ICCJ. Decizia nr. 3733/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3733/2007

Dosar nr. 7558/99/2006

Şedinţa publică din 25 iulie 2007

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 6 din 11 ianuarie 2007, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpaţii B.D., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi următoarele C. pen. şi art. 74 lit. a) şi b) – art. 76 lit. c) C. pen., la 3 ani şi 2 luni închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi c) C. pen. S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 28 martie 2006 la zi şi R.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi următoarele C. pen. şi art. 74 lit. a) şi b) – art. 76 lit. c) C. pen., la 3 ani şi 2 luni închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi c) C. pen. S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 28 martie 2006 la zi.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în seara zilei de 28 martie 2006, cei doi inculpaţi, împreună cu C.D. şi G.O., şi ei condamnaţi în cauză, s-au deplasat în municipiul Iaşi şi în dreptul clădirii Palatului de justiţie, B.D. şi R.I. s-au desprins din grup şi au pornit în urmărirea părţii vătămate Şt.A.

După ce au ajuns-o, au început să tragă geanta din mâinile părţii vătămate, partea vătămată fiind doborâtă la pământ. Concomitent, inculpatul R.I. i-a aplicat victimei o lovitură cu piciorul în zona mâinilor, astfel că, cei doi au reuşit să sustragă geanta din mâna părţii vătămate, moment în care inculpaţii au fost surprinşi de un agent de poliţie.

S-a stabilit că în geanta sustrasă, partea vătămată Şt.A. avea acte de identitate, un telefon mobil în valoare de 700 RON şi suma de 5 lei.

Paguba a fost integral reparată.

Prin Decizia penală nr. 44 din 24 mai 2007, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor B.D. şi R.I.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B.D. şi R.I.

În cursul dezbaterilor din şedinţa publică din 25 iulie 2007, recurenţii şi-au retras recursurile.

Aşa fiind, văzând şi prevederile art. 3854 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursurilor şi va obliga pe fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpaţii R.I. şi B.D. împotriva deciziei penale nr.44 din 24 mai 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 40 lei reprezentând onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iulie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3733/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs