ICCJ. Decizia nr. 491/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul din 26 aprilie 2001 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (dosar nr. 41/P/2000) a fost trimis în judecată inculpatul Z.V., pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), și uz de fals în forma participației improprie, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.
Prin același rechizitoriu se disjunge continuarea cercetării penale față de:
- numitul B.V. sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., și complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen.;
- numitul P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., precum și față de
- numita P.L. (grefier șef la Judecătoria Târgu Lăpuș) sub aspectul comiterii infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), și dosarul trimis, în baza art. 264, 281, 30 lit. a) și c) și art. 30 alin. (3) C. proc. pen., la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
în aceste condiții, ulterior Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin rechizitoriul din 15 iunie 2001, în dosarul nr. 60/P/2001, îl trimite în judecată doar pe inculpatul B.V. și doar pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Cu privire la învinuita P.L., s-a disjuns din nou cauza, pentru continuarea cercetărilor penale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cu aceste precizări, prin cele două rechizitorii enunțate, e sesizată inițial Curtea de Apel Cluj, formându-se două dosare și anume: nr. 3249/2001 și nr. 4244/2001.
în ședința publică din 22 iunie 2001, Curtea de Apel Cluj, la solicitarea parchetului, conexează aceste două dosare, sub numărul dosarului 3249/2001, îndeplinite fiind cerințele legale și prevăzute de art. 34 lit. a) C. proc. pen., și constatându-se că ne aflăm într-un caz tipic de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) și b) C. proc. pen., cei doi inculpați Z.V. și B.V., participând împreună la comiterea unora dintre infracțiuni în același timp și prin aceleași acte.
Cum, inculpatul Z.V. imediat după aceste momente ale desfășurării cercetării judecătorești a formulat o cerere de strămutare, ce a fost admisă prin încheierea nr. 4408 din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, dosarul nr. 3249/2001 al Curții de Apel Cluj a fost trimis pentru continuarea cercetării judecătorești, la Curtea de Apel Alba Iulia.
La Curtea de Apel Alba Iulia dosarul a fost înregistrat sub nr. 6159 din 12 noiembrie 2001.
Această curte de apel, sub numărul de mai sus, soluționează cauza prin sentința penală nr. 5 din 6 iunie 2002 și prin care inculpatul Z.V. este condamnat în baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 6 ani închisoare; la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), și la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals în forma participației improprie, prevăzută de art. 291 și cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului Z.V. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 8 luni închisoare, având astfel în final de executat, 6 ani și 8 luni închisoare și s-a confiscat de la inculpatul Z.V., prin obligare la plată, suma de 1.700 dolari S.U.A. sau a contravalorii acesteia în lei.
Inculpatul B.V. prin aceeași sentință, a fost condamnat, la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) Pentru acest inculpat s-a dedus perioada arestării preventive de la 3 iunie 2000 la 26 iulie 2000.
Sentința penală de mai sus, respectiv nr. 5 din 6 iunie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost recurată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dar și de către cei doi inculpați Z.V. V și B.V.
Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3185 din 2 iulie 2003, a admis toate recursurile declarate, respectiv de parchet și de către cei doi inculpați.
A casat sentința penală nr. 5 din 6 iunie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia și a trimis spre rejudecare cauza, de data aceasta la Curtea de Apel Brașov, apreciindu-se că este în interesul justiției, ca o altă instanță, egală în grad Curții de Apel Alba Iulia, să rejudece, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc. pen.
în motivarea deciziei Curții Supreme se reține că, este nevoie de administrarea tuturor probelor și nu numai a unora și după ce instanța de recurs, a individualizat fiecare mijloc de probă, a indicat care trebuia refăcut și ce trebuia suplimentat.
în acest context, începe cel de-al doilea ciclu procesual și Curtea de Apel Brașov primește dosarul de față, înregistrându-l sub nr. 355/P/F/2004.
După administrarea unora dintre probele indicate de către Curtea Supremă de Justiție și după ce s-a motivat imposibilitatea administrării altora, Curtea de Apel Brașov pronunță sentința penală nr. 47/ F din 16 decembrie 2004.
Prin această sentință penală, Curtea de Apel Brașov condamnă pe inculpatul Z.V., pentru aceleași infracțiuni ce au fost reținute și de către Curtea de Apel Alba Iulia numai că, la contopirea pedepselor nu i se mai aplică sporul de 8 luni închisoare, așa încât în final, se dispune ca inculpatul Z.V. V. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, obligat fiind cu titlu de confiscare, la plata sumei de 1.700 dolari S.U.A.
Cel de-al doilea inculpat, B.V. prin aceeași sentință penală, respectiv nr. 47/ F din 16 decembrie 2004 a Curții de Apel Brașov, a fost condamnat pentru aceeași infracțiune reținută în sarcina sa și de către Curtea de Apel Alba Iulia și prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la aceeași pedeapsă de 4 ani închisoare.
Parchetul, ca de altfel și cei doi inculpați, nemulțumiți fiind și de această dată de sentința penală nr. 47/F/2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în termenul legal, au declarat recursurile de față.
Prin recursul declarat de parchet, sentința este criticată pentru:
1. - nelegalitate sub aspectul omisiunii anulării unor mențiuni din înscrisul considerat fals și anume adresa nr. 143 din 29 martie 2000 existentă la fila 22 din dosarul nr. 3249/2001 al Curții de Apel Cluj, chiar dacă această adresă nu-și mai poate produce efecte juridice azi, precum și pentru omisiunea confiscării speciale, ca măsură de siguranță, față de inculpatul B.V. a sumei de 300 dolari S.U.A. în baza art. 254 alin. (3) C. pen. și
2. - netemeinicie, constând în neaplicarea unui spor de pedeapsă față de inculpatul Z.V., cu ocazia contopirii, pentru ca în acest mod să i se majoreze sancțiunea penală de executat.
Inculpații Z.V. și B.V., prin recursurile declarate, au ca motiv comun, cererea de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, nefiind aduse la îndeplinire toate dispozițiile Curții Supreme și prevăzute în decizia penală nr. 3185 din 2 iulie 2003.
în subsidiar, inculpatul recurent Z.V., a solicitat a se reverifica actele și a se dispune achitarea sa pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ca de altfel și pentru infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, nefiind dovedită vinovăția sa.
A mai cerut a se reține că, s-a aflat în relații de dușmănie cu martorul P.P. și care este martorul principal al acuzării sale.
în subsidiar, inculpatul recurent B.V., a solicitat reaprecierea probelor și fie, să se dispună achitarea sa pentru complicitate la luare de mită, infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fie a cerut să se schimbe încadrarea juridică în infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., și să i se aplice o pedeapsă corespunzătoare noii încadrări.
Recursurile declarate sunt fondate, în limita și pentru considerentele ce urmează:
Verificându-se probatoriul administrat pe parcursul cercetării judecătorești în cadrul celor două cicluri procesuale precum și cel de la urmărirea penală efectuată de către două unități de parchet distincte și în timpi diferiți, prin disjungere, deși în acest dosar ne aflăm într-un caz tipic de indivizibilitate, ce impunea ca toate investigațiile să fie realizate de același organ de cercetare, în același timp, pentru o corectă și coerentă administrare a probelor.
Numai în acest mod s-ar fi putut lămuri contradicțiile existente între declarațiile martorilor audiați, s-ar fi putut efectua confruntările necesare între martori și între inculpați, precum și administrarea oricăror altor probe, ce în mod obiectiv apar din cercetări, ca absolut necesare și deci care nu pot fi prevăzute.
Din analiza probelor existente, Curtea reține că urmărirea penală nu este completă iar în fața instanței completarea nu s-ar putea face decât cu mare întârziere.
Aceasta se constată cu atât mai mult cu cât, ne aflăm într-un caz de indivizibilitate și cu toate acestea față de unul dintre participanți, P.L., urmărirea penală s-a disjuns și nu se cunoaște încă rezultatul acesteia.
Se impune deci, suplimentarea probatoriului de către urmărirea penală față de inculpatul Z.V. cu privire la cele două infracțiuni prevăzute de art. 289 și art. 291 cu referire la art. 31 alin. (2) C. pen., și cu probatoriul adunat sau efectuat față de numita P.L. și a cărei cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), după cum arătam mai sus, s-a disjuns prin rechizitoriul din 15 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dar care face parte integrantă din cauza de față, prin conexarea solicitată de parchet și admisă de Curtea de Apel Cluj.
Deci, nu se poate aprecia asupra acestor fapte penale reținute în sarcina inculpatului Z.V., făcându-se abstracție de probele ce privesc cercetarea în desfășurare, asupra învinuitei P.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
De asemenea, pentru aflarea adevărului, era esențială și ascultarea inculpatului B.V., prin confruntare cu inculpatul Z.V., dar și cu avocatul R.O. ce se pretinde că se afla în biroul inculpatului Z.V. la 15 martie 2000.
De asemenea, semnificativă și esențială pentru aflarea adevărului este și verificarea susținerilor martorului principal P.P., necunoscut de martorele U.M. și S.I. până la începerea urmăririi penale și față de care, acesta s-a ferit și nu a dorit a se ști că, inculpatul B.V. îi va da lui banii adunați, de U.M. și S.I.
Declarațiile acestui martor, P.P., apar, de asemenea, neverosimile și ilogice, în legătură cu darea de mită judecătorului Z.V. în raport de faptul că acest judecător -inculpat, l-a condamnat pe U.S. (soțul martorei U.M.) la 6 ani închisoare și tot acest judecător îl dăduse afara din casa sa, pe zugravul P.P. (martorul) când, în timp ce lucra la zugrăvirea apartamentului, a încercat să intervină pe lângă judecător, în favoarea eliberării rudei sale, (condamnatul U.S.) din închisoare.
în acest context de animozități, relații de dușmănie dintre inculpatul Z.V. și martorul P.P., ce este de altfel singura persoană care se pretinde că a dat banii cu titlu de mită, pentru eliberarea condamnatului U.S., se mai constată că în realitate în ședința publică din 15 martie 2000, cazul acestui condamnat, ce introdusese o contestație în anulare, nu s-a soluționat în fond și nici nu s-a amânat pronunțarea pentru a doua zi, 16 martie 2000, ci pronunțarea s-a amânat în faza procesuală a admiterii în principiu, la data de 22 martie și apoi la 29 martie 2000, împrejurări în care apare nejustificată, neverosimilă și ilogică, graba de a se aduna cei 2.000 dolari S.U.A. pentru a fi dați ca mită judecătorului.
Toate aceste împrejurări și apărări formulate de inculpatul Z.V. sunt confirmate și de martorul P.F.V. însă au fost ignorate de urmărire penală, ca de altfel și identificarea și ascultarea ca martor, a acelei persoane care era alături de inculpatul Z.V. la data de 15 martie 2000, când se pretinde că s-a întâlnit în localul S. din Târgul Lăpuș, cu martorii P.P. și B.G. și au discutat despre "bani".
Această investigație este absolut necesară cu atât mai mult cu cât, martorul B.G. a declarat că "îl cunoaște foarte bine pe cel care îl însoțea pe judecător în acel local" urmărirea penală nu a acordat atenție acestei relatări și nu a identificat-o pentru a fi ascultată, ca martor.
Cum, toate aceste verificări sunt esențiale în stabilirea adevărului și înlăturarea oricăror contradicții asupra momentului, a existenței sau inexistenței acceptării luării de mită, de către cine, de la cine precum și arătarea exactă a locului și a sumei pretinse și efectiv predată, de inculpatul B.V. martorului P.P. și în cele din urmă inculpatului Z.V. se impune aplicarea art. 333 C. proc. pen.
Desigur, pentru clarificarea acestor aspecte și cunoașterea realității se impune și ascultarea detaliată a inculpatului B.V., a martorilor P.P., B.G. și confruntarea martorului P.P. cu martorul P.F.V., mai ales în contextul în care inculpatul Z.V. a pronunțat hotărârea de condamnare a lui U.S., ce l-a și amenințat pe judecător.
Deci, deși instanțele pe parcursul celor 2 cicluri procesuale au depus toate diligențele și au epuizat audierea nemijlocită a persoanelor ascultate în cursul urmăririi penale, se constată că totuși urmărirea penală față de cele analizate, nu este completă, iar în fața instanței nu s-ar putea realiza completarea decât cu mare întârziere.
Pentru aceste considerente se impune aplicarea art. 333 C. proc. pen. și astfel, instanța urmează a se desesiza și a restitui dosarul procurorului pentru completarea urmăririi penale în limita celor expuse cu privire la persoanele și faptele cu care a fost investită, prin cele două rechizitorii, deși ne aflăm într-un caz de indivizibilitate (ar fi trebuit a fi unul singur), a fost nesocotit de urmărirea penală și care și prin repetatele disjungeri nu a putut clarifica contradicțiile sus-menționate esențiale pentru aflarea adevărului.
în consecință, toate recursurile declarate de parchet și de cei doi inculpați au fost admise în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casată sentința penală atacată și în baza art. 333 C. proc. pen., s-a restituit dosarul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
| ← ICCJ. Decizia nr. 29/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2373/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
