ICCJ. Decizia nr. 1820/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1820/2008
Dosar nr. 2544/2/2007
Şedinţa publică din 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 97 din 16 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2544/2/2007, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul V.G. împotriva rezoluţiei nr. 1950/A/2006 d a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 403/II/2/2007 din 13 martie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut că la data de 24 noiembrie 2005 petiţionarul V.G. a adresat organelor de urmărire penală o plângere împotriva făptuitorului M.S.B. solicitând efectuarea de cercetări faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu în formă calificată. Astfel, partea vătămată a arătat că, la data de 11 noiembrie 2005, sub pretextul efectuării unui control în camera 215, unde era deţinut, făptuitorul, ofiţer de serviciu în cadrul Penitenciarului Rahova, l-a deposedat de 6 CD-uri cu muzică, de un aparat play station şi 2 CD-uri cu jocuri (toate deţinute cu acordul conducerii penitenciarului) fără a întocmi documente conform dispoziţiilor legale.
Prin rezoluţia nr. 1950/P/2006 din 5 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inspector M.S.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2), art. 246, art. 2481 şi art. 268 C. pen.
În urma verificărilor efectuate în cauză a rezultat că acuzaţiile formulate de petiţionar nu sunt întemeiate, lucrătorii din cadrul Penitenciarului Rahova exercitându-şi îndatoririle în conformitate cu normele legale.
Plângerea formulată de petiţionarul V.G., în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva modului de soluţionare a dosarului penal nr. 1950/P/2006 a fost soluţionată prin rezoluţia nr. 403/II/2/2007 din 13 martie 2007, prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de V.G.
Astfel, s-a reţinut că actele prealabile efectuate în cauză nu au confirmat susţinerile petiţionarului, faptele reclamate de acesta neconstituind infracţiuni, ofiţerul M.S.B. „exercitându-şi îndatoririle de serviciu în conformitate cu normele legale şi de ordine interioară existente". În termenul prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul V.G. a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 10 aprilie 2007 sub numărul 2544/2/2007.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că nu se poate reţine existenţa unei vătămări a interesului reclamat de petiţionar, deoarece toate bunurile care au fost ridicate din posesia acestuia au fost depuse la magazie, pe numele său, în condiţiile prevăzute de lege. Folosirea obiectelor primite în Penitenciar de persoanele deţinute, în alte condiţii decât cele aprobate, nu se subsumează noţiunii de interes legitim în sensul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar îngrădirile legale aduse unei atare folosiri nu sunt de natură a atrage răspunderea penală.
Prin urmare, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2), art. 246, art. 2481 şi art. 268 C. pen., plângerea petiţionarului a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petiţionarul V.G. criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracţiunilor sesizate.
Concluziile recurentului petiţionar, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 3856 C. proc. pen., constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care urmează: Astfel, Înalta Curte constată că, din actele dosarului rezultă că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt, reţinând în mod corect că, la data de 5 decembrie 2005, a avut loc o percheziţie ordonată la nivelul secţiei a ll-a a Penitenciarului Rahova, cu această ocazie fiind supusă controlului şi camera 215, în care se afla deţinut petiţionarul. Din procesul verbal întocmit cu această ocazie a rezultat că toate bunurile ridicate au fost predate la magazie, conform „bonului păstrare valori deţinuţi" seria AB nr. 11361 din 5 decembrie 2005.întrucât petiţionarul a refuzat să semneze bonul sus arătat s-a procedat la întocmirea unui proces verbal, în care s-a consemnat situaţia creată.
Cu referire la cauză, Înalta Curte retine că este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce atingere prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu.
Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare, prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este săvârşită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligaţia apărării legalităţii în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În speţă, însă Înalta Curte constată că, intimatul nu a comis vreo faptă de natură penală, interesul reclamat de petiţionar nu a fost vătămat, acesta putând folosi bunurile în condiţiile impuse de regulamentele de ordine interioară, rezoluţiile atacate, precum şi sentinţa penală pronunţată în cauză fiind temeinice şi legale.
Simpla depunere a plângerii penale împotriva intimatului, nu poate declanşa trimiterea acestuia în judecată penală, în absenţa unor probe din care să rezulte săvârşirea unor fapte penale.
În cauză, constându-se inexistenta infracţiunilor sesizate, în mod întemeiat instanţa de fond a dispus în sensul respingerii plângerii formulate de petiţionar. Prin urmare, fată de considerentele enunţate, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursul declarate de petiţionar, menţinând hotărârea atacată, ca fiind temeinică şi legală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar V.G. împotriva sentinţei penale nr. 97 din 16 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1787/2008. Penal87. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 1825/2008. Penal → |
|---|
