ICCJ. Decizia nr. 2863/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2863/2007

Dosar nr. 5010/1/2007

Şedinţa publică din 28 mai 2007

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 mai 2007, Curtea de Apel Galaţi investită cu judecarea apelului declarat de inculpatul C.P.F. împotriva sentinţei penale nr. 163 din 27 martie 2007 a Tribunalului Galaţi, a menţinut măsura arestării preventive, în temeiul dispoziţiilor art. 3002 referitor la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., constatând că nu au dispărut temeiurile ce au impus luarea acesteia.

S-a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. c) şi h) C. proc. pen. [(în prezent lit. f)] pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, 174 – art. 175 lit. i) C. pen., întrucât la data de 29 mai 2004, împreună cu un alt inculpat a lovit cu o secure pe partea vătămată D.T. intenţionând să îl ucidă.

Prin sentinţa penală nr. 163 din 27 martie 2007, Tribunalul Galaţi a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă şi l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare menţinând însă arestarea preventivă dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2005, considerând că nu a fost pusă în executare, întrucât inculpatul s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii.

Constatând că în cauză nu au dispărut temeiurile de drept şi de fapt ce au impus luarea măsurii arestării preventive, Curtea de Apel a menţinut-o, conform dispoziţiilor art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpat este nefondat.

Temeiurile ce au impus luarea măsurii arestării preventive prevăzute de art. 148 lit. c) şi h) [(devenit art. 148 lit. f)] C. proc. pen., se menţin, fapta fiind prevăzută de lege cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Se are în vedere natura şi gravitatea faptei comise, cât şi împrejurarea că există pericolul sustragerii inculpatului de la judecată, cu atât mai mult cu cât acesta a fost trimis iniţial în judecată în lipsă, iar apoi extrădat din Spania.

În consecinţă, recursul inculpatului C.P.F. va fi respins, ca nefondat, conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P.F. împotriva încheierii din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul 3/121/2005.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2863/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs