ICCJ. Decizia nr. 2097/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2097/200.
Dosar nr. 2148/116/200.
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 119 din 10 august 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi a fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpatul P.C.
În baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.S., din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. a condamnat pe inculpaţii N.S. şi P.C. la câte 8 ani închisoare fiecare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus din pedepse durata reţinerii şi arestării preventive, de la 01 decembrie 2006 la zi.
S-a luat act că partea vătămată I.C. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Bucureşti şi a obligat inculpaţii, în solidar, la plata către această parte, a sumei de 2.409,76 lei (cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată I.C.) şi a dobânzii legale calculată pe perioada de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul statului de la fiecare dintre inculpaţi, a câte unui cuţit sau contravaloarea acestora (10 lei/bucată).
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat (din care 100 lei pentru fiecare, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei).
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, în noaptea de 18/19 noiembrie 2006, pe o stradă din jud. Călăraşi, în faţa Băncii Raiffeisen, inculpatul N.S. şi P.C. (tată şi fiu) au aplicat lovituri cu cuţitul părţii vătămate I.C., pe fondul unei sări conflictuale preexistente şi tensionate, urmând suprimarea vieţii acestora, leziunile punând în primejdie viaţa părţii vătămate.
În faza judecăţii în primă instanţă, cei doi inculpaţi au fost audiaţi iar în depoziţiile lor au prezentat o cu totul altă situaţie decât la urmărirea penală, susţinând că deşi s-au aflat în acelaşi bar cu partea vătămată aceasta a fost prima care a lovit cu pumnul pe N.S. şi l-a doborât la pământ, împrejurare în care minorul P.C. (şi nu C.) a lovit cu cuţitul pe partea vătămată.
Instanţa a audiat şi pe martorii din lucrări R.D., R.V., B.C., C.A., N.F.C., B.F., T.F., P.D. şi P.C. iar în circumstanţiere pe "O.P. şi R.G..
În urma coroborării tuturor depoziţiilor părţilor din dosar, martorilor şi reţinerii concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, Tribunalul a constatat următoarele:
În dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2006 (aproximativ orele 4) partea vătămată I.C., însoţii: de trei prieteni, a intrat în barul "EMCQ" din oraşul Lehliu-Gară pentru a cumpăra ţigări şi dulciuri.
Pe fondul unui conflict mai vechi inculpatul N.S. l-a chemat pe partea vătămată (confirmă martorul ocular R.G.) şi l-a lovit, partea vătămată ripostând şi el lovind cu pumnul.
În local se aflau trei fii ai inculpatului N.S. (şi anume P.C. P.D. şi P.C.) şi membrii familiei au reacţionat la atitudinea părţii vătămate, pornind în urmărirea acestuia (care părăsise în fugă barul respectiv).
Partea vătămată şi martorii C.A. şi B.C. descriu evenimentele ulterioare în sensul că partea vătămată a fost ajuns de inculpatul P.C., care l-a lovit cu cuţitul în zona pectorală partea dreaptă, după care, ajungând şi inculpatul N.S., acesta a lovit cu cuţitul în treimea superioară a coapsei drepte.
Se pare că, în afara celor doi, în grupul de urmăritori ai părţii vătămate se regăseau şi ceilalţi doi copii ai inculpatului N.S., dar şi alte persoane, care l-au lovit cu picioarele pe partea vătămată, căzut la pământ.
Au intervenit pentru oprirea agresiunii martorii C. şi B. (care l-au abordat pe inculpatul N.S.) şi partea vătămată a reuşit să se îndepărteze în fugă şi să se urce în maşina cu care venise în localitate.
Cei doi l-au transportat pe partea vătămată la Spitalul Lehliu Gară, de unde acesta a fost de urgenţă la Spitalul Clinic "Sf. Pantelimon", iar martorul C.A. a anunţat organele de poliţie.
Din procesul-verbal de consemnare a plângerii orale (fila 2) a rezultat că martorul C.A. i-a indicat pe inculpaţii N.S. şi P.C., drept agresorii părţii vătămate.
La fel, partea vătămată şi cel puţin doi martori, au confirmat agresiunea directă comisă asupra părţii vătămate de către cei doi inculpaţi.
Din declaraţiile date la urmărirea penală a rezultat că la data luării declaraţiilor, familia inculpaţilor a încercat influenţarea martorilor şi a părţii vătămate, solicitându-le, fie contra unor sume de bani, fie prin ameninţare, să-şi schimbe declaraţiile în sensul descrierii unei situaţii de fapt de natură a-i exonera pe inculpaţi, atribuind săvârşirea faptei minorului P.C. care, în vârstă de 13 ani la data săvârşirii faptei, nu răspunde penal.
În raport de atitudinea oscilantă a inculpaţilor (iniţial nu au recunoscut nimic), de schimbare radicală şi nejustificată a conţinutului declaraţiilor martorilor R.V., T.F., N.F.C., P.D. şi P.C., tribunalul a apreciat că apărările formulate şi susţinute în acest fel sunt lipsite de suport real.
Descrierile sunt asemănătoare şi prezintă aceleaşi puncte comune de interes (indicarea autorilor, neimplicarea inculpatului P.C.) pentru ca, pentru alte detalii martorii să nu mai fie aşa de siguri.
De altfel, cu excepţia martorului R.V., ceilalţi nominalizaţi anterior pot constitui grupul de 3-5 persoane ce a secondat inculpaţii şi au lovit şi ei pe partea vătămată.
Lipsa de sinceritate a inculpaţilor şi martorilor nominalizaţi mai sus, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate (care nu a formulat pretenţii civile în cauză) şi ale celorlalţi martori din acte, au dus la concluzia că inculpaţii N.S. şi P.C., pe fondul conflicte or anterioare şi a consumului de alcool, l-au lovit cu cuţitul pe partea vătămata, cu intenţia de a-l suprima.
Pentru aceste considerente cererea de achitare formulată de inculpatul P.C. a apărut nefondată existând probe suficiente la dosar de vinovăţie a acestui inculpat în forma intenţiei directe prevăzută de art. 19 pct. i lit. a) C. pen., rezultatul fiind evitat datorită intervenţiei chirurgicale de urgenţă.
În ceea ce priveşte agresiunea în două episoade autonome, lovitura în zona pectorală (afectând plămânul) şi cea mai gravă (de care, chipurile, ar fi răspunzător minorul care nu răspunde penal) şi lovitura în coapsă: care a produs leziuni de genul celor ce atrag o încadrare juridică mai uşoară [respectiv, art. 180 alin. (2) C. pen.], s-a aprecia: că inculpatul N.S. se face vinovat de săvârşirea aceleiaşi infracţiuni ca şi fiul său, chiar dacă leziunile produse sunt de gravitate mai mică.
Analizând în ansamblu desfăşurarea evenimentelor, s-a constatat că inculpatul N.S. nu a urmărit aplicarea unei corecţii pentru conflictul anterior, ci a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate (sens în care a şi îndemnat pe ceilalţi participanţi la conflict, după cum arată martorii "Daţi-i măi şi omorâţi-l").
În acest context, zona vizată a fost întâmplătoare (având în vedere şi starea de ebrietate a inculpatului, pe care partea vătămată l-a descris lovinod "la întâmplare").
În acest sens, practica judiciară a stabilit că există coautorat când, acţionând cu intenţia de a ucide şi completându-se unul pe altul, participanţii la infracţiune aplică lovituri dintre care numai una are aptitudinea de a produce rezultate letale ("Practica judiciară penală" vol.II - pag. 84-85 şi 90 pct. 7, Editura Academiei, 1988, G.Antoniu ş C.Bulai).
Raportat la cele de mas sus tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul N.S. din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanţele reale în care acestea s-au comis (pe timp de noapte, pe fondul consumului de alcool) precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor: P.C. - infractor primar, N.S. - cu antecedente ce nu atrag starea de recidivă, atitudinea nesinceră în timpul procesului, conduita bună a inculpatului P.C.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, Parchetul şi cei doi inculpaţi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, Parchetul solicitând aplicarea unor pedepse mai severe în raport de gravitatea faptelor, de agresivitatea celor doi inculpaţi care au urmărit pe partea vătămată, au prins-o şi înjunghiat-o, nu în ultimul rând, faţă de atitudinea de nerecunoaştere a faptelor şi a încercării inculpaţilor de a zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea martorilor.
Cei doi inculpaţi au solicitat prin apărătorii aleşi o schimbare de încadrare juridică a faptelor pentru inculpatul N.S. apreciind că infracţiunea de lovire prevăzută de art.180 alin. (2) C. pen. ar putea fi reţinută în sarcina lui, în subsidiar; o redozare a pedepsei aplicată la fond, iar pentru inculpatul P.C., în principal, achitarea lui întrucât nu este el autorul faptelor imputate în subsidiar, ca şi pentru coinculpatul N., o redozare a pedepsei întrucât este infractor primar şi a avut o comportare corespunzătoare pe parcursul procesului penal.
Prin Decizia penală nr. 30/A din 7 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, au fost respinse ca nefondate toate apelurile declarate în cauză.
S-a dedus prevenţia la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
Au fost obligaţi apelanţii inculpaţi la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate cât şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că apelurile sunt nefondate.
În sarcina inculpaţilor s-a reţinut, în mod corect, pe baza evaluării probatoriului administrat în cauză, că în noaptea de 18/19 noiembrie 2006, pe fondul unui conflict mai vechi şi a unei stări tensionate, inculpaţii N.S. şi P.C. au lovit cu cuţitul pe partea vătămată I.C. provocându-i leziuni atât în partea superioară a coapsei drepte pentru care a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale iar viaţa nu i-a fost pusă în pericol cât şi în regiunea pectorală dreaptă care i-a cauzat şi un hemopneumotorax cu punerea în primejdie a vieţii necesitând 25-30 zile de îngrijiri medicale (raportul de constatare medico-legală nr. 1169 din 21 noiembrie 2006 al Serviciului de Medicină legală Călăraş).
Instanţa de control judiciar a apreciat că se impune avizul comisiei superioare de avizare din cadrul Institutului Naţional de Medicină legală "Mina Minovici" pentru confirmarea separată a leziunilor, zilelor de îngrijiri medicale şi rezultatului vizând viaţa părţii vătămate urmare a loviturilor primite de acesta în două zone ale corpului, constatând că se menţin concluziile rapoartelor iniţiale.
În raport de situaţia medicală reieşită fără echivoc din actele autorităţilor în materie est şi din declaraţiile martorilor în jurul cărora s-a conturat situaţia de fapt. Chiar dacă unii dintre aceştia au revenit asupra declaraţiilor, contrazicând cele susţinute la urmărirea penală, în corect, a apreciat prima instanţă că cei doi inculpaţi au acţionat, conjugat, cu intenţia directă de suprimare a vieţii părţii vătămate, la îndemnul inculpatului N.S., pe care au urmărit-o, au prins-o şi înjunghiat-o în diferite părţi ale corpului, punându-i viaţa în primejdie.
Tot ei au încercat să defer mire pe unii martori şi pe partea vătămată să-şi schimbe declaraţiile, contra unor sume de bani, ceea ce a condus la revenirea asupra declaraţiilor iniţiale însă în urma coroborării judicioase a materialului de la dosar, instanţa a reţinut vinovăţia inculpaţilor.
În drept, faptele au primit o calificare corespunzătoare aceea de tentativă la omor calificat săvârşită în public cu arme albe, prin lovituri asupra corpului pârtii vătămate care au vizat o zona vitală şi au pus în primejdie viaţa acesteia, salvată ca urmare a intervenţiei chirurgicale de urgenţă.
Inculpaţii au acţionat de fondul unor conflicte preexistente şi stări tensionate astfel că intenţia ele suprimare a vieţii părţii vătămate a fost directă, materializată şi în îndemnurile inculpatului N.S. („Daţi-i mai şi omorâţi-l ,,) şi în acţiunile de lovire a ambilor inculpaţi cu cuţitele pe care le aveau asupra lor.
O schimbare de încadrare juridică în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. aşa cum s-a solicitat şi în prezentul apel apare nefondată iar achitarea inculpatului P.C. nu se justifica fiind cel care a acţionat împreună cu tatăl sau
Pedepsele de câte 8 ani închisoare aplicate inculpaţilor sunt în concordanţă cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopul educativ preventiv pe care trebuie să-l complinească
Ele reflectă gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi, luarea în considerare a antecedentelor penale privitor ia inculpatul N.S., a atitudinilor oscilante pe parcursul cercetărilor, ambii fără ocupaţie.
Din această perspectiva, Curtea de Apel a apreciat că nu se impune o majorare a pedepselor aşa cum a solicitat procurorul după cum nici o reducere în apelurile declarate de inculpaţi care nu au adus elemente noi In circumstanţiere.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii N.S. şi P.C. ,criticând-o sub mai multe aspecte.
Astfel, s-a solicitat să se constate nulitatea actului de sesizare, care nu a fost supus confirmării procurorului ierarhic superior celui care l-a întocmit.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat în principal achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsesc atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă a infracţiunii de tentativă la omor calificat, neexistând o hotărâre de a săvârşi infracţiunea.
În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (pentru inc. N.) şi art. 181 alin. (1) C. pen. (pentru inc. P.C.), având în vedere concluziile actelor medico-legale întocmite în cauză şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Pentru inculpatul N., s-a solicitat aplicarea art. 73 şi art. 74 C. pen.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 385/9 pct. 2.14,17 şi 18 C. proc. pen., Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În privinţa nulităţii actului de sesizare, Curtea reţine că prin Legea nr. 356 din 7 august 2006 au fost abrogate disp. art. 209 alin. (5) şi (6) C. proc. pen., care instituiau obligativitatea confirmării rechizitoriului de către prim-procuror, respectiv procurorul ierarhic-superior, atunci când urmărirea penală era efectuată de procuror, cum este şi cazul infracţiunii prev. de art. 175 C. pen.
De lege lata, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii de prim-procuror, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul ierarhic superior, în condiţiile prev. de art. 264 alin. (3) C. proc. pen.
Legea nu prevede o formă pe care ar trebui să o îmbrace această verificare de legalitate, ci doar faptul că, daca rechizitoriul nu a fost infirmat, acesta este înaintat instanţei competente de către procurorul ierarhic care a efectuat verificarea [art. 264 alin. (4) C. proc. pen.].
Prin urmare, dovada efectuării controlului de legalitate a actului de sesizare este impicită, rezultând per a contrario din înaintarea sa către instanţa competentă.
În speţă, rechizitoriul a fost întocmit de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Tribunalul Calarăţi şi înaintat instanţei, sub semnătură, de către prim-procurorul aceluiaşi parchet, ceea ce înseamnă că a fost verificat de către acesta, în condiţiile sus-arătate, astfel încât critica formulată de inculpaţi ca şi motiv de recurs, ce pune în discuţie însăşi legala sesizare a instanţei, nu poate fi primită.
În privinţa criticilor de fond, Curtea reţine că materialul probator administrat în cauză a fost corect apreciat de către prima instanţă şi cea de apel, în condiţiile impuse de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., acestea reţinând în mod corespunzător că faptele inculpaţilor (tată şi fiu) care pe fondul unei stări conflictuale preexistente, în noaptea de 18/19 noiembrie 2006,pe o stradă din localitatea Lehliu, au aplicat părţii vătămate două lovituri cu cuţitul, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat în forma tentativei prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen.
Inculpaţii nu au recunoscu: săvârşirea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată, adoptând o poziţie procesuală oscilantă şi nesinceră. Astfel, în faza ce urmărire penală, ambii inculpaţi au încercat să atribute vinovăţia pentru săvârşirea infracţiunii minorului P.C. (în vârstă de 13 ani, fiul, respectiv fratele inculpaţilor), minimalizând participarea la incident (inculpatul N.) sau negând-o în totalitate(inculpatul P.C.). În faţa primei instanţe, fără a oferi vreo explicaţie plauzibilă pentru această schimbare de atitudine, inculpaţii au nuanţat declaraţiile arătând că unul din ei a lovit partea vătămată cu cuţitul, fără intenţia de a-i suprima viaţa (inculpatul N.) iar celălalt, deşi prezent la locul conflictului, nu a intervenit (inculpatul P.C.).
Dincolo de oscilaţiile inculpaţilor în propriile declaraţii, participarea activă a ambilor la agresarea părţii vătămate, în modalitatea expusă în rechizitoriu rezultă din declaraţiile date de martori în faza de urmărire penală, chiar dacă în faţa primei instanţe o parte dintre aceştia au revenit asupra lor, fără o justificare logică şi credibilă.
Astfel, martorii R.V., C.A. şi B.C. au declarat că ambii inculpaţi au lovit partea vătămată cu cuţitul, inculpatul P. în zona pieptului, iar inculpatul N. în coapsa dreaptă, susţinând poziţia procesuală a părţii vătămate, care i-a indicat de asemenea pe cei doi ca fiind autori ai agresiunii.
Alţi martori (N.F., B.F.R.D., D.D.),deşi nu au fost de faţă la agresiunea propriu-zisă ,erau prezenţi în barul în care a izbucnit conflictul şi cu toţii i-au indicat pe ambii inculpaţi ca fiind cei care, împreună cu ceilalţi membri ai familiei, au părăsit la un moment dat localul, alergând după partea vătămată.
În privinţa loviturilor aplicate victimei, rezultă în mod indubitabil că inculpatul N. a lovit-o cu cuţitul în zona coapsei, producându-i o leziune care a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, în timp ce inculpatul P. a lovit-o în zona pieptului, cauzându-i o leziune ce a necesitat 25 30 de zile de îngrijiri medicale.
Avizând cele două expertize medico-legale întocmite în cauză, Comisia de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. a precizat că leziunea toracică a pus în primejdie viaţa victimei (fil. 57 d. apel).
Curtea reţine că numărul de zile de îngrijiri medicale, precum şi menţiunea din actele medico-legale privind punerea în primejdie a vieţii victimei nu sunt determinante în stabilirea încadrării juridice a faptei, ci aceasta urmează a se realiza de către organele judiciare în urma analizei tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă şi care conturează din perspectiva laturii obiective şi a celei subiective infracţiunea pentru care inculpaţii urmează a răspunde penal.
Or, în acest context, dincolo de menţiunea privind punerea în primejdie a vieţii victimei, este evident că fapta inculpatului P.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat în forma tentativei, el lovind victima cu cuţitul(instrument apt să producă decesul) în zona pieptului(zonă vitală), având drept consecinţă producerea unei leziuni grave (hemopneumotorax), ceea ce atestă intensitatea deosebită a loviturii aplicate.
În privinţa celuilalt inculpat, chiar dacă leziunea produsă, din perspectiva zonei vizate(coapsă), nu a pus în primejdie viaţa victimei, intenţia cu care acesta a acţionat a fost tot în direcţia suprimării vieţii părţii vătămate fapt ce este probat de martorii oculari, care au atestat îndemnul pe care inculpatul N. îl adresa celorlalţi agresori, în timp ce el însuşi lovea victima („Daţi-i mă şi omorâţi-l!").Toate acestea conduc la concluzia că, lovind partea vătămată, inculpatul N. nu a intenţionat doar să vatăme integritatea corporală a acesteia, ci să-i producă decesul, iar împrejurarea că nu a reuşit aplicarea unei lovituri într-o zonă letală s-a datorat hazardului şi nu poate conduce la o schimbare de încadrare juridică, în sensul celor solicitate în recurs.
În fine, sub aspectul individualizării pedepselor, Curtea constată că acestea reflectă în mod corespunzător criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) fiind orientate către minimul special, neexistând motive care să justifice coborârea lor sub limita stabilită de instanţa de fond.
În acest context Curtea apreciază ca neîntemeiată solicitarea de a se reţine în favoarea Inculpaţilor circumstanţe atenuante, legale sau judiciare; de altfel, nici în motivele scrise de recurs şi nici cu ocazia susţinerii lor orale, inculpaţii nu au detaliat această solicitare, rezumându-se ia a menţiona art. 73 şi art. 74 C. pen., fără a preciza care dintre împrejurările menţionate de legiuitor în aceste texte şi-ar găsi aplicabilitate în cauză şi pentru ce motive.
În concluzie, Curtea reţine că toate criticile aduse de inculpaţi deciziei recurate sunt neîntemeiate, sens în care va respinge calea de atac exercitată de aceştia, deducând prevenţia la zi şi obligându-i pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii N.S. şi P.C. împotriva deciziei penale nr. 30/A din 7 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 1 decembrie 2006 la 10 iunie 2008.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2076/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2100/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
