ICCJ. Decizia nr. 1426/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1426/2007
Dosar nr. 86/43/2006
Şedinţa publică din 14 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84 din 2 mai 2006, Tribunalul Mureş i-a condamnat pe inculpaţii:
- A.A.I., în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A dedus reţinerea şi arestarea preventivă din perioada 2 martie 2003 – 30 iunie 2003.
- Ş.M.D., în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
A dedus reţinerea şi arestarea preventivă din perioada 11 aprilie 2003 – 30 iunie 2003.
A constatat că partea vătămată F.E. a renunţat la pretenţiile civile.
A confiscat de la fiecare inculpat câte 70 lei, conform art. 118 lit. d) C. pen.
- în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul B.A.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen.
A constatat că partea vătămată C.E. nu a formulat pretenţii civile.
Inculpaţii A.A.I. şi Ş.M.D., precum şi partea vătămată C.E. au fost obligaţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 13 ianuarie 2003, aproximativ orele 2300 partea vătămată F.E. a intrat în barul T. din loc. Luduş pentru a cumpăra suc şi dulciuri. În local se aflau şi inculpaţii A.A.I. şi Ş.M.D., care, sesizând starea de ebrietate în care se afla partea vătămată, în momentul când aceasta a părăsit barul, au ieşit în urmărirea ei. Pe drum, inculpatul A.A. a acostat-o pe partea vătămată, care a lovit-o şi trântit la pământ, împrejurare în care i-a sustras din buzunar suma de 140 lei (RON).
În acel moment a apărut şi inculpatul Ş.M.D. care, la rândul lui, şi-a însuşit o sticlă de suc şi a comis un act de violenţă faţă de partea vătămată, împingând-o.
Cei doi inculpaţi s-au retras apoi în scara Blocului 5 din str. Bradului, din apropiere, împărţind suma de bani sustrasă şi apoi s-au întors în barul T.
Deşi prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale cei doi inculpaţi au recunoscut săvârşirea faptei, ulterior, în faţa instanţei, au revenit, confirmând că au fost în barul T. şi că, la plecare, pe drum, au întâlnit-o pe partea vătămată dar după ce a fost agresată, fiind căzută şi chiar au întrebat-o ce i s-a întâmplat însă le-a cerut să-şi vadă de treabă.
Osebit, instanţa a mai reţinut că, în dimineaţa de 21 ianuarie 2003, partea vătămată C.E. se afla în barul T. din localitatea Luduş, consumând alcool la aceeaşi masă cu inculpatul B.A.A., în timp ce la altă masă se afla barmana M.L. şi martorul U.C.
Între inculpat şi partea vătămată s-au iscat discuţii în legătură cu plata consumaţiei, în care a intervenit şi barmana, pentru ca în cele din urmă să achite nota de plată partea vătămată. Întrucât i s-a cerut să facă o nouă plată de către barmană, partea vătămată a reacţionat violent, rupând un scaun şi având altercaţie cu inculpatul, care l-a lovit şi apoi a avut loc un schimb reciproc de lovituri.
În aceste împrejurări partea vătămată, care dorea să meargă la poliţie, şi-a lăsat haina şi geanta pe scaun, ieşind din bar, însă a fost urmată în stradă de către inculpat, unde a fost găsită căzută la sol de către martorii T.C. şi I.E.
Partea vătămată a sesizat organul de poliţie abia la data de 21 februarie 2003, conform procesului-verbal de consemnare a plângerii, în care a arătat că a fost lovit în faţa barului, pe trotuar, de către B.A., a căzut la pământ şi din buzunar agresorul i-a luat suma de 200.000–300.000 lei.
A fost depus şi certificatul medico-legal care constată existenţa unor leziuni traumatice pentru a căror vindecare partea vătămată C.E. a necesitat 7–8 zile îngrijiri medicale.
Instanţa a constatat, pe baza probelor existente, că există dubiu în privinţa comiterii faptei de tâlhărie şi, de urmare, aşa cum s-a arătat, l-a achitat pe inculpatul B.A.A.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, care a criticat-o pentru greşita achitare a inculpatului B.A.A., precum şi inculpaţii A.A.I. şi Ş.M.D., care au solicitat achitarea şi partea vătămată C.E., care a solicitat înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 4 din 18 ianuarie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, ca nefondate, apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi ale inculpaţilor A.A.I. şi Ş.M.D. şi ca tardiv apelul părţii vătămate C.E.
Instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect şi complet stabilită de instanţa de fond şi din probele administrate rezultă vinovăţia inculpaţilor A.A.I. şi Ş.M.D. şi respectiv, lipsa de probe în susţinerea vinovăţiei inculpatului B.A.A., doar partea vătămată C.E. afirmând că i s-ar fi sustras şi o sumă de bani.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, care a criticat soluţia de menţinere a hotărârii instanţei de fond privind achitarea inculpatului B.A.A., în cauză fiind săvârşită cel puţin infracţiunea de lovire, precum şi de inculpatul A.A.I. care, prin motivele scrise, a solicitat achitarea şi de partea vătămată C.E., care a cerut casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond.
Verificând hotărârea criticată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată următoarele:
În recursul inculpatului A.A.I., se reţine că probele au fost administrate cu reprezentarea dispoziţiilor legale şi apreciate corespunzător de instanţe.
Din coroborarea acestora rezultă fără îndoială că inculpaţii A.A.I. şi Ş.M.D. sunt cei care în seara de 13 ianuarie 2003 au cooperat, pe baza înţelegerii prealabile, la deposedarea prin violenţă a părţii vătămate F.E. de o sumă de bani şi o sticlă cu suc, folosind în acest scop violenţa.
Inculpatul A.A.I. a fost văzut de către barmanul S.M.A. urmând-o imediat pe partea vătămată când aceasta a părăsit localul şi tot martorul l-a văzut, pe acest inculpat, revenind după circa o jumătate de oră în local însoţit de inculpatul Ş.M.D.
Martora B.O. i-a văzut pe cei doi inculpaţi, din apartament, în timp ce agresau pe o persoană căzută la pământ, aflând a doua zi că a fost tâlhărită o persoană care lucra la G. Aceste probe se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor din cursul urmăririi penale, prin care au recunoscut comiterea faptei, fiind justificat înlăturat revenirile acestora din faţa instanţei, când nu au recunoscut actul de tâlhărie dar au confirmat că au fost în local în acelaşi timp cu partea vătămată, că au plecat după ieşirea acesteia din local, că au întâlnit-o, fiind căzută la pământ şi întrebând-o ce i s-a întâmplat, li s-a cerut să-şi vadă de treabă.
Deşi partea vătămată, datorită stării de ebrietate nu reţine nici numărul participanţilor, nici fizionomia vreunuia, este sigură că nu a purtat dialogul descris de inculpaţi.
Aşa fiind, Curtea constată că vinovăţia inculpatului A.A.I. în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie este cert dovedită şi, de urmare, recursul acestuia, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., va fi respins ca nefondat.
În recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) oct.17 şi 18 C. proc. pen., se reţine că instanţele au făcut o analiză riguroasă a materialului probator, argumentând logic la constatarea inexistenţei faptei de tâlhărie imputată inculpatului B.A.A.
Impedimentul legal al tragerii la răspundere penală a inculpatului a fost greşit încadrat în dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., text de lege care se aplică atunci când se ajunge la concluzia existenţei faptei, însă aceasta nu a fost săvârşită de inculpatul trimis în judecată.
În cauză însă, constatând că nu există infracţiunea complexă de tâlhărie, instanţele ar fi trebuit să observe actele de violenţă, reclamate de partea vătămată C.E. şi caracterizate ca acţiune adiacentă în conţinutul infracţiunii de tâlhărie, există şi, prin urmările stabilite prin certificatul medico-legal, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Segmentarea momentelor actelor de violenţă între cele din bar şi cele din faţa acestuia, pe trotuar, pentru a da semnificaţie numai acestora din urmă, care ar fi fost subordonate scopului deposedării victimei de suma de bani, este artificială, neţinând seama de caracterul continuu al violenţelor, începute în local, urmate de fuga părţii vătămate, urmărirea acesteia afară şi trântirea ei pe caldarâm.
În consecinţă, recursul parchetului este întemeiat pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în cauză fapta săvârşită de inculpatul B.A.A. realizând conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Admiţând recursul procurorului, Curtea va proceda în temeiul art. 334 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., săvârşită de inculpatul B.A.A.
Pentru asigurarea dreptului inculpatului la apărare, la un proces echitabil în noua încadrare juridică, în raport de care să-şi poate formula apărările şi să aibă posibilitatea devoluării cauzei, se va trimite dosarul pentru rejudecare la Judecătoria Luduş, competentă material conform dispoziţiilor art. III alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală.
În referire la recursul părţii vătămate C.E., se constată că acesta nu este fondat, instanţa de apel reţinând întemeiat că apelul părţii vătămate a fost declarat cu încălcarea termenului de 10 zile, calculat potrivit dispoziţiilor art. 363 alin. (3) C. proc. pen.
Concret, hotărârea instanţei de fond a fost comunicată părţii vătămate C.E., la data de 8 mai 2006, conform dovezii de la dosar fond, iar apelul a fost depus la instanţă la data de 25 octombrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, împotriva deciziei penale nr. 4 din 18 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 84 din 2 mai 2006 a Tribunalului Mureş, numai cu privire la inculpatul B.A.A. sub aspectul greşitei achitări şi încadrări juridice a faptei săvârşite de acesta.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Luduş.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul A.A.I. şi partea vătămată C.E. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă inculpatul A.A.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe partea vătămată C.E. la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistenţa juridică a inculpatului B.A.A., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1395/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1541/2007. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
