ICCJ. Decizia nr. 2363/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 7 din 5 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere a pedepsei, formulată de condamnatul N.G., deținut în Penitenciarul Jilava.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că N.G. aflat în executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 59 din 2005 a Tribunalului Călărași, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, a cerut întreruperea executării în temeiul art. 453 lit. c), raportat la art. 455 C. proc. pen.
A invocat că are 2 copii minori iar soția sa este grav bolnavă și nu realizează venituri.
S-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul condamnatului; referatul evidențiind că soția și copii condamnatului locuiesc în comuna Fundeni, județul Călărași, în casa părinților inculpatului, se gospodăresc cu aceștia, veniturile fiind modice, o pensie de 118 RONI, salariul fratelui inculpatului 380 RON și alocația de stat a minorilor 46 RONI.
Instanța a apreciat că cu toată starea financiară proastă, nu s-au evidențiat acele împrejurări speciale, care să producă consecințe ireparabile prin lipsa din domiciliu a condamnatului.
Apelul declarat de condamnat a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 103/ A din 13 februarie 2006 pronunțată de secția I penală de la Curtea de Apel București.
Nemulțumit și de această hotărâre, condamnatul, prin cererea trimisă din penitenciar, a declarat recurs în termenul legal. A cerut casarea hotărârilor și întreruperea executării pedepsei pe timp de 3 luni.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 453 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale exercitarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. în acest caz executarea poate fi întreruptă cel mult 3 luni și numai o singură dată.
Instanțele au reținut și motivat convingător că soția și copiii minori ai condamnatului locuiesc în condiții igienice corespunzătoare împreună cu părinții și bunica condamnatului și se gospodăresc împreună având un venit cumulat de circa 530 RONI.
Așa fiind, corect s-a apreciat că nu se evidențiază acele împrejurări speciale cerute de lege pentru ca pedeapsa să trebuiască întreruptă.
Urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
← ICCJ. Decizia nr. 2364/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2360/2006. Penal → |
---|