ICCJ. Decizia nr. 2100/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2100/200.
Dosar nr. 61/32/2008
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 53 din 3 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul D.M. împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din data de 9 noiembrie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 313/P/2007, menţinută prin Rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 867/ll/2/2007 din 4 ianuarie 2008.
S-a menţinut rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin Rezoluţia din data de 9 noiembrie 2007 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 313/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de L.V., avocat în cadrul Baroului Bacău, sub aspectul săvârşiri infracţiunilor de abuz în serviciu şi trafic de influenţă prev. de art. 246 şi art. 257 C. pen. ,întrucât faptele nu se confirmă.
Pentru a pronunţa această soluţie procurorul a reţinut că la data de 03 iulie 2007 petentul D.P.M. s-a adresat organelor de anchetă cu o plângere penală în care reclama pe avocata L.V. din cadrul Baroului Bacău pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi trafic de influenţă prev. de art. 246 şi art. 257 C. pen., constând în aceea că, apărând într-o cauză adversă, respectiv pe pârâtul C., a indus în eroare completul de judecată invocând excepţia prescripţiei, care a fost admisă de instanţă, transformându-l astfel din creditor în debitor. Consideră hotărârea instanţei ca fiind netemeinică şi nelegală şi fiind dată datorită traficului de influenţă exercitat avocata L.V.
Din verificările efectuate a rezultat că într-adevăr avocata L.V. a fost mandatată prin împuternicirea avocaţială nr. 2003952 să îl reprezinte pe C.I. în dosarul nr. 9491/2005 al Judecătoriei Bacău în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 606 din 31 ianuarie 2006. În acest dosar i s-a respins acţiunea reclamantului D.M. şi s-a admis excepţia prescripţiei invocată de avocata L.V. Această hotărâre a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului civil declarat de recurentul reclamant D.M.
Examinând actele de urmărire penală efectuate, s-a constatat că avocata L.V. şi-a tăcut datoria în dosarul în care a fost angajată de către pârâtul C., punând concluziile pe care Ie-a considerat de cuviinţă în cadrul speţei date, hotărârea finală fiind dată de către instanţa de judecată, după ascultarea ambelor părţi şi după analizarea întregului probator administrat la dosar.
Nu a rezultat din verificările făcute, încălcarea vreunei dispoziţii legale de către avocatul reclamat şi nici comiterea vreunui abuz de către acesta. Nu au rezultat aspecte de natură penală care să poată fi reţinute în sarcina avocatului reclamat, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Soluţia atacată a fost menţinută prin Rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe Curtea de Apel Bacău nr. 867/11/2/2007 din 4 ianuarie 2008, care a respins plângerea formulată de petentul D.M.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere în condiţiile art. 278/1 C. proc. pen.
În susţinerea plângerii adresată instanţei, petentul D.M. arată în esenţă că în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei, apreciind că actele premergătoare efectuate de procuror nu sunt suficiente pentru a se stabili adevărul judiciar, solicitând trimiterea cauzei procurorului in vederea începerii urmăririi penale şi completarea cercetărilor.
Analizând, soluţia procurorului de netrimitere in judecată, atacată cu plângere de petentul D.M., instanţa de fond a constatat că actul de dispoziţie al procurorului este legal si temeinic.
Plângerea reglementată în dispoziţiile, art. 278/1 C. proc. pen. are natura juridică a unei cai de atac îndreptată împotriva soluţiilor de netrimitere in judecata dispuse de procuror. Astfel, in baza principiului constituţional a liberului acces la justiţie, judecătorul este chemat de către persoana vătămata sau de orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, sa efectueze un control judecătoresc asupra rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere in judecata. Instanţa este obligată să examineze lucrările efectuate de procuror sau de organul de urmărire penală care au stat la baza adoptării soluţiei procurorului, după care urmează să pronunţe una dintre soluţiile prev. de art. 278/1 alin. (8) C. pen.
În mod corect procurorul, în urma efectuării actelor premergătoare, a stabilit că faptele prevăzute de legea penală imputate intimatei L.V., nu există.
Astfel, actele premergătoare efectuate în cauză, nu relevă existenţa unor acţiuni ilicite pedepsite de legea penală şi săvârşite de către intimată, în cadrul exercitării profesiei, de natură a aduce atingere intereselor legitime ale petentului D.M.
În mod corect procurorul a constatat că intimata a susţinut interesele clientului său C.I. cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Susţinerile petentului referitoare la comiterea de către intimată a unor acte de trafic de influentă care au determinat pronunţarea unei soluţii nefavorabile petentului în cauza civilă ce a tăcut obiectul dosarului 9491/2005, nu sunt confirmate de actele de cercetare efectuate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul D.M., făcând referire la modul de soluţionare a cauzei civile în care intimata a avut calitatea de avocat.
Examinând sentinţa recurată sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Deşi petentul a formulat o plângere penală împotriva intimatei, acuzând-o de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, în legătură cu modul de soluţionare a dosarului civil nr. 9491/2005 al Judecătoriei Bacău în care a avut calitatea de avocat al părţii adverse, în realitate el critică însăşi soluţia pronunţată în acea cauză.
Din actele existente la dosar rezultă că prin sentinţa civilă nr. 606 din 31 ianuarie 2005 pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus, instanţa a admis excepţia prescripţiei invocată de pârât, prin avocatul L.V. şi a respins acţiunea petentului, ca fiind prescrisă.
Această soluţie a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 26/R din 12 ianuarie 2007 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, prin care a fost respins ca nefondat recursul petentului împotriva sentinţei civile susmenţionate, hotărâre irevocabilă.
Mai mult, prin Decizia civilă nr. 939 din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, a fost respinsă şi contestaţia în anulare formulată de petent împotriva aceleiaşi sentinţe, hotărâre de asemenea irevocabilă.
Curtea reţine că nemulţumirile părţilor dintr-un proces, cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei, trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie şi, prin aceasta, o cenzură a hotărârilor judecătoreşti, prin promovarea unor plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza sau chiar a avocaţilor care au reprezentat în condiţiile legii interesele clienţilor lor.
Împrejurarea că soluţiile obţinute de petent nu i-au fost favorabile nu poate conduce, prin ea însăşi, la concluzia că acestea sunt rezultatul săvârşirii unor infracţiuni de către participanţii la procese, neexistând nici un indiciu al săvârşirii vreunei fapte care să atragă răspunderea penală a acestora.
În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală formulată de petent, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către intimată a infracţiunilor menţionate în plângere, astfel încât recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul D.M. împotriva sentinţei penale nr. 53 din 3 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2097/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2104/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
