ICCJ. Decizia nr. 3545/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 80 din 27 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Constanța a fost condamnată inculpata D.M.M., la pedeapsa de 21 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c), d) și i) C. pen.
Conform art. 65 raportat la art. 66 C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.
A fost menținută starea de arest a inculpatei și s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la 23 mai 2005 la zi.
Totodată, în baza art. 113 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei măsura de siguranță a obligării la tratament medical în condiții de ambulatoriu prin rețeaua sanitară a A.N.P. și în continuare după terminarea pedepsei privative de libertate prin rețeaua sanitară de psihiatrie teritorială.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Inculpata este căsătorită cu numitul D.M. iar din căsătoria acestora a rezultat minora D.M.B., născută în luna septembrie 2001.
în cursul anului 2004, inculpata a intrat în relații de concubinaj cu B.S., mutându-se temporar cu fiica sa la domiciliul acestuia din municipiul Constanța.
în ziua de 18 mai 2005, sfătuită de concubinul său, inculpata a revenit în comuna Agigea, la părinții săi, împreună cu fiica sa, unde au rămas până la data de 19 mai 2005, când inculpata și-a luat copilul și a plecat, spunându-i mamei sale că merge în Constanța. în realitate, inculpata s-a deplasat pe malul unui canal cu apă cu intenția de a-și ucide fetița. Dat fiind faptul că la acea oră zona era destul de circulată a renunțat momentan la intenția criminală și s-a deplasat la Constanța cu autobuzul, rătăcind fără un scop anume. în jurul orelor 0,30 - 1,00, inculpata a revenit pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră, sub pilonul unui pod rutier și din acest loc, în timp ce minora dormea, și-a aruncat copilul în apă, abandonând sacoșa cu lucrurile fetiței la circa 200-300 m de canal.
După comiterea faptei, inculpata s-a deplasat în Eforie Nord unde a rămas în domiciliul martorei C.S., căreia i-a spus că i-a dispărut copilul de la domiciliul părinților săi.
în zilele următoare inculpata a prezentat diferite variante cu privire la dispariția fiicei sale.
Situația de fapt expusă a fost reținută pe baza proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, raportului de constare medico-legală nr. 237 din 11 iulie 2005, raportului de expertiză medico - legală psihiatrică, depozițiilor martorilor C.D., B.S., C.S., A.D., C.D., A.M., A.A., mijloace de probă coroborate cu declarațiile inculpatei care a recunoscut constant infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată.
Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 3/ MF din 7 aprilie 2006, a admis apelul formulat de inculpată, a desființat în parte sentința penală atacată și a redus pedeapsa de la 21 de ani la 18 ani închisoare.
împotriva acestei decizii inculpata a declarat recurs prin care a criticat-o pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei până la limita minimă a textului sancționator.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța de apel a respectat aceste criterii de individualizare și a avut în vedere, în principal, pericolul social ridicat al faptei comise, pericol dedus din modalitatea în care infracțiunea de omor calificat a fost săvârșită precum și din urmarea ireproșabilă a acestei infracțiuni.
Poziția sinceră a inculpatei, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească și manifestarea regretului nu sunt elemente determinante și suficiente pentru a se reduce și mai mult pedeapsa decât cea stabilită de instanța de apel, cu atât mai mult cu cât inculpata are antecedente penale, fiind condamnată prin sentința penală nr. 745 din 14 aprilie 2000 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 166 din 20 februarie 2001 a Tribunalului Constanța, la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 292 și art. 293 C. pen.
Pedeapsa aplicată a fost bine dozată de instanța de apel, motiv pentru care recursul declarat de inculpată va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-a computat perioada arestării preventive iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3544/2006. Penal. Recuzare (art. 51 C.p.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3532/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
