ICCJ. Decizia nr. 2373/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1417 din 18 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis contestația la executare formulată de condamnatul S.M.T. și a constatat că acesta a executat 2/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 435/2000 a Tribunalului Arad, astfel: perioada 23 ianuarie 2004 - 21 ianuarie 2005 în Spania, Benidorm (Alicante) și perioada 18 iulie 2005 - 18 octombrie 2005 în arestul I.G.P. România, dispunând punerea în libertate.
S-a reținut că, prin sentința penală nr. 435 din 23 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul penal nr. 5936/2000, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1038 din 27 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, în dosarul nr. 2316/2001, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2005 sub nr. 5805/2005 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, condamnatul S.M.T. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 435 din 23 noiembrie 2000 a Tribunalului Arad, susținând că a executat mai mult de jumătate din pedeapsă, motiv pentru care a solicitat să fie liberat condiționat.
Condamnatul a mai cerut deducerea perioadei executate în Spania, respectiv de la 23 ianuarie 2004 la 21 ianuarie 2005 și de la 26 iunie 2005 până la zi, în baza mandatului de executare nr. 851/2002 emis în baza hotărârii arătate mai sus.
împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 23/1969, conform cărora deținutul trebuia ca, în mod obligatoriu, să fie prezentat comisiei de propuneri pentru liberarea condiționată, constituită pe lângă fiecare penitenciar.
Prin decizia penală nr. 37/ A din 19 ianuarie, pronunțată în dosarul nr. 304/2/2006 (nr. vechi 74/2006), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de procuror, a desființat sentința penală atacată și, rejudecând pe fond, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul S.M.T.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, în raport de actele dosarului, contestatorul nu îndeplinește condițiile pentru liberare condiționată referitor la cuantumul executat din pedeapsă și la comportarea lui la locul de deținere.
Față de împrejurarea că în susținerea contestației la executare s-a invocat faptul că în Spania, condamnatul a fost arestat în perioada 23 ianuarie 2004 - 21 ianuarie 2005, instanțele aveau obligația în conformitate cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, să obțină relații prin intermediul Ministerului Justiției privind durata arestului executat în vederea extrădării.
Astfel, actele depuse de apărătorul contestatorului (sentința penală nr. 15/1004 din 21 ianuarie 2005 și actele netraduse) trebuia solicitate potrivit textului de lege mai sus-menționat și pe cale oficială prin Ministerul Justiției.
Stabilirea duratei prevenției executate este obligatorie, întrucât în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 302/2004, durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală formulată de autoritățile române este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.
Prin urmare, întrucât din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv, sentința nr. 15/1004 din 21 ianuarie 2005, rezultă că S.M.T. a fost arestat, în perioada 23 ianuarie 2004 - 21 ianuarie 2005, în vederea extrădării, în același scop fiind reîncarcerat, la data de 25 iunie 2005, se impune verificarea acestor aspecte de către instanțe pentru ca perioadele mai sus-menționate să fie computate din pedeapsa de 2 ani la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 435/2000 a Tribunalului Arad.
Pentru aceste motive, au fost admise atât recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cât și al inculpatului, au fost casate ambele hotărâri și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond pentru a obține relații referitoare la durata arestului preventiv efectuat în Spania în vederea computării din durata pedepsei aplicate de instanța română.
| ← ICCJ. Decizia nr. 491/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2377/2006. Penal → |
|---|
