ICCJ. Decizia nr. 1284/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1284/2008
Dosar nr. 5673/30/2006
Şedinţa publică din8 aprilie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 196/ PI din 17 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 5673/30/2006, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul T.A.A., prin avocat ales, în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, a condamnat pe inculpatul T.A.A., la 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, cu executare în detenţie.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.Z., la 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, cu executare în detenţie. În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul G.R., din infracţiunile de trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în următoarele infracţiuni:
- trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru fapta din 26 august 2005;
- deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (4) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 33 lit. b) C. pen., pentru fapta din 05 octombrie 2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.R., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 26 august 2005).
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe acelaşi inculpat, la 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat acelaşi inculpat, la 2 (doi) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum.
În baza art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus stabilite, în pedeapsa cea mai grea, şi a dispus ca inculpatul G.R., să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, cu executare în detenţie.
S-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpaţilor ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., respectiv de a alege şi de fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, precum şi de a ocupa o funcţie de implică exerciţiul autorităţilor de stat, pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate acestora arestul preventiv executat din 05 octombrie 2005 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate cu ocazia cercetărilor în prezenta cauză, respectiv 15 pastile ecstasy, 170 comprimate Codeină şi 10 comprimate meprobamate.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea sumelor de 100 euro de la inculpatul T.Z. şi a sumei de 50 euro şi 4.900.000 lei vechi de la inculpatul T.A.A., obţinuţi din săvârşirea infracţiunilor.
În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea drogurilor mai sus confiscate cu păstrarea contra probelor.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Timiş a reţinut pe baza probatoriului administrat în cauză, procese verbale de cercetare, declaraţii de martori, raportate de constatare tehnico - ştiinţifică, procese verbale de certificare a interceptărilor telefonice şi privind conţinutul acestora, dovezi de predare - primire, alte înscrisuri, declaraţiile inculpaţilor, următoarea stare de fapt:
1. La data de 19 august 2005, în jurul orelor 17,00, colaboratorul sub acoperire M.F. s-a întâlnit pe strada Mareşal Alexandru Averescu din Timişoara, cu inculpaţii T.A.A. şi T.Z., intrând toţi trei în scara blocului. Aici inculpatul T.A.A. i-a oferit colaboratorului pastile ecstasy la preţul de 10 euro bucata. În timpul discuţiilor T.Z. a părăsit scara blocului şi a revenit după câteva minute predându-i lui M.V. 4 pastile, pentru care T.A.A. a primit suma de 1.400.000 lei. La finalul întâlnirii M.F. şi T.A.A. au convenit să se întâlnească a doua zi pentru o nouă tranzacţie cu substanţe stupefiante.
Întreaga activitate s-a desfăşurat sub supravegherea investigatorului acoperit şi a lucrătorilor de Poliţie din cadrul B.C.C.O. Timişoara. în aceeaşi zi colaboratorul şi investigatorul au predat pastilele ecstasy organelor de urmărire penală. La examinare s-a constatat că acestea se prezentau sub formă de comprimate având pe una din părţi un şanţ de rupere, iar pe cealaltă parte un desen care reprezenta 2 cireşe. Pastilele au fost supuse verificării cu testerul marca ESA pentru identificarea amfetaminelor, rezultatul fiind pozitiv.
2. La data de 20 august 2005, la orele 20,00, colaboratorul M.F. s-a deplasat la barul A., unde a fost contactat de către inculpatul T.Z. care l-a întrebat de câte pastile are nevoie. În urma înţelegerii care a avut loc între cei doi, inculpatul i-a predat colaboratorului M.F. 10 pastile Ecstasy, primind în schimb suma de 100 euro. Şi în acest caz, operaţiunea s-a desfăşurat sub supravegherea investigatorului acoperit şi a lucrătorilor de Poliţie din cadrul B.C.C.O. Timişoara.
La aceeaşi dată investigatorul şi M.F. au predat pastilele organelor de anchetă. S-a constatat cu această ocazie că acestea aveau acelaşi desen ca stupefiantele preluate în ziua precedentă. Pastilele au fost examinate cu testerul, rezultatul fiind pozitiv.
3. Instanţa de fond a mai reţinut că, în seara zilei de 26 august 2005, la orele 17,00, M.F. l-a contactat telefonic pe T.A.A. şi i-a spus că doreşte să cumpere 15 pastile ecstasy. În timpul convorbirilor colaboratorul s-a exprimat în argoul specific traficanţilor de droguri spunând că vrea să vorbească „15 minute", făcând astfel referire la cele 15 pastile. Inculpatul i-a spus colaboratorului că va veni la întâlnire însoţit de „N." (inc. G.R.). După discuţia telefonică M.F. s-a deplasat pe str. Mareşal Averescu unde, în faţa blocului, T.A.A. şi G.R., se aflau într-un autoturism, care aparţinea celui din urmă. Colaboratorul s-a urcat pe bancheta din spate a autoturismului iar inc. T.A.A., care se afla pe scaunul din faţă, i-a dat 15 pastile în schimbul cărora M.F. a predat o bancnotă de 50 euro şi 3.000.000 lei. Pentru că mai trebuia să achite suma de 500.000 lei, cei trei s-au deplasat cu autoturismul condus de G.R. până la apropierea unei staţii de taximetre de pe aceeaşi stradă, unde colaboratorul a schimbat o bancnotă de 1.000.000 lei, şi i-a remis numitului „C." diferenţa de bani.
M.F. a predat pastilele organelor de anchetă şi în urma examinării cu testerul s-au constatat prezenţa amfetaminelor.
În data de 05 octombrie 2005, organele de anchetă au efectuat percheziţii la domiciliile celor trei inculpaţi. La percheziţia efectuată la domiciliul inc. G.R., situată în Timişoara în dulapul cu haine din camera acestuia au fost găsite 200 comprimate Codeină, în 10 cutii cu câte 20 comprimate şi 20 comprimate Meprobamate. Întrebat fiind despre provenienţa medicamentelor, inculpatul a declarat că Ie-a primit de la numitul „D.". În apartamentul în care locuieşte T.A.A. au fost găsite două reţete medicale în alb, format A4, având parafa medicului M.A.E. De asemenea, la cercetarea efectuată la parterul blocului, în spatele unui panou electric, au fost găsite două dischete. În urma verificării acestora s-a constatat că conţineau două fişiere Word, în care se aflau două reţete medicale necompletate, aparţinând inculpatului T.A.A.
Instanţa de fond a reţinut că fapta inculpaţilor T.Z. şi T.A.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text în baza căruia a dispus condamnarea inculpaţilor.
Cu privire la inculpatul G.R., prima instanţă a reţinut că deşi acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, acesta nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în data de 26 august 2008, l-a transportat cu autoturismul său, pe inculpatul T.A.A. la întâlnirea pe care acesta a avut-o cu M.F., alias „M.", şi respectiv a fost de faţă când inculpatul T.A.A. i-a vândut acestuia un număr de 15 pastile ecstasy, cu suma de 500.000 lei şi că la domiciliul său s-au găsit cu ocazia percheziţiei 200 comprimate Codeină, în 10 cutii cu câte 20 comprimate şi 20 comprimate Meprobamate. S-a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă că acesta ar fi comis infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.
Astfel, cu privire la fapta din 26 august 2006, instanţa a reţinut că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că inculpatul G.R. ar fi participat în vreun fel la tranzacţia dintre M.F. şi inculpatul T.A.A., s-au că acesta a avut cunoştinţă anterior de schimbul dintre cei doi, pentru a se putea considera că este coautor sau complice la infracţiunea de trafic de droguri săvârşită de inculpatul T.A.A.
S-a apreciat că singura probă împotriva inculpatului G.R. ar fi declaraţia colaboratorului sub acoperire dată în faza de urmărire penală, care însă nu se coroborează cu nici un mijloc de probă.
Instanţa a motivat că potrivit practicii C.E.D.O., condamnarea celui acuzat nu se poate întemeia doar pe declaraţia martorului protejat sau în mare măsură pe aceasta, în situaţia în care inculpatul nu a avut posibilitatea de a interoga acest martor, în speţă colaboratorul sub acoperire M.F., care deşi citat în repetate rânduri prin intermediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Timişoara, nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi susţine declaraţia.
Prima instanţă nu a luat în considerare declaraţia acestuia, deoarece potrivit art. 861 alin. (6) C. proc. pen., declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul verbal al procurorului, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
S-a considerat că, luarea în considerare a declaraţiei colaboratorului sub acoperire M.F., dată în cursul urmăririi penale şi certificate de către procuror, ar fi contrară dispoziţiilor mai sus menţionate, deoarece nu se coroborează cu nici un mijloc de probă din dosarul cauzei, iar pe de altă parte ar încălca dreptul inculpatului la un proces echitabil, respectiv art. 6 paragraful 3 lit. c) din C.E.D.O.
Pentru aceste considerente, dar şi pentru că în ce priveşte fapta inculpatului G.R. din 26 august 2005, acesta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 66 alin. (1) C. proc. pen., prima instanţă a reţinut că infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, nu este îndeplinită în latura sa subiectivă, neexistând nici un element din care să rezulte că acesta cu intenţie a participat în mod nemijlocit sau a înlesnit în vreun fel săvârşirea infracţiunii.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul G.R., nu a avut reprezentarea faptei inculpatului T.A.A. şi a urmărilor acesteia şi a considerat acţiunea sa de a transporta cu maşina pe inculpatul T.A. şi pe colaboratorul acoperit ca fiind fără relevanţă penală.
Faţă aceste considerente, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul G.R., din infracţiunile de trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în două infracţiuni respectiv, trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru fapta din 26 august 2005 şi deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru fapta din 05 octombrie 2005.
Pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 26 august 2005), instanţa pe considerentele de mai sus, a dispus achitarea inculpatului G.R., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece lipseşte latura subiectivă a acestei infracţiuni.
Pentru fapta din 05 octombrie 2005, când la percheziţia efectuată de organele de anchetă la domiciliul inculpatului G.R., situată în Timişoara, în dulapul cu haine din camera sa s-au găsit 200 comprimate Codeine şi 20 comprimate Meprobamate, medicamente care conţin substanţe, calificate de lege ca fiind droguri de risc şi de mare risc, instanţa a reţinut vinovăţia penală a acestui inculpat, pentru infracţiunile de deţinere de droguri de risc şi mare risc, în concurs ideal, deoarece probatoriul cauzei dovedeşte cu certitudine vinovăţia inculpatului pentru aceste infracţiuni.
Instanţa nu a putut reţine însă că inculpatul a traficat în vreun fel aceste droguri, neexistând în acest sens la dosarul cauzei nici un mijloc de probă, dar a reţinut deţinerea în vederea consumului deoarece chiar inculpatul în declaraţia sa a arătat că este consumator ocazional de droguri, chiar dacă a negat că în Municipiul Timişoara a consumat droguri.
Împotriva sentinţei penale nr. 196/ PI din 17 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 5673/30/2006, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpaţii T.A.A., T.Z. si G.R.
Parchetul a solicitat desfiinţarea hotărârii în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.R. şi în rejudecare să se dispună condamnarea acestuia în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În apelul său, inculpatul T.Z. a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia.
Inculpatul G.R., nu şi-a motivat apelul, iar în susţinerea orală a acestuia, a susţinut că soluţia pronunţată de Tribunalul Timiş este temeinică şi legală în ce priveşte fapta din 26 august 2005, iar în ce priveşte fapta din 5 octombrie 2005, a susţinut că pastilele găsite la domiciliul său erau medicamentele mamei lui, şi nicio probă nu face dovada că acestea erau destinate traficului de droguri.
Prin Decizia penală nr. 208/ A din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş si inculpaţii T.A.A., T.Z. şi G.R., împotriva sentinţei apelate, ca nefondate.
S-a dedus din pedeapsa inculpaţilor T.A.A. şi T.Z. arestul preventiv la zi, şi s-a menţinut această măsură în continuare.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, instanţa de fond a stabilit pe baza probatoriului administrat o corectă stare de fapt căreia i-a dat o corectă încadrare juridică.
Cu privire la inculpatul G.R., pentru fapta din 26 august 2005, s-a reţinut că singura probă care l-ar putea incrimina este declaraţia colaboratorului sub acoperire dată în faza de urmărire penală, care însă nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Instanţa a făcut demersuri repetate pentru audierea acestui colaborator sub acoperire M.F., dar D.I.I.C.O.T. Timiş, nu l-a putut prezenta în faţa instanţei pentru a fi audiat.
În această situaţie, s-a considerat că prezumţia de nevinovăţie, prevăzută de art. 66 alin. (1) C. proc. pen., nu a fost răsturnată şi în consecinţă soluţia de achitare a inculpatului G.R., în baza art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru fapta din 26 august 2005, este corectă.
De asemenea, s-a constatat că singura faptă penală pentru care a fost dovedită vinovăţia inculpatului G.R., este aceea de, deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, în condiţiile în care nu există probe că inculpatul G.R. ar fi traficat în vreun fel pastilele de codeină şi meprobamate găsite la domiciliul său.
În privinţa pedepselor aplicate s-a constatat că instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul acestora fiind de natură să conducă la realizarea scopului prevăzută de art. 52 C. pen., astfel că s-a apreciat că nu este necesară o nouă individualizare a pedepselor.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul T.Z.
În motivele de recurs formulate de parchet a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., criticând Decizia numai sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului G.R. şi a achitării acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. S-a susţinut că primele instanţe au comis o gravă eroare de fapt, dând o interpretare eronată probelor administrate în cauză.
S-a susţinut că din împrejurarea că inculpatul G.R. l-a condus pe T.A.A. la locul întâlnirii cu colaboratorul M.F., că se afla la volanul autoturismului său când inculpatul T.A.A. care era pe locul din dreapta, a luat de la picioare, o pungă din care erau mai multe pastile Ecstasy, a numărat 15 bucăţi pe care Ie-a învelit într-un celofan luat de la un pachet de ţigări, şi Ie-a înmânat martorului M.F. dovedeşte vinovăţia inculpatului. S-a mai arătat că martorul deşi nu a fost ascultat de instanţă, a făcut precizări esenţiale in cursul urmăririi penale, care n-au fost infirmate de alte probe.
Coroborând această stare de fapt cu împrejurarea că la domiciliul inculpatului s-au găsit 200 comprimate Codeină, şi 20 comprimate Meprobamate, porcurorul a concluzionat că o corectă interpretare a probelor nu poate conduce decât la reţinerea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc comisă de inculpatul G.R., solicitând condamnarea acestuia.
Inculpatul T.Z. în motivele sale de recurs a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând să se dea o mai mare eficientă circumstanţelor atenuante reţinute faţă de el, cu consecinţa reducerii pedepsei de 7 ani închisoare.
Examinând Decizia recurată, în raport de motivele de recurs formulate care vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17, 18 (recursul Parchetului) şi pct. 14 C. proc. pen. (recursul inculpatului T.Z.), Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Cu referire la recursul Parchetului, instanţa de recurs constată că acesta se bazează pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv instanţa de fond, a comis o gravă eroare de fapt.
Înalta Curte constată că potrivit art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis „o gravă eroare de fapt", având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
În principiu, instanţa de recurs verifică respectarea legii la judecarea cauzei de către instanţa de fond, luând în considerare situaţia de fapt pe care aceasta a reţinut-o prin propria apreciere dată probelor administrate. În reglementarea recursului nu se prevede pentru instanţa de recurs dreptul de a da o nouă apreciere probelor, aceasta putând doar să constate că instanţele au comis „o gravă eroare de fapt", rezultând dintr-o contrarietate necontestabilă dintre actele dosarului şi faptele reţinute de instanţă. Totodată, apreciază că ne aflăm în prezenţa acestui caz de casare şi atunci când, este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistaenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei adoptate.
Or, prin motivele de recurs formulate, procurorul a susţinut că probele de la dosar nu au fost corect interpretate de primele instanţe, solicitând să se dea o nouă interpretare probelor administrate.
Examinând probatoriul administrat cu privire la fapta din data de 26 august 2007, se constată că primele instanţe au reţinut aceiaşi stare de fapt ca şi cea reţinută de procuror doar că, în urma unei ample analize a declaraţiei inculpatului G.R., a martorului M.F. şi a inculpatului T.A.A., instanţa a reţinut că nu s-a putut dovedi că inculpatul G.R., a ştiut cu ce scop T.A. se întâlneşte cu martorul M.F., şi ce reprezintă tranzacţia pe care au făcut-o.
În declaraţia dată în faza de urmărire penală inculpatul T.A.A. nu a făcut vorbire despre întâlnirea din 26 august 2005, iar în declaraţia dată la prima instanţă a arătat că G.R. nu a auzit discuţia dintre el şi M. (martorul M.), fiind la o distanţă mai mare, că între inculpatul G.R. şi martor nu a avut loc nicio discuţie, că nu se cunoşteau.
Inculpatul G.R. atât în declaraţia dată în faza de urmărire penală cât şi la instanţă, a arătat că nu a avut cunoştinţă de înţelegerea dintre cei doi, şi că, a acceptat ca în drumul său spre localul unde lua masa, să-l conducă pe T.A.A. la locul unde trebuia să se întâlnească cu „un băiat".
Nici din declaraţia martorului M.F., dată în faza de urmărire penală nu rezultă cu certitudine că inculpatul G.R. a văzut când i-au fost înmânate pastilele, nedescriind niciun gest de participare a acestuia la tranzacţie.
Audierea martorului în faza cercetării judecătoreşti nu a mai fost posibilă, cu toate diligentele depuse de instanţa de judecată.
S-a mai stabilit cu certitudine că pastilele care au făcut obiectul tranzacţiei (exstezy), nu erau dintre cele găsite la domiciliul inculpatului G.R. (codeină şi meprobamat), şi cu privire la care s-a făcut dovada că erau deţinute în vederea consumului propriu.
Având în vedere, dispoziţiile ari. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, dispoziţiile art. 861 alin. (6) C. proc. pen., privind aprecierea declaraţiilor martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, şi practica C.E.D.O., în respectarea art. 6 paragraf I din Convenţie, care consacră dreptul la un proces echitabil şi recunoaşte o valoare deosebită principiului contradictorialităţii, stabilind în sarcina judecătorului obligaţia de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a unui litigiu să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu, stabilind că elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în faţa acuzatului, în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii, Înalta Curte constată că primele instanţe au stabilit în mod corect starea de fapt în sensul că nu sunt probe certe că inculpatul a desfăşurat vreo acţiune de trafic de droguri şi nu au comis nicio eroare gravă de fapt, care să justifice reţinerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În mod corect au constatat primele instanţe că, faptele care se pot reţine cu certitudine în sarcina inculpatului, sunt cele de deţinere de droguri de risc şi deţinere de droguri de mare risc, aflate în concurs ideal.
Nu sunt întrunite nici condiţiile cazului de casare prevăzută de 3859 pct. 17 C. proc. pen., întrucât încadrarea juridică corectă a faptei inculpatului de a deţine în mod nelegal, pentru consum propriu pastile de codeină şi meprobamat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. art. 4 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., pentru care a fost condamnat.
Faţă de aceste considerente, recursul Parchetului este apreciat, ca nefondat, urmând să fie respins.
2. Cu referire la recursul inculpatului T.Z., care vizează exclusiv cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, întrucât primele instanţe au făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că, pedeapsa de 7 ani închisoare corespunde pe deplin gradului de pericol social al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc dar şi persoanei inculpatului, faţă de care s-au reţinut largi circumstanţe atenuante.
Neexistând nicio altă împrejurare care să nu fi fost avută în vedere de primele instanţe la individualizarea pedepsei şi care să poată justifica reducerea acesteia în recurs, se apreciază că recursul inculpatului este nefondat, urmând să fie respins.
În raport de toate aceste considerente, prezentate anterior, Înalta Curte constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi cel al inculpatului T.Z. sunt nefondate, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse, ca atare.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.Z., timpul arestării preventive de la 5 octombrie 2005, la 8 aprilie 2008.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul T.Z. va fi obligat la 300 lei cheltuieli judiciare statului, în care va fi inclus şi onorariul pentru apărătorul din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul T.Z. împotriva deciziei penale nr. 208/ A din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.Z., timpul arestării preventive de la 5 octombrie 2005, la 8 aprilie 2008.
Obligă recurentul inculpat T.Z. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1238/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1286/2008. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
