ICCJ. Decizia nr. 1329/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 1329/2008
Dosar nr. 67/59/2008
Şedinţa publică din 9 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23/ PI din 4 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. 67/59/2008, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.I. împotriva rezoluţiei din 22 octombrie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 408/P/2007, precum şi a rezoluţiei nr. 1041/11/2/2007 din 10 decembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Petiţionarul a fost obligat la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi a sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la 4 iunie 2007, persoana vătămată M.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului I.C. întrucât acesta la data de 6 martie 2007 l-a ameninţat şi insultat în curtea imobilului din Arad, strada Nicolae Grigorescu.
Prin rezoluţia nr. 408/P/2007 din 31 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., combinat cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul I.C. întrucât plângerea penală fusese depusă cu încălcarea termenului de 2 luni prevăzut de art. 284 C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionarul M.I. arătând că plângerea penală a fost depusă în termen, la 7 mai 2007, la un organ necompetent, respective Judecătoria Arad. În susţinerea afirmaţiilor sale petiţionarul a depus copii ale plicului adresat Judecătoriei Arad care purta data poştei ca fiind 7 mai 2007.
Prin ordonanţa nr. 781/11/2/2007 din 31 august 2007 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus infirmarea rezoluţiei nr. 408/P/2007 din 31 iulie 2007, întrucât partea vătămată a făcut dovada că plângerea penală a fost depusă cu respectarea termenului de 2 luni prevăzut de art. 284 C. proc. pen.
Procedându-se la continuarea cercetărilor, au fost audiaţi martorii propuşi de partea vătămată: N.R., M.Ş. şi B.V., precum şi martorul S.R.I., propus de făptuitorul I.C. Toţi martorii audiaţi nu au confirmat incidentul din 6 martie 2007, reclamat de persoana vătămată. Martorii au precizat că în ziua respectivă au remarcat prezenţa persoanei vătămate şi a notarului public, care discutau, dar nu au auzit ameninţări sau insulte şi nu au văzut nici un act de agresiune fizică.
Din probe a mai rezultat faptul că între I.C. şi persoana vătămată există o neînţelegere legată de faptul că executarea unei lucrări de racordare a imobilului a fost suportată ca şi costuri de către notarul public, iar persoana vătămată refuză să-şi achite cota parte de cheltuieli, motiv pentru care nu s-a acceptat racordarea locuinţei sale la reţeaua de gaze.
Având în vedere actele premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluţia nr. 408/P/2007 din 22 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus, în temeiul art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul I.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 193 si 205 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul M.I. a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru toate faptele arătate în plângerea penală iniţială.
Prin rezoluţia nr. 1041/II/2/2007 din 10 decembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 408/P/2007 din 22 octombrie 2007a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus ca un exemplar al plângerii să se înregistreze ca dosar penal nou (nr. 667/P/2007), urmând a se efectua cercetări faţă de notarul public I.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 193 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 194 C. pen.
Împotriva celor două rezoluţii petiţionarul a formulat plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781C. proc. pen., care a făcut obiectul dosarului nr. 67/59/2008 al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Curtea de Apel Timişoara, analizând actele dosarului, a reţinut aceeaşi stare de fapt pe care a reţinut-o şi parchetul şi a constatat că soluţiile pronunţate prin cele două rezoluţii sunt temeinice şi legale, în cauză neexistând elemente care să determine începerea urmăririi penale împotriva intimatului I.C., pentru faptele reclamate.
În consecinţă, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petiţionarului a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul M.I. solicitând, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor pronunţate şi trimitere cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor faţă de intimatul I.C. cu privire la toate faptele reclamate.
În motivele scrise de recurs, petiţionarul a criticat hotărârea instanţei de fond sub următoarele aspecte: judecarea cauzei în fond a avut loc în lipsa părţii vătămate, care nu a fost legal citată („cu încălcarea art. 2841C. proc. pen."); prin hotărârea pronunţată nu s-a judecat fondul cauzei; declaraţiile martorilor au fost răstălmăcite în favoarea intimatului şi nu au fost respectate dispoziţiile procedural penale pentru administrarea acestui mijloc de probă; relaţiile de rudenie dintre făptuitor şi procurorul de caz au influenţat soluţia dispusă; obligarea petiţionarului la plata cheltuielilor judiciare către intimat este abuzivă.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului, 9 aprilie 2008, recurentul petiţionar, deşi legal citat, nu s-a prezentat pentru a-şi susţine calea de atac.
Intimatul, prin apărător ales a solicitat în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea recursului formulat de petiţionarul M.I., ca nefondat, arătând că soluţiile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice şi obligarea recurentului petiţionar la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocat, depunând în acest sens chitanţă.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză prin prisma criticilor formulate în scris de către recurentul petiţionar M.I., cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Se reţine că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul I.C., în cauză neexistând dovezi că acesta ar fi săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 193 C. pen. şi 205 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor legale, se impune ca începerea urmăririi penale să fie legată de existenţa unor date suficiente că s-a săvârşit o infracţiune.
Conform art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen., respectiv plângere sau denunţ, dispune prin rezoluţie, începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că nu se impunea începerea urmăririi penale faţă de intimatul l.C., întrucât faptele de ameninţare şi insultă nu există. Toţi martorii indicaţi de petiţionar în plângerea penală depusă nu au confirmat incidentul din 6 martie 2007, aceştia declarând că la data incidentului l-au auzit pe petiţionar strigând după ajutor, însă nu au asistat la acte de agresiune fizică sau verbală exercitate de către intimatul l.C. şi nici nu au auzit înjurături.
Faţă de această situaţie, organele de urmărire penală, în mod corect au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul l.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi insultă.
Critica referitoare la răstălmăcirea declaraţiilor martorilor şi la nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la administrarea acestui mijloc de probă este neîntemeiată, declaraţiile celor trei martori propuşi de către petiţionar fiind rezumate în mod corect şi obiectiv în considerentele rezoluţiei atacate. Ascultarea martorilor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 86 coroborat cu art. 71 – art. 74 C. proc. pen., aceştia atestând realitatea şi veridicitatea celor consemnate în scris prin semnătură.
Cu privire la nerespectarea procedurii de citare a petiţionarul în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că petiţionarul a fost citat la adresa indicată în plângerea formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 175 şi următoarele C. proc. pen., însă acesta nu s-a prezentat în faţa Curţii de Apel Timişoara pentru a-şi susţine plângerea.
În ce priveşte presupusa relaţie de rudenie dintre procurorul care a instrumentat cauza şi intimatul l.C., în lipsa oricăror dovezi în acest sens, critica se dovedeşte a fi neîntemeiată. În plus, orice suspiciune a petiţionarului fundamentată pe acest aspect putea fi invocată prin intermediul unei cereri de recuzare a procurorului de caz, în timpul efectuării actelor premergătoare în dosarul nr. 408/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la nelegalitatea dispoziţiei cuprinse în hotărârea instanţei de fond de obligare a petiţionarului la plata cheltuielilor judiciare către intimat.
Conform art. 193 alin. ultim C. proc. pen., referitor la „ plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi" „ în celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal, instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile".
Aceste dispoziţii legale instituie regula potrivit căreia acolo unde legea procesual penală nu dispune, se aplică dreptul comun în materie, respectiv legea de procedură civilă.
Aplicând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 721 C. proc. pen. şi art. 193 alin. ultim C. proc. pen., instanţa de fond în mod corect a dispus obligarea petiţionarului căzut în pretenţii la plata cheltuielilor judiciare efectuate de intimat cu ocazia judecării în fond a cauzei, respectiv onorariul apărătorului ales. în consecinţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar prin considerentele anterior expuse a răspuns motivat tuturor criticilor formulate de recurentul petiţionar M.I. în scris.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiţionarului.
În temeiul art. 192 C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 193 alin. ultim C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul l.C., ca urmare a reducerii prin apreciere a onorariului de avocat conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 23/ PI din 4 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către intimatul l.C., urmare reducerii prin apreciere a onorariului de avocat şi la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1324/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1332/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
