ICCJ. Decizia nr. 3772/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3772/2007

Dosar nr. 6710/1/2007

Şedinţa publică din 25 iulie 2007

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 4 iulie 2007, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a luat în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii B.M., B.S.G., L.I.I., B.C.S. şi B.B.C.

Prin încheierea de la aceeaşi dată, 4 iulie 2007, pronunţată în dosarul nr. 457/64/2007, Curtea de apel a menţinut starea de arest a inculpaţilor ca fiind legală şi temeinică cu motivarea că în cauză nu au dispărut temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, respectiv dispoziţiile art. 148 lit. c), f) şi h) C. proc. pen., care sunt conforme cu dispoziţiile art. 5 paragraf 1 lit. c) din C.E.A.D.O.L.F.

În motivarea încheierii, s-a mai făcut precizarea că starea de fapt cu care a fost sesizată instanţa nu s-a modificat în urma administrării nemijlocite a probelor, că pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru faptele reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani, cum şi faptul că, raportat la gravitatea faptelor comise, lăsarea lor în libertate prezintă şi în prezent pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs inculpaţii B.M., B.S.G., L.I.I., B.C.S. şi B.B.C., recursuri pe care însă nu le-au motivat.

La data fixată pentru judecarea recursurilor, 25 iulie 2007, apărătorul inculpaţilor, desemnat din oficiu, a solicitat casarea încheierii atacate, şi după rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate a inculpaţilor, întrucât au dispărut temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.

Din analiza actelor şi lucrărilor de la dosar, se constată, contrar susţinerilor inculpaţilor, că în cauză nu au dispărut temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Mai mult chiar, între timp, respectiv la data de 29 ianuarie 2007, Tribunalul Braşov a pronunţat sentinţa penală nr. 38/ A în dosarul nr. 500/62/P/2006 prin care a reţinut vinovăţia inculpaţilor şi pe care i-a condamnat la diverse pedepse privative de libertate, hotărâre care, chiar dacă nu este definitivă, este în măsură să justifice atât realitatea acuzaţiilor ce li s-au adus, cât şi faptul că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea lor preventivă nu au dispărut.

În consecinţă, menţinându-se în totalitate, temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive faţă de inculpaţii B.M., B.S.G., L.I.I., B.C.S. şi B.B.C., şi constatând temeinicia şi legalitatea acesteia, urmează a se constata că recursurile declarate de aceştia sunt nefondate şi a fi respinse ca atare şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.M., B.S.G., L.I.I., B.C.S. şi B.B.C. împotriva încheierii din 4 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte40 lei, pentru asistenţa juridică a inculpaţilor, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iulie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3772/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs