ICCJ. Decizia nr. 688/2006. Penal. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JJUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 688/2006
Dosar nr. 19746/1/2005
(nr. vechi 5496/2005)
Şedinţa publică din 2 februarie 2006
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.F.C. împotriva deciziei nr. 5 din 28 ianuarie 2003 a Curţii Militare de Apel, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 76, pronunţată la 20 mai 2002, în dosarul nr. 422/2001, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul C.F.C., la 3 ani de închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă inculpatul C.G. a fost condamnat:
- la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la 215 alin. (2) şi (3) C. pen. ş.
- la 2 ani de închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen.,
- făcându-se totodată aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., în sensul contopirii acestor două pedepse cu consecinţa executării de către inculpat a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În cazul acestor doi inculpaţi instanţa a dispus de asemenea aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
De asemenea, a fost condamnat inculpatul P.G., la două pedepse de câte două luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., şi respectiv de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), ambele cu aplicarea art. 74 lit. b) şi c) şi a art. 76 lit. e) C. pen., constatându-se că aceste pedepse au fost graţiate în întregime, condiţionat, prin art. 1 lit. b) din Legea nr. 137/1997.
Tot inculpatul P.G. a fost condamnat şi, la un an de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., pedeapsă în legătură cu care s-a dispus suspendarea executării în condiţiile prevăzute de art. 81 şi art. 82 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus:
- confiscarea de la inculpatul C.G. a sumei de 200 mărci germane sau a echivalentului în lei a acestei valori, măsură aplicată conform art. 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen.;
- anularea procesului verbal Seria A nr. 231985, eliberat la 15 ianuarie 1997 de Poliţia Oradea;
- admiterea acţiunii civile exercitate de partea civilă SC A.R. SA, sucursala Bihor, în sensul obligării în solidar a inculpaţilor la plata către aceasta a unor despăgubiri în valoare de 10 050 000 lei şi a dobânzii legale aferente, calculată cu începere de la 4 martie 1994 şi
- obligarea fiecărui inculpat la plata către stat a unor cheltuieli judiciare în valoare de câte 2 500 000 lei.
Apelurile declarate ulterior împotriva sentinţei menţionate de inculpaţii C.F.C. şi C.G. au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 5 pronunţată de Curtea Militară de Apel la 28 ianuarie 2003 în dosarul nr. 51/2002.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că:
- în ziua de 15 ianuarie 1997 P.F.A., care era minor, a condus autoturismul marca Dacia 1300 pe drumurile publice, ocazie cu care a tamponat autoturismul marca BMW având numărul austriac de înmatriculare (neasigurat şi neînmatriculat în România), condus de inculpatul C.F.C., care avea calitatea de militar (subofiţer);
- imediat după producerea accidentului, în urma unei prime înţelegeri între cei doi în sensul achitării integrale a autoturismului BMW tamponat, P.F.A. i-a plătit lui C.F.C. un avans de 200 de mărci germane;
- ulterior aceştia au luat legătura cu tatăl minorului, inculpatul P.G. şi cu inculpatul C.G. care, invocând influenţa pe care pretindea că o are asupra unor poliţişti şi unor lucrători din cadrul SC A. SA, a promis că va obţine exonerarea de răspundere a minorului precum şi plata de despăgubiri de la societatea de asigurări;
- conform înţelegerii astfel intervenite inculpaţii au acceptat ca P.G. să susţină că, în momentul tamponării se afla la volanul automobilului care fusese condus în realitate de fiul său, iar C.F.C. să confirme şi el această variantă, nereală, a situaţiei de fapt;
- procesul verbal de constatare a contravenţiei întocmit ulterior de poliţie exclusiv pe baza declaraţiilor nereale date de cei doi, în prezenţa lui C.G., a consemnat aceeaşi variantă nereală;
- pe baza acelui proces verbal şi a constatării daunelor aduse autoturismului BMW reprezentantul SC A. SA a încuviinţat plata sumei de 10 050 000 lei către inculpatul C.F.C.;
- din totalul menţionat inculpatul C.F.C. a dat inculpatului P.G. suma de un milion de lei destinată a fi folosită la repararea autoturismului acestuia din urmă;
- conform aceleiaşi înţelegeri dintre cei trei inculpaţi, ca recompensă pentru ajutorul dat, autoturismul BMW a fost predat fără plată lui C.G., care l-a vândut apoi cu 2.000.000 lei, sumă,
- tot C.G. însuşindu-şi o sumă de 200 mărci germane luată de la P.G. şi despre care a afirmat că era destinată mituirii unui poliţist, aserţiune neconfirmată de probele administrate în cauză.
În plus, în considerentele deciziei date în apel au fost analizate şi înlăturate apărările invocate în acea fază procesuală de inculpaţii C.F.C. şi C.G., care susţineau fie inexistenţa faptelor, fie lipsa unor elemente constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpaţii C.F.C. şi C.G., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 844/2003.
Prin Decizia nr. 745, pronunţată la 6 februarie 2004, această Curte a respins, ca nefondate, ambele recursuri.
La 14 septembrie 2005 împotriva acestei decizii s-a formulat de către C.F.C. o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 7086 pronunţată la 15 decembrie 2005, în dosarul nr. 5496/2005, contestaţia în anulare a fost admisă conform art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen., reţinându-se că la 6 februarie 2005, când au avut loc dezbaterile asupra recursului declarat de C.F.C., acesta se afla arestat în Ungaria, fiind în imposibilitatea de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre acea împiedicare, iar citarea sa exclusiv la domiciliu a fost şi ea lipsită de eficienţă.
Prin aceeaşi decizie de admitere a contestaţiei s-a dispus şi desfiinţarea deciziei atacate, în ceea ce priveşte soluţionarea recursului declarat de C.F.C., stabilindu-se ca termen pentru judecarea respectivului recurs. data de 2 februarie 2006, la care motivele de recurs formulate iniţial au fost completate.
În acest sens este de amintit că motivarea iniţială a recursului s-a făcut doar oral de către un avocat care l-a termenul de la 6 februarie 2004 a solicitat în favoarea lui C.F.C. „acordarea circumstanţelor atenuante, în baza art. 74 – art. 76 C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen." (dosarul de recurs nr. 844/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Prin motivele de recurs formulate în scris la 2 februarie 2006 recurentul-inculpat C.F.C. a precizat că susţine şi motivarea iniţială pe care a completat-o în solicitând în principal achitarea sa conform art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Această cerere, fundamentată şi pe dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., a fost argumentată afirmându-se că soluţia de condamnare a recurentului inculpat a fost dată cu ignorarea prezumţiei de nevinovăţie consacrată de art. 66 alin. (1) C. proc. pen. şi cu încălcarea art. 63 alin. (1) şi (2) şi respectiv a art. 69 C. proc. pen., de care nu s-a ţinut seama în administrarea şi evaluarea probelor.
În aceeaşi ordine de idei s-a afirmat că probele astfel administrate nu confirmă participarea lui C.F.C. la activitatea infracţională, sub aspectul laturii obiective şi mai ales al laturii subiective.
În mod special s-a insistat asupra faptului că prin omisiunea de a dezvălui poliţiei prezenţa la volanul autoturismului care a provocat coliziunea a minorului P.F.A., recurentul a urmărit exclusiv protejarea acestuia de consecinţele juridice pe care le-ar fi avut fapta sa.
În subsidiar, recurentul-inculpat a solicitat, tot în temeiul art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., să se ia în considerare, ca o abordare subsidiară, pericolul social nesemnificativ al contribuţiei pe care acesta a avut-o la ascunderea situaţiei reale de fapt.
În această ordine de idei s-a afirmat că faptele sale nu aveau pericolul social al unei infracţiuni, intrând sub incidenţa art. 181 C. pen., ca şi a art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.
Varianta unei casări a deciziei recurate în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a fost, de asemenea, evocată de recurent solicitându-se ca, în ipoteza în care cererile de achitare nu ar fi primite, această instanţă să procedeze la o diminuare a pedepsei, concomitent cu aplicarea măsurii suspendării condiţionate a executării acesteia.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea are în vedere ca fiind de necontestat că inculpatul C.F.C. a fost în deplină cunoştinţă de cauză asupra faptului că autoturismul care a provocat coliziunea fusese condus de o persoană, P.F.A., care, dată fiind starea de minoritate, nu avea permis de conducere auto şi nu beneficia deci de asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Această informaţie a fost ascunsă de inculpat atât poliţiei cât şi societăţii asiguratoare cu ocazia constatărilor făcute succesiv în legătură cu dinamica accidentului şi consecinţele acestuia, ceea ce, în plan juridic, a avut drept efect încasarea unei sume de bani de care a profitat chiar recurentul-inculpat.
De altfel în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată inculpatul C.F.C. nu a ascuns că, pe lângă compasiunea faţă de minorul autor al accidentului, a fost extrem de interesat în recuperarea propriului prejudiciu, obiectiv ce a fost atins cu maximă operativitate prin inducerea SC A. SA în eroare de către inculpatul P.G., ajutat şi de inculpatul C.G.
Nu în ultimul rând este de amintit recunoaşterea de către recurentul inculpat a faptului că a cedat o parte din suma primită de la asigurator inculpatului P.G. şi a predat cu titlu gratuit a autoturismului BMW către C.G., gesturi a căror unică explicaţie rezonabilă constă în conivenţa frauduloasă a celor trei.
Aserţiunea recurentului privind pericolul social redus al activităţii sale ilicite este şi ea lipsită de suport dacă se ia în considerare maniera sofisticată în care cei trei inculpaţi au acţionat pentru a crea aparenţa unei alte situaţii de fapt decât cea reală şi a obţine astfel diverse avantaje de ordin pecuniar.
Prin urmare în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., sau după caz la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., neexistând temeiuri de achitare a recurentului.
Aşa fiind, nu poate fi reţinută incidenţa în speţă a motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., date fiind atât pericolul social al faptei, deja menţionat, cât şi împrejurarea că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă şi echilibrată a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi a ţinut seama de scopul pedepse definit de art. 52 C. pen., iar în apel soluţia a fost menţinută.
Prin urmare Curtea reţine că nu se justifică nici cererile recurentului de diminuare a cuantumului pedepsei, de aplicare a unor circumstanţe atenuante ori de luare în considerare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Dat fiind că în speţă nu a fost identificată nici incidenţa altor prevederi ale art. 3859 C. proc. pen., susceptibile de a fi analizate şi din oficiu, Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F.C. împotriva deciziei nr. 5 din 28 ianuarie 2003 a Curţii Militare de Apel.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 679/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 691/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
