ICCJ. Decizia nr. 4738/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 270 din 7 martie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.C.N. la 7 ani închisoare.
în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen., și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenția de la 17 mai 2005, la zi.
în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.C. la 10 ani închisoare.
în baza art. 61 alin. (1), raportat la art. 39 alin. (2) C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate cu privire la restul de pedeapsă de 896 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 835 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 767 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel București și a dispus contopirea acestuia cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen., și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenția de la 17 mai 2005, la zi.
în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.
în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpatul I.C.N. 120 pastile methadonă și cantitatea de 2,45 grame fragmente din aceleași comprimate.
A constatat că heroina s-a consumat în cadrul analizelor de laborator.
în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea sumei de 6.410.000 lei, precum și a sumei de 4.650.000 lei de la inculpații G.C. și I.C.N., bani obținuți din vânzarea drogurilor.
A obligat pe inculpați la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 229 D/P/2005 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest a inculpaților I.C.N. zis C.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și
- deținere de droguri fără drept pentru consum propriu prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (faptele de la punctele 1-5 din expozitiv) și G.C. zis P. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 37 lit. a) C. pen., (faptele de la pct. 1 - 4 din expozitiv).
2. Neînceperea urmăririi penale față de numitul I.C.N. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 (fapta de la punctul 5 din expozitiv cu privire la cantitatea de 3,03 grame methadone).
3. Disjungerea materialului de urmărire penală în vederea identificării numitului L. zis C. și a numitei D.A.N., și cercetării acestora sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
4. Restituirea cantității de 2,450 grame methadone către L.S.M. sector 4.
S-a reținut că, la data de 22 februarie 2005, organele de poliție din cadrul I.G.P.R.B.C.C.O.A. București s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, în zona cartierului Dristor din București, numiții C.D. și C.G. comercializează heroină, la prețul de 250.000 lei/doză, droguri pe care, la rândul lor, le obțin de la numiții P. și M.
în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție, numitul C.D. a fost identificat în persoana lui I.C.N. numitul C.G. în persoana lui S.D.C. iar numitul P. în persoana lui G.C.
Prin ordonanța nr. 0099/2005 din data de 24 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus introducerea în cauză a investigatorului acoperit L.I. și a colaboratorului său cu nume cod G.V.
Totodată, prin aceeași ordonanță, s-a dispus și autorizarea pe o perioadă de 60 zile, de la 24 februarie 2005 până la 24 aprilie 2005, a procurării cantității de 100 grame heroină de la numiții I.C.N. și S.D.C.
De asemenea, prin ordonanța nr. 0099/2005 din data de 24 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus prelungirea duratei de valabilitate a autorizării de procurare a cantității de 100 grame heroină de către investigatorul acoperit L.I. și colaboratorul său G.V. de la numiții I.C.N. și S.D.C., pe o perioadă de 30 zile, de la data de 25 aprilie 2005, până la data de 24 mai 2005, precum și extinderea autorizării de procurare a cantității de 50 grame de heroină, de către investigatorul acoperit și colaboratorul său și de la numiții G.C. și M.B.
Astfel, în baza autorizării mai sus menționate, la data de 7 aprilie 2005 colaboratorul G.V., sub directa supraveghere a investigatorului acoperit L.I. s-a deplasat la domiciliul inculpatului I.C.N., pentru a procura 6 doze cu heroină, contra sumei de 2.000.000 lei.
Potrivit declarației colaboratorului G.V., care se coroborează cu procesul verbal întocmit de către investigatorul acoperit a rezultat următoarele:
La data mai sus menționată, în locuința inculpatului I.C.N. se afla și învinuitul S.D.C., ocazie cu care, colaboratorul le-a solicitat acestora 6 doze cu heroină. La solicitarea sa, învinuitul S.D.C. i-a oferit colaboratorului un număr de 2 doze cu heroină motivând că doar atâtea mai are, primind în schimb de la acesta suma de 600.000 lei.
Totodată, inculpatul I.C.N. s-a oferit să-i mai facă și el rost de încă 4 doze cu heroină de la numitul P. (inculpatul G.C.), fapt pentru care colaboratorul i-a înmânat suma de 1.200.000 lei.
în acest sens, colaboratorul G.V. l-a însoțit pe inculpatul I.C.N. până în fața blocului în care locuiește inculpatul G.C. unde l-a așteptat circa 5 minute. în tot acest timp, inculpatul I.C.N. a intrat în blocul în care locuiește inculpatul G.C. și a revenit cu 4 doze de heroină pe care i le-a înmânat colaboratorului.
La rândul său, colaboratorul G.V. a predat imediat investigatorului acoperit 6 punguțe din celofan, închise la un capăt prin topire, ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie, despre care a susținut că sunt 6 doze cu heroină, pe care le-a procurat de la cei mai sus menționați, în condițiile și împrejurările arătate.
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 209813 din data de 7 aprilie 2005 a rezultat că cele 4 punguțe din material plastic de culoare albă, care conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej, procurate de colaboratorul G.V. de la inculpatul I.C.N., constituie 0,10 grame heroină în amestec cu cofeină și griseofulvin, heroina (diacetilmorfina) fiind o substanță ce face parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea nr. 143/2000.
în ceea ce privește pe învinuitul S.D.C., precum și pe învinuitul M.B. și numitul M. de precizat că prin ordonanța nr. 229D/P/2005 din data de 6 iunie 2005 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de aceștia într-un dosar separat.
La data de 8 aprilie 2005 tot sub supravegherea investigatorului acoperit L.I., colaboratorul G.V. s-a deplasat iarăși la domiciliul inculpatului I.C.N., pentru a procura un număr de 3 doze cu heroină, sens în care i-a fost înmânată suma de 1.000.000 lei.
Potrivit susținerilor sale, colaboratorul a arătat că i-a solicitat inculpatului un număr de 3 doze cu heroină, sens în care acesta din urmă i-a precizat că el nu are, dar îi va face rost de la P., respectiv inculpatul G.C., fapt pentru care colaboratorul i-a înmânat suma de 900.000 lei.
Astfel, împreună cu inculpatul I.C.N., colaboratorul s-a deplasat cu un taxi pe str. Șerban Vodă unde, inculpatul G.C. lucra în calitate de agent pază, la un birou P. TV, situat în imobilul aparținând Centrului de Sănătate.
în timp ce colaboratorul a așteptat în taxi, inculpatul I.C.N. a intrat în imobilul mai sus menționat, revenind imediat și împreună s-au întors la domiciliul inculpatului cu același taxi, unde acesta din urmă i-a înmânat colaboratorului 3 doze cu heroină.
Imediat după aceea, colaboratorul a predat investigatorului acoperit 3 punguțe din celofan, închise la un capăt prin topire, ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie, și despre care acesta a susținut că sunt cele 3 doze de heroină pe care le-a procurat de la inculpatul I.C.N., contra sumei de 900.000 lei, acesta din urmă procurându-le la rândul său de la inculpatul G.C.
Susținerile colaboratorului G.V. s-au coroborat întocmai cu procesul verbal întocmit de către investigatorul acoperit L.I.
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 209915 din data de 11 aprilie 2005, a rezultat că cele 3 punguțe din material plastic de culoare albă, care conțin o substanță pulverulentă de culoare bej, constituie 0,09 grame de heroină în amestec cu cofeină, heroina (diacetilmorfina) fiind o substanță ce face parte din Tabelul - anexă nr. I din Legea nr. 143/2000.
La data de 20 aprilie 2005, sub supravegherea investigatorul acoperit L.I., colaboratorul G.V. a luat legătura telefonic la numărul 6474436 cu inculpatul I.C.N., căruia i-a comunicat că va trece pe la el.
Potrivit declarației sale, colaboratorul G.V. a susținut că de fiecare dată când îi comunica inculpatului că va trece pe la el, acest lucru însemna că vrea să cumpere de la el heroină.
Astfel, sub supravegherea investigatorului acoperit, colaboratorul s-a deplasat la domiciliul inculpatului I.C.N., ocazie cu care i-a solicitat acestuia un număr de 3 doze cu heroină, însă acesta i-a spus că are la el, dar îi va face rost, și de această dată, tot de la inculpatul G.C. în acest sens, colaboratorul i-a înmânat inculpatului suma de 750.000 lei.
Prin urmare, întrucât inculpatul G.C. se afla la serviciu, colaboratorul și inculpatul I.N. s-au deplasat cu un taxi, pe str. Șerban Vodă, locul în care se afla amplasat biroul P. TV la care sus-numitul lucra ca agent de pază.
în timp ce colaboratorul a așteptat în taxi, inculpatul I.C.N. a intrat în imobilul mai sus-arătat, revenind imediat, și împreună s-au întors la domiciliul inculpatului cu același taxi, unde acesta din urmă i-a înmânat colaboratorului doar 2 doze cu heroină.
Imediat după aceea, colaboratorul a predat investigatorului acoperit 2 punguțe din celofan de culoare albă, ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie.
Susținerile colaboratorului G.V. s-au coroborat întocmai cu procesul verbal întocmit de către investigatorul acoperit L.I., din care a rezultat că, după ce a intrat în imobilul situat pe str. Șerban Vodă, inculpatul I.C.N. s-a întâlnit cu paznicul aflat la intrare identificat în persoana inculpatului G.C., căruia i-a înmânat o sumă de bani, după care s-au aplecat amândoi sub mobilierul tip recepție, amenajat la intrarea în hol.
Imediat, după aceea, inculpatul I.C.N. a părăsit imobilul în cauză, deplasându-se la taxi.
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 209915/2 din data de 21 aprilie 2005, a rezultat că cele 2 punguțe din material plastic ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej, constituie 0,06 grame heroină în amestec cu cofeină și griseofulvin, heroina (diacetilmorfina) fiind o substanță ce face parte din Tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000.
5. La data de 17 mai 2005, sub supravegherea organelor de urmărire penală, colaboratorul G.V. a luat legătura telefonic, la numărul 6474436 cu inculpatul I.C.N., căruia i-a comunicat că va trece pe la domiciliul său, acest lucru însemnând că vrea să cumpere de la el heroină.
în acest sens, s-a procedat la consemnarea seriilor bancnotelor ce compuneau suma de 2.000.000 lei, ce a fost înmânată colaboratorului G.V., cu care acesta, urma să procure de la inculpatul I.C.N. un număr de 7 doze cu heroină.
Potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, a rezultat ca, sub directa supraveghere a organelor de urmărire penală, colaboratorul s-a deplasat la domiciliul inculpatului I.C.N. de unde, după circa 30 minute a ieșit însoțit din urmă, au luat un taxi aparținând SC L. cu care s-au deplasat pe str. Șerban Vodă, la locul de muncă al inculpatului G.C.
în timp ce colaboratorul a rămas în taxi, inculpatul I.C.N. a părăsit autoturismul și s-a întâlnit cu inculpatul G.C., căruia i-a înmânat o sumă de bani, primind în schimb de la acesta ceva, după care a revenit la taxi, care s-a pus în mișcare.
La intersecția Bd. Cantemir cu Bd. Mărășești, s-a procedat la oprirea în trafic a taxiului în cauză, ocazie cu care, colaboratorul a predat organelor de urmărire penală un număr de 7 punguțe din material plastic de culoare albă, ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie, despre care a declarat verbal că sunt doze cu heroină pe care le-a procurat de la inculpatul I.C.N. contra sumei de 1.800.000 lei.
De asemenea, în prezența martorului asistent I.R., șoferul taxiului, s-a procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra inculpatului I.C.N., ocazie cu care, asupra acestuia, s-a găsit o bancnotă la cupiura de 50.000 lei, bancnotă a cărei serie era identică cu una din seriile celor 2 bancnote la aceiași cupiură, consemnate în cadrul procesului verbal prezentat de către organele de poliție anterior întocmit.
în continuare, organele de urmărire penală au procedat și la reținerea inculpatului G.C., ocazie cu care, în prezența martorului asistent A.A.R., s-a efectuat și asupra acestuia o percheziție corporală.
Astfel, asupra inculpatului G.C., printre alte bunuri s-a găsit și suma de 8.160.000 lei, din care, suma de 1.750.000 lei compusă din 2 bancnote la cupiura de 500.000 lei, 7 bancnote la cupiura de 100.000 lei și o bancnotă în cupiura de 50.000 lei aveau seriile identice cu cele ale bancnotelor la aceiași cupiură consemnate în cadrul procesului verbal prezentat inculpatului de către organele de urmărire penală.
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 211914 din data de 17 mai 2005, a rezultat că cele 7 punguțe din material plastic de culoare albă, ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej, constituie 0,30 grame heroină în amestec cu griseofulvin, heroina (diacetilmorfina) fiind o substanță ce face parte din Tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000.
Potrivit procesului verbal de consemnare a declarației orale a colaboratorului G.V., a rezultat că, și de această dată, solicitându-i inculpatului I.C.N. un număr de 7 doze cu heroină, acesta a precizat că nu are, dar îi va face rost de la inculpatul G.C., sens în care a și luat legătura cu acesta telefonic.
Totodată, colaboratorul a susținut că, înainte de a părăsi domiciliul inculpatului I.C.N., i-a înmânat acestuia suma de 1.800.000 lei, contravaloarea celor 7 doze cu heroină.
Fiind audiat, inculpatul I.C.N. a recunoscut că, la data de 17 mai 2005, a intermedia6t vânzarea de la inculpatul G.C. la un individ cunoscut de el sub numele de D., a unui număr de 7 doze cu heroină, pentru care a primit de la acesta din urmă, suma de 1.800.000 lei.
Acest aspect s-a coroborat întocmai și cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, din care a rezultat că, din suma de 1.800.000 lei, 50.000 lei a fost găsită asupra inculpatului I.C.N. iar restul de 1.750.000 lei asupra inculpatului G.C., seriile bancnotelor găsite asupra acestora fiind identice cu cele consemnate în cadrul procesului verbal încheiat anterior de către organele de urmărire penală.
De asemenea, inculpatul a mai arătat că, și anterior datei de 17 mai 2005, i-a mai procurat heroină lui D. tot de la inculpatul G.C. contra sumei de 250.000 lei/doză, și că își amintește că "o singură dată a mai fost la serviciu la G.C. și a luat heroină de la acesta pentru D".
Declarațiile inculpatului I.C.N. s-au coroborat cu declarațiile inculpatului G.C. care a recunoscut că la data de 17 mai 2005 a vândut sus-numitului un număr de 7 doze cu heroină, contra sumei de 1.750.000 lei.
Deși inculpatul G.C. a negat că anterior datei de 17 mai 2005 i-ar fi vândut inculpatului I.C.N. heroină, aspect contrazis de declarațiile acestuia din urmă, totuși că i-ar fi recunoscut "ai fi făcut rost de droguri", ajutându-se în acest sens unul pe celălalt.
Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul G.C. a declarat că dorește să colaboreze cu organele de urmărire penală în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a numitului L. zis C. despre care are cunoștință că se ocupă cu traficul de droguri.
în acest sens, sa dispus disjungerea materialului de urmărire penală în vederea identificării numitului L. zis C. și cercetării acestuia sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
6. în baza autorizației de percheziție nr. 195 din data de 13 mai 2005 emisă de Tribunalul București, secția I penală, la data de 17 mai 2005, s-a procedat la efectuarea unei percheziții la domiciliul numitului I.C.N.
Astfel, potrivit procesului verbal, a rezultat că în locuința acestuia, în prezența mamei sale I.R.L. și a martorului asistent C.D.L. au fost găsite 3 tuburi din material plastic, tip medicamente, ce conțineau fiecare câte 50 comprimate de culoare albă având pe una din părți inscripționate inițialele S.N., precum și alte 2 tuburi identice ce conțineau fragmente de comprimate de culoare albă.
Fiind întrebată, numita I.R.L. a declarat verbal că acestea aparțin fiului său I.C.N., care se află în tratament și deține în acest sens autorizația nr. 528 din data de 2 martie 2005, iar cele 2 tuburi cu fragmente "le-a adus personal de la L.S.M. 4, pentru fiul său I.C.N.".
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 211960 din data de 18 mai 2005, a rezultat că cele 150 comprimate găsite în locuința sus-numitului, precum și fragmentele de comprimate în cantitate de 3,03 grame, conțin methadone (sintalgon), methadone fiind o substanță care face parte din Tabelul anexă nr. II. din Legea nr. 143/2000. Fiind audiat în acest sens, inculpatul I.C.N. a susținut că este consumator din anul 1993 și în prezent se află inclus într-un program de tratament și dezintoxicare, iar pentru comprimatele de methadone (sintalgon) deține autorizație.
în ceea ce privește comprimatele și fragmentele de methadone (sintalgon) găsite în locuința sa cu prilejul efectuării percheziției domiciliare, inculpatul a susținut că sunt obținute de la L.S.M. sector 4, în evidențele căruia se află, dar nu le-a consumat conform tratamentului, întrucât în ultimele zile s-a drogat cu heroină, împreună cu un prieten.
De asemenea, potrivit adresei nr. 3487 din 9 iunie 2005 a Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, a rezultat că inculpatul I.C.N. se afla în programul de methadonă, drept pentru care primea zilnic tratamentul în prezența cadrelor medicale, respectiv 40 tablete sintalgon (methadonă) pe zi iar vinerea primea tabletele triturate (pisate) pentru sâmbăta și duminica. De asemenea, în aceeași adresă se menționează și faptul că, inculpatul fiind salariat avea anumite zile în care venea mama sa și ridica tratamentul.
Prin urmare, de fiecare dată inculpatul urma tratamentul în fața cadrelor medicale, iar în zilele de vineri primea tabletele triturate, respectiv pisate, ca și în situația în care le lua mama sa. Dovadă este și că la data efectuării percheziției domiciliare mama sa I.R.L. tocmai preluase cele 2 tuburi cu fragmente de methadonă, deci pisate.
Ori, prezența celor 150 comprimate de methadonă (nepisate) în locuința inculpatului nu se justifică, atâta timp cât de la instituția medicală în cauză se predau doar triturate (pisate), ceea ce conduce la concluzia că acestea au fost procurate de la altă persoană.
De altfel, în declarația sa din data de 9 iunie 2006, inculpatul I.C.N. a susținut că, la data de 13 mai 2005, prin intermediul mamei sale, a primit un număr de 120 comprimate pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar luni 16 mai 2005, tot prin mama sa a mai primit încă 40 de comprimate, dar el nu a consumat nici un comprimat și nu-și explică lipsa diferenței de 10 comprimate.
Astfel, faptul că în baza autorizației, inculpatul putea deține în vederea consumului propriu cantitatea de methadonă (pisată) pe care o ridica la sfârșit de săptămână de la L.S.M. 4, nu a fost de natură a înlătura caracterul de "fără drept" al deținerii comprimatelor de methadonă pe care le obținea ilicit pe alte căi.
în consecință, în sarcina inculpatului s-a reținut infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 constând în aceea, că la 17 mai 2005 deținea, fără drept, în vederea consumului propriu, un număr de 150 comprimate methadonă.
în ce privește cantitatea de 3,03 grame fragmente methadonă, întrucât nu a fost întrunită condiția caracterului de "fără drept" al deținerii, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000. Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul I.C.N. a declarat că dorește să colaboreze cu organele de urmărire penală în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a numitei D.A.N. despre care are cunoștință că se ocupă cu traficul de droguri.
Faptele săvârșite de inculpați sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu, procese verbale de verificări; ordonanța nr. 0099/2005 din data de 24 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de introducere în cauză a investigatorului acoperit L.I. și a colaboratorului său G.V., precum și de autorizare a procurării cantități de 100 grame heroină de la numiții I.C.N. și S.D.C.; ordonanța nr. 0099/2005 din data de 24 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de prelungire a duratei de valabilitate a autorizării de procurare a cantității de 100 grame heroină de către investigatorul acoperit L.I. și colaboratorului său G.V. de la numiții I.C.N. și S.D.C., precum și extinderea autorizării de procurare a cantității de 50 grame heroină și de la numiții G.C. și M.B.; procese-verbale încheiate de către investigatorul acoperit L.I.; procese verbale de consemnare a declarațiilor colaboratorului introdus în cauză sub numele de cod G.V.; rapoarte de constatare tehnico-științifică; proces verbal de consemnare serii bancnote; proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante și planșă foto; dovezi de predare-primire bunuri; declarații martori asistenți I.R., A.A.R. și C.D.L.; declarații inculpați I.C.N. și G.C.; proces-verbal de percheziție domiciliară inculpat I.C.N. și planșă foto; autorizație pentru eliberarea de stupefiante nr. 528 din 2 martie 2005; adresa Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. dr. Alexandru Obregia.
La cercetarea judecătorească au fost audiați inculpații I.C.N. și G.C., care recunosc că sunt consumatori de droguri, iar în ceea ce privește procurarea de droguri pentru alte persoane, inculpații arată că acest aspect era un ajutor dat unor consumatori, prieteni de-ai lor și nu se făcea contra cost, ci pe bază de împrumut. Inculpatul I.R.L. mai arată că el se afla în derularea unui tratament de dezintoxicare, luând circa 40 de pastile de methadonă pe zi de la Spitalul de Psihiatrie Obregia, unde se afla în evidență și tratament.
Martora I.R.L. a fost audiată în circumstanțiere pentru inculpatul I.C.N., fiind mama acestuia și din declarația acesteia rezultă că știe despre fiul său că se droghează cu heroină de cca. 10 ani și în nenumărate rânduri a luptat pentru a-l scoate din anturajul așa-zișilor prieteni, care-i procurau heroină. La data organizării flagrantului, inculpatul I.R.L. se afla în tratament cu methadonă și acele pastile au fost găsite de organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare. Martora arată că fiul ei avea o firmă de consultanță, împreună cu ea, firmă pe care a ruinat-o deoarece își procura banii de aici ca să-și cumpere droguri.
Martora A.A.R., fiind audiată în fața instanței a declarat că a asistat la efectuarea percheziției corporale asupra inculpatului G.C. și acolo a văzut cum organele de poliție au găsit banii marcați asupra lui și câteva doze de droguri.
în circumstanțiere pentru inculpatul G.C. a fost audiată mama acestuia, G.D. care declară că niciodată nu a avut probleme cu copilul ei, fiind respectuos, de mare ajutor în gospodărie și nu a suspectat niciodată că el s-ar ocupa cu așa ceva.
Martora M.N., fiind audiată în circumstanțiere pentru inculpatul G.C. a declarat că fiind vecină de bloc inculpatul și părinții acestuia, îl cunoaște de mic pe inculpat ca fiind un copil respectuos, grijuliu cu mama lui, pe care o ajuta cu bani și bonuri de masă.
La dosar s-au depus acte medicale pentru inculpatul I.C.N., din care rezultă că este toxicoman cu heroină.
în ședința publică din 22 decembrie 2005 a fost audiat martorul I.R. care declară că era șoferul taxi-ului care l-a transportat pe inculpatul I.C.N. la C.S. din str. Șerban Vodă, unde s-a întâlnit cu inculpatul G.C., după care, la semaforul din zona intersecției Dimitrie Cantemir cu B-dul Mărășești a fost oprit de organele de poliție. La percheziție au fost depistate asupra inculpatului I.R.L. 50.000 lei și un telefon mobil.
De asemenea, a fost audiată în circumstanțiere martora V.G.C., care declară că este mătușa inculpatului I.C.N. și îl cunoaște ca fiind un băiat sensibil și inteligent, capabil de mari sacrificii când e vorba de mama lui. De asemenea, martora arată că știa despre problema pe care o avea inculpatul cu drogurile și că a încercat să se lase, dar nu a reușit. Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, atât la urmărirea penală cât și la cercetarea judecătorească, instanța reține ca situație de fapt pe aceea expusă în rechizitoriu și descrisă pe larg mai sus.
în esență, instanța reține că, în perioada 7 aprilie 2005 - 17 mai 2005, în repetate rânduri, inculpatul I.C.N. a intermediat vânzarea de la inculpatul G.C. către colaboratorul introdus în cauză cu nume de cod G.V., cantitatea totală de 0,55 grame heroină. în drept, faptele reținute în sarcina inculpatului I.C.N. la pct. 1-5 din expozitiv, care în perioada 07 aprilie 2005 - 17 mai 2005, în repetate rânduri, a intermediat vânzarea de la inculpatul G.C. către colaboratorul introdus în cauză cu nume de cod G.V., cantitatea totală de 0,55 grame heroină, iar la domiciliul său au fost găsite un număr de 150 comprimate methadonă pentru consum propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri fără drept pentru consum propriu prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele reținute în sarcina inculpatului G.C., la pct. 1-4 din expozitiv, are în perioada 07 aprilie 2005 - 17 mai 2005, în repetate rânduri, a vândut inculpatului I.C.N., cantitatea totală de 0,55 grame heroină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Constatând dovedită vinovăția inculpaților în raport de faptele deduse judecății, instanța va dispune condamnarea inculpaților iar la individualizarea pedepselor urmează să țină cont de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații I.C.N. și G.C.
Parchetul critică sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate celor doi inculpați și sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatului I.C.N.
Inculpatul I.C.N. prin apelul declarat a cerut reaprecierea probelor și achitarea sa, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fiind bolnav deținea legal methadonă.
în subsidiar a solicitat să se reducă pedeapsa și să se rețină că flagrantul cu privire la persoana sa, s-a organizat cu abuzuri.
Inculpatul G.C. în motivarea apelului său, a cerut reducerea pedepsei ce e prea severă.
Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 487/ A din 22 iunie 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, astfel cum a fost restrâns, precum și apelul declarat de inculpatul I.C.N. împotriva sentinței penale nr. 270 din 7 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.
A desființat în parte sentința apelată și rejudecând, în fond:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului, în pedepsele componente de 7 ani închisoare și, respectiv 2 ani închisoare.
în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 în art. 4 alin. (2) din aceeași lege și, aplicând art. 74 - art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.C.N., la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, făcând aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute această din urmă pedeapsă cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen., și în temeiul art. 65 C. pen., și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, ulterior executării pedepsei închisorii, respectiv cea aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), și art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților I.C.N. și G.C. și a dedus prevenția acestora de la 17 mai 2005, la zi.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.C.
Nemulțumiți și de această hotărâre, în termen legal, cei doi inculpați au declarat recurs, nemotivate în scris iar în susținerea orală au solicitat reducerea pedepselor, regretând mult cele comise.
Recursurile sunt nefondate.
Examinându-se hotărârea atacată, în raport de critica adusă precum și din oficiu, Curtea reține că, probatoriul a fost evaluat corect, situația de fapt fiind în deplină concordanță cu activitatea infracțională efectiv desfășurată de fiecare recurent.
încadrarea juridică dată faptelor săvârșite, fiind de asemenea cea legală, nici sub acest aspect nu se constată vreo încălcare a dispozițiilor legii speciale, în baza căreia au fost condamnați.
Pedepsele aplicate inculpatului I.C.N. nu pot fi apreciate ca excesive, atâta vreme cât au fost coborâte sub limita minimă a textelor de încriminare, ca urmare a acordării și de circumstanțe atenuante, s-a făcut și aplicarea art. 74 și 76 C. pen., precum și pentru faptul că în cadrul operației de contopire, nu i s-a aplicat nici un spor de sancțiune.
Astfel, deși acest inculpat a comis două infracțiuni în concurs real și după ce s-au contopit, deși era posibil și legal să i se aplice un spor de pedeapsă, nu i s-a aplicat, nefiind obligatoriu.
Cel de-al 2-lea inculpat G.C., are o pedeapsă stabilită la limita minimă deși este recidivist post condamnatoriu și după o liberare condiționată iar infracțiunea comisă a fost repetată.
în aceste împrejurări nu i s-a aplicat nici un spor de sancțiune, în baza art. 39 alin. (4) C. pen., după cum era posibil și legal, dar nu era obligatoriu, așa încât și cu privire la acest recurent, pedeapsa de 10 ani închisoare, nu poate fi socotită ca excesivă.
Se mai constată că pedepsele aplicate recurenților sunt diferențiate față de cele analizate.
Pentru toate aceste considerente, recursurile declarate urmează a fi respinse, ca nefondate și menținută hotărârea atacată ca temeinică și legală, sub toate aspectele.
Au fost aplicate și dispozițiile art. 381 și 192 C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 4750/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4730/2006. Penal → |
---|