ICCJ. Decizia nr. 1625/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1625/2007
Dosar nr. 5322/42/2006
Şedinţa publică din 26 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 310 din 28 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 5322/42/2006 s-a dispus condamnarea inculpatului Ş.D.E., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3504 din 30 noiembrie 2004 a Judecătoriei Ploieşti şi executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute, în total pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 6 februarie 2006 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea fierăstrăului tip bomfaier folosit de inculpat la săvârşirea faptei.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus condamnarea inculpatului M.A.C., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. c).
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii din 6 februarie 2006.
A obligat inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 1.267 lei către partea civilă SC R. SA Ploieşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 5 februarie 2006, în jurul orelor 19,30, pe baza unei înţelegerii prealabile inculpaţii Ş.D.E. şi M.A.C., s-au deplasat pe câmpul dintre Centura de Vest şi Cartierul Mitică Apostol aparţinând municipiului Ploieşti şi cu ajutorul unui fierăstrău au tăiat 35 m cablu telefonic ce se află montat între doi stâlpi, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.267 lei.
La scurt timp după comiterea faptei au fost surprinşi de organele de poliţie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii Ş.D.E. şi M.A.C.
Prin Decizia penală nr. 323 din 1 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 5322/42/2006, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul Ş.D.E. desfiinţând hotărârea atacată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.
Rejudecând cauza în aceste limite, a reţinut în favoarea inculpatului Ş.D.E. circumstanţele judiciare atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., reducând pedeapsa de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.
Au fost menţinute dispoziţiile privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3504/2004 a Judecătoriei Ploieşti, urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă perioada arestului preventiv de la 6 februarie 2006 la zi.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.A.C.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului Ş.D.E. s-a dat o interpretare excesivă prevăzută art. 52 şi 72 C. pen., scopul pedepsei se poate realiza şi prin aplicarea unui cuantum sub minimul special prevăzut de lege, impunându-se aşadar admiterea apelului în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei, în parte, în latură penală, reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege conform art. 76 lit. c) şi art. 80 C. pen.
În ceea ce priveşte apelul inculpatului M.A.C. se reţine că pedeapsa stabilită de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, este proporţională cu pericolul social concret al faptei săvârşite, astfel că nu se justifică schimbarea modalităţii de executare, aşa cum s-a cerut, întrucât s-ar creea ideea în rândul comunităţii că faptele grave nu sunt sancţionate corespunzător, încurajându-se astfel şi alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.A.C., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 şi pct. 14 C. proc. pen.
Apărătorul recurentului inculpat a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la instanţa competentă, respectiv Judecătoria Ploieşti.
În subsidiar a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privesc normele de competenţă, se constată că în mod legal cauza a fost soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Prahova.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) C. proc. pen., anterior modificării survenite prin Legea nr. 356/2006, tribunalul judecă în primă instanţă, pe lângă alte infracţiuni şi infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (3) şi (4) C. pen.
Cum în cauză instanţa a fost investită şi s-a pronunţat pe fond, anterior modificărilor legislative survenite prin Legea nr. 356/2006, hotărârea primei instanţe fiind pronunţată la data de 28 iunie 2006, nu se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei la Judecătoria Ploieşti.
Din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că instanţele au reţinut corect starea de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unor juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta o încadrare juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale de individualizare.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizată în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite pe viitor săvârşirea de fapte penale.
Înalta Curte, constată că ambele instanţe, de fond şi apel, au avut în vedere, în mod firesc, nu numai consecinţa materială directă a infracţiunii de furt săvârşită de inculpat, dar mai ales pericolul concret al acesteia, respectiv consecinţele produse prin tăierea cablului telefonic.
Prejudiciul relativ mic cauzat prin fapta inculpatului, nu este decât un element singular, care trebuie analizat prin prisma celorlalte elemente de natură a contura gradul de pericol social concret al faptei comise.
Având în vedere aspectele relevate anterior, instanţele de fond şi apel au apreciat corect că se impune o sancţiune privativă de libertate, reţinând în sarcina inculpatului circumstanţe judiciare atenuante, păstrând o justă proporţie între gravitatea faptei, consecinţele acestuia şi durata în timp necesară procesului educaţional de resocializare a inculpatului.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.C. împotriva deciziei penale nr. 323 din 1 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1295/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1337/2007. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
