ICCJ. Decizia nr. 2156/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2156/2008
Dosar nr. 949/241/200.
Şedinţa publică din 13 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 30/F din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.M. împotriva rezoluţiei din data de 20 februarie 2007, pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 212/P/2007, pe care a menţinut-o, fiind obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin plângerea înregistrată la această instanţă, petentul B.M. a înţeles să atace rezoluţia procurorului din 20 februarie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 212/P/2007, prin care, în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii S.G., cercetat pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 220 alin. (1), art. 289, art. 291 şi art. 193 C. pen., A.M., C.I., P.I., cercetaţi pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 220 alin. (1), art. 288 şi art. 291 C. pen., G.G. şi V.I., cercetaţi pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP). Totodată, plângerea adresată procurorului ierarhic superior, întemeiată pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă prin rezoluţia nr. 543/ll/2/2007 din 3 aprilie 2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
În concret, petentul a cerut să se ia act că nu la cererea sa a fost pusă acţiunea pe rolul instanţei iar, pe de altă parte, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art .278 C. proc. pen., precizând că plângerea din dosarul nr. 949/241/2007 este adresată procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, împotriva rezoluţiilor emise de parchet, neprimind nici un răspuns până în prezent. Mai arată că, deşi nu are calitate procesuală, este îndreptăţit să afle de ce legea nu-i permite să-şi recupereze actele de proprietate de la intimaţi.
Raportat la starea de fapt învederată de către petent ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. art. 193, art. 220 alin. (1), art. 288, art. 289, art. 291 şi de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), instanţa de fond a constatat că nu există nici un element care să ofere indiciile săvârşirii infracţiunilor reclamate, reţinând, în concret, că petiţionarul B.M., în mod repetat, a sesizat organele de urmărire penală, solicitând tragerea la răspundere a intimaţilor pentru implicarea acestora în vânzarea abuzivă a unor bunuri proprietatea sa şi, de fiecare dată, a fost confirmată propunerea de a nu se începe urmărirea penală faţă de ei, reţinându-se că învinuirile aduse făptuitorilor nu sunt reale, neexistând în speţă tulburare de posesie, întrucât terenul în litigiu din pct. „Popeasa" nu a fost niciodată în posesia petiţionarului B.M.
În concluzie, s-a reţinut că această plângere este nefondată întrucât nu au fost săvârşite infracţiunile reclamate, menţinându-se rezoluţia atacată.
B. împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul B.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 278/1 C. proc. pen. şi solicitând casarea sentinţei şi înlăturarea obligării la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Susţinerea petentului în sensul că nu a sesizat instanţa cu prezenta plângere, ci doar s-a adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti care, în opinia sa, era cel îndrituit să-i soluţioneze plângerea, este nefondată întrucât potrivit dispoziţiilor art. 278/1 alin. (13) C. proc. pen., plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent. Cum rezoluţia atacată fusese dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în mod corect plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen. s-a soluţionat de către primul procuror al acestei unităţi de parchet (aceasta fiind singura cale de atac permisă de lege în cadrul unităţilor de parchet), iar următoarea plângere formulată de petent a fost trimisă instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că prima instanţă de fond a apreciat în mod corect că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză, în fapt, între petent şi o parte dintre intimaţii derulându-se o serie de litigii civile, care s-au soluţionat în defavoarea petentului şi a mamei sale, iar executorul judecătoresc V.I. nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu cu ocazia vânzării la licitaţie a terenului din punctul „Popeasa", finalizată la 25 noiembrie 2002 prin întocmirea actului de adjudecare şi, respectiv, la data de 27.03.2003, prin punerea în posesie a adjudecatarului P.I.
De altfel, în raport de data săvârşirii faptelor reclamate şi în lipsa înscrisurilor privind rezolvarea anterioară a aceleaşi plângeri, Înalta Curte mai constată că solicitarea petentului ca, urmare admiterii recursului să se admită plângerea şi să se trimită spre „redeschidere" parchetului, nu mai este posibilă atâta vreme cât a intervenit prescripţia răspunderii penale, fiind împlinit termenul de 5 ani prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., prescripţia fiind una dintre cauzele care lasă acţiunea penală fără obiect.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.M. împotriva sentinţei penale nr. 30/F din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2150/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2157/2008. Penal → |
|---|
