ICCJ. Decizia nr. 4529/2006. Penal

Prin sentința penală nr. 295/ R din 24 mai 2006, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de revizuientul S.G. împotriva deciziei penale nr. 178 din 24 martie 2006 a Tribunalului Brăila.

Recurentul a fost obligat să plătească 10 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța avut în vedere următoarele:

Prin sentința penală nr. 28/ R din 3 octombrie 2005, pronunțată de Judecătoria Brăila, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul S.G. împotriva sentinței penale nr. 751 din 20 martie 1996 a Judecătoriei Brăila.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul S.G. la 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

împotriva acestei sentințe revizuientul S.G. a formulat recurs, înregistrat la data de 24 februarie 2006, la aproximativ 3 luni de la pronunțare.

Prin decizia penală nr. 178 din 24 martie 2006, Tribunalul Brăila a respins, ca tardiv introdus, recursul declarat de revizuientul S.G., motivat de faptul că potrivit art. 3853C. proc. pen., în referire la art. 363 alin. (1) și (3) C. proc. pen., declararea recursului se poate face într-un interval de timp care nu poate fi depășit, respectiv 10 zile de la pronunțare pentru partea prezentă la dezbateri și 10 zile de la comunicare pentru partea care a lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare. Recurentul, care a fost prezent la dezbateri, a declarat recurs la aproximativ trei luni de la pronunțare fără să invoce vreo cauză temeinică de împiedicare, de natură să justifice întârzierea în declararea recursului și care să fi determinat instanța de recurs să-l repună în termen conform prevederilor art. 364 C. proc. pen.

împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuientul S.G.

Recursul este inadmisibil.

în principiu, hotărârile judecătorești pot fi atacate cu recurs, însă pentru fiecare categorie de hotărâri (sentințe, decizii, încheieri) există limitări și un regim de atacare corespunzător.

în baza art. 3851alin. (1) C. proc. pen., sunt enumerate sentințele și deciziile care pot fi atacate cu recurs.

Textul de lege citat reglementează o singură ipoteză de recurs împotriva deciziilor, respectiv deciziile pronunțate ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curțile de apel și Curtea Militară de Apel.

Ori, în cauză, se constată că revizuientul a declarat recurs împotriva unei decizii a Curții de Apel Galați, care nu putea fi instanță de apel în speță.

Revizuientul a declarat, de altfel, două recursuri la instanțe ierarhic superioare, împotriva unei hotărâri definitive intrată în puterea lucrului judecat (decizia penală nr. 28/ R din 3 octombrie 2005 a Judecătoriei Brăila, prin care se solicită revizuirea sentinței penale nr. 751/1996 pronunțată de acea instanță, a rămas definitivă prin respingerea recursului ca tardiv prin decizia penală nr. 178 din 24 martie 2006 a Tribunalului Brăila).

în consecință, având în vedere că legislația în vigoare nu prevede că o hotărâre definitivă poate fi atacată cu recurs, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul formulat de revizuient va fi respins ca inadmisibil.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4529/2006. Penal