., nu cer ca favorizarea să fi produs efectul urmărit, ci incriminează ajutarea unui infractor în scopurile prevăzute de lege.

Rezultatul activității ilicite a favorizatorului constă în starea de pericol creată pentru normala desfășurare a activității de înfăptuire a justiției. Pentru existența infracțiunii de favorizare a infractorului nu este necesar, deci, ca prin activitatea sa, făptuitorul să fi reușit în mod efectiv să îngreuneze sau să zădărnicească judecata.

Așa fiind, Curtea constată că inculpatul T.P.M. se face vinovat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și favorizarea infractorului și va dispune condamnarea sa astfel:

- în baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de un an închisoare.

- în baza art. 264 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an închisoare, a cărei executare va fi suspendată condiționat, în condițiile prevăzute de art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Cu privire la modul de individualizare a pedepsei, Curtea consideră justificată suspendarea condiționată a pedepsei, în condițiile în care datele referitoare la faptă și făptuitor asigură realizarea scopului pedepsei chiar și fără executarea acesteia.

Curtea are în vedere conduita socială a inculpatului anterioară săvârșirii faptelor, pregătirea profesională, posibilitatea reeducării sale sociale în afara sistemului privativ de libertate în raport și de pericolul concret al infracțiunilor săvârșite.

Inculpatului i se va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 359 C. proc. pen.

în baza art. 348 C. proc. pen., înscrisurile falsificate se vor anula.

Cu privire la recursul inculpatei L.C.E.

Inculpata a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și achitarea sa pentru toate infracțiunile ce i-au fost reținute în sarcină, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Inculpata a arătat că instanța de judecată a făcut o greșită apreciere a probelor și a încălcat principiul prezumției de nevinovăție, la dosarul cauzei neexistând dovezi certe în susținerea acuzațiilor care i s-au adus.

Totodată, inculpata a solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal din 5 octombrie 2004 încheiat de către organele de poliție, referitor la ridicarea documentelor din cabinetul său de avocatură, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004, iar în temeiul art. 64 alin. (2) C. proc. pen., să se constate că mijloacele de probă obținute în acest mod nu pot fi folosite în procesul penal, întrucât, dată fiind calitatea sa de avocat, actele de urmărire penală trebuia efectuate numai de procuror.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385⁹pct. 17¹, 18 și 2 C. proc. pen.

Examinând recursul, înalta Curte constată că acesta nu este fondat și urmează a fi respins ca atare.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatei L.C.E. pentru cele trei infracțiuni pentru care a dispus condamnarea acesteia, respectiv trafic de influență în cazul denunțătorului M.A., instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,art. 25 raportat la art. 290 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 264 C. pen.

La data de 27 mai 2003, inculpata L.C.E., în calitate de avocat în cadrul Baroului București, a pretins suma de 20.000 dolari S.U.A., din care a primit 11.000 dolari S.U.A. de la denunțătorul M.A. și de la soția acestuia, promițând reducerea pedepsei de 10 ani închisoare la care denunțătorul fusese condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Inculpata a susținut că are influență asupra unor lucrători de poliție și judecători de la înalta Curte de Casație și Justiție, pe lângă care va interveni pentru a se reține în favoarea denunțătorului dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 în temeiul cărora urma să opereze reducerea de pedeapsă promisă. Afirmațiile sale păreau credibile, în contextul în care M.A. știa că soțul inculpatei este procuror.

Primirea sumei de 11.000 dolari S.U.A. pentru traficarea influenței este confirmată de martorele M.M.E. și F.M., ale căror declarații se coroborează cu susținerile denunțătorului M.A.

De altfel, la data faptei, inculpata nu avea încă dreptul să pună concluzii în fața înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că suma primită nu putea constitui onorariul de avocat, fiind destinată exclusiv traficării de influență.

Mai mult decât atât, la dosarul cauzei există dovezi fără echivoc în sensul că inculpata a urmărit realizarea scopului propus, acela de a-i crea lui M.A. statutul de denunțător în baza căruia să obțină aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei.

Ca să provoace consemnarea unui denunț, în luna mai 2003, inculpata l-a determinat pe martorul S.H.T. să se deplaseze la Penitenciarul Spital Jilava pentru a discuta cu M.A.

întrucât întrevederea a eșuat, în luna iunie 2003, inculpata a determinat-o pe martora M.M.E. să întocmească în fals un denunț privitor la un pretins trafic de droguri pe care l-ar fi desfășurat un cetățean arab pe nume I., și pe care l-a semnat M.A.

Denunțul astfel întocmit a făcut obiectul lucrării penale nr. 376250/P la D.G.C.C.O.A., dar nu s-a soldat cu rezultatul scontat.

în consecință, în realizarea aceluiași interes și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la data 29 octombrie 2003, inculpata l-a determinat pe martorul E.C.A. să întocmească un denunț în numele lui M.A. în care s-a consemnat faptul că acesta cunoaște că doi cetățeni turci, N. și S. se ocupă cu traficul de droguri.

Denunțul a fost antedatat cu 22 octombrie 2003 și semnat de M.M.E. care a contrafăcut semnătura soțului său.

Denunțul a stat la baza emiterii adresei nr. 5110/ P din 5 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, ce a fost depusă în dosarul nr. 159/2003 al I.C.C.J. pentru a-l ajuta pe denunțătorul M.A. să îngreuneze sau să zădărnicească judecata.

Martorii arătați mai sus, precum și declarațiile martorului P.C., înscrisurile întocmite de acesta din urmă cu privire la denunțul lui M.A. și declarațiile acestuia, confirmă situația de fapt reținută de instanța de judecată și în baza căreia a fost condamnată inculpata, astfel că, critica formulată de aceasta prin motivele de recurs se dovedește a fi netemeinică și urmează a fi respinsă.

Cu privire la critica formulată de inculpată privind legalitatea sesizării instanței, Cutea constată că nici aceasta nu este fondată.

Pe parcursul urmăririi penale, au fost respectate toate garanțiile procesuale conform statului de avocat al inculpatei.

Atât începerea urmăririi penale cât și trimiterea în judecată a inculpatei s-au făcut în condițiile cerute de Legea nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, cu aprobarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, sesizarea instanței de judecată fiind făcută conform dispozițiilor legale în materie.

Cât privește susținerea recurentei că la data de 5 octombrie 2004, cu ocazia efectuării unei ridicări de înscrisuri din cabinetul său de avocatură de către organele de urmărire penală, s-au încălcat dispozițiile legale de reglementează desfășurarea procesului penal în faza de urmărire penală, Curtea constată că aceasta constituie o nulitate relativă.

Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (4) C. proc. pen., inculpata trebuia să invoce încălcarea acestor dispoziții legale în cursul efectuării actului, când a și fost prezentă.

Cum inculpata invocă încălcarea dispozițiilor legale referitoare la ridicarea de înscrisuri de la un avocat, în calea de atac, Curtea nu poate primi critica formulată, aceasta fiind nefondată.

Cu privire la calitatea persoanei care a efectuat ridicarea de înscrisuri, Curtea constată că dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sunt aplicabile numai în cazul nerespectării dispozițiilor legale referitoare la calitatea persoanei cercetare, prin urmare nu există caz de nulitate absolută nici în această situație.

Cu privire la recursul denunțătorului M.A.

Recurentul a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpatului L.A., greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatei L.C.E., nerestituirii sumei de 11.000 dolari S.U.A.

Examinând recursul, înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Instanța de fond a dispus, potrivit dispozițiilor art. 256 alin. (2) C. pen., restituirea echivalentului în lei a sumei de 11.000 dolari S.U.A., la data executării plății către denunțătorii M.A. și M.M., fără să precizeze însă cine trebuie să restituie banii, cui anume îi revine această obligație.

Cum prin această omisiune a instanței, interesele legitime ale recurentului au fost vătămate, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 385²raportat la art. 362 lit. f) C. proc. pen., inculpatul poate declara recurs, acesta fiind admisibil.

Recursul declarat este fondat cu privire la restituirea sumei de bani, critica formulată constituind cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17¹ C. proc. pen.

în consecință, Curtea urmează să admisă recursul și să dispună restituirea sumei de 11.000 dolari S.U.A. către denunțătorii M.A. și M.M.E. de către inculpata L.C.E.

Cu privire la celelalte critici formulate, Curtea constată că recurentul nu are calitate procesuală și nici un interes legitim, astfel că ele nu pot face obiectul examinării.

în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea urmează să admită recursurile declarate de P.N.A. și de denunțătorul M.A. și să caseze sentința penală nr. 69 din 5 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, numai cu privire la greșita achitare a inculpaților L.C.E., L.A. și T.P.M., greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei L.C.E., omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi față de inculpata L.C.E. și cu privire la restituirea sumei de 11.000 dolari S.U.A. și să dispună conform celor stabilite și arătate în precedent, cu prilejul examinării recursurilor.

Celelalte dispoziții ale hotărârii atacate vor fi menținute.

în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpata L.C.E., urmează a fi respins ca nefondat.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu al denunțătorului M.A. se va plăti din fondul Ministerului Justiției, conform dispozițiilor art. 189 C. proc. pen.

Onorariul pentru interpretul de limbă persană a fost plătit din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 190 C. proc. pen.

← ICCJ. Decizia nr. 1793/2006. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2187/2006. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1669/2006. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1669/2006. Penal