ICCJ. Decizia nr. 2506/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2506/2008
Dosar nr. 2189/87/200.
Şedinţa publică din 6 august 200.
Asupra recursurilor de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 11 martie 2008, Tribunalul Teleorman, secţia penală a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul M.G.I., prin apărător.
În baza art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 99 şi urm. şi art. 74-76 C. pen. a condamnat pe inculpatul M.G.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a scăzut din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 17 iulie 2007 la zi, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi a art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui briceag, corp delict.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă I.A. şi s-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu părţile responsabile civilmente M.P. şi P.M. la plata sumei de 6.062 RON, daune materiale şi a sumei de 20.000 RON, daune morale, către partea civilă.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că în seara zilei de 14 iulie 2007, în timp ce se afla la barul din comuna Mavrodin cu doi cunoscuţi, inculpatul, insultat şi lovit cu pumnii şi picioarele de victima I.I., i-a aplicat o lovitură cu briceagul în zona hemitoracelui stâng. Leziunile au cauzat, în scurt timp, decesul acestuia în timp ce era transportat spre Spitalul Alexandria.
Prin Decizia penală nr. 140/A din 21 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desfiinţat, în parte sentinţa penală nr. 22 din 11 martie 2008 a Tribunalului Teleorman şi a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, în baza art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 şi art. 99 şi urm. C. pen. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă, inculpat şi de părţile responsabile civilmente împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs partea civilă I.A., părţile responsabile civilmente M.P. şi P.M. şi inculpatul minor M.G.I.
Recursul părţii civile a vizat doar latura penală, respectiv greşita încadrare juridică a faptei prin aplicarea eronată a dispoziţiilor art.73 lit. b) C. pen., cu consecinţa greşitei individualizări a pedepsei.
Recursurile declarate de inculpat şi de părţile responsabile civilmente au vizat greşita soluţionare a acţiunii civile în sensul neaplicării art.73 lit. b) C. pen. cu privire la cuantumul despăgubirilor. Apărătorul inculpatului a mai susţinut că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 44 alin. (1), ori alin. (2) C. pen., fapta fiind săvârşită în legitimă apărare.
Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă este nefondat, întrucât consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., pentru următoarele argumente:
Din declaraţiile martorilor oculari audiaţi în cauză a rezultat că fapta de omor a fost săvârşită de inculpat sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei. Provocarea a constat într-o atingere gravă a demnităţii persoanei şi în violenţele exercitate asupra inculpatului (victima adresându-i inculpatului insulte „handicapat" şi alte expresii indecente, iar ulterior, atacându-1 cu pumnii şi picioarele).
Inculpatul a comis fapta în stare de provocare, iar nu de legitimă apărare, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 44 alin. (2) C. pen., modificat, întrucât agresiunea victimei nu a pus în pericol grav persoana inculpatului.
Ca urmare, Înalta Curte constată că aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., referitor la circumstanţa atenuantă legală a stării de provocare, este justificată, fapta de omor calificat fiind corect încadrată juridic.
Având în vedere corecta încadrare a faptei, precum şi starea de minoritate a inculpatului, se apreciază că pedeapsa a fost bine individualizată de instanţa de apel.
Referitor la recursul inculpatului vizând modul de rezolvare a laturii penale, respectiv a săvârşirii faptei în stare de legitimă apărare, astfel cum s-a motivat mai sus, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) C. pen. modificat, nefiind pusă în pericol grav persoana inculpatului prin violenţele exercitate de victimă.
Totodată se apreciază că nu sunt aplicabile nici prevederile alin.(3) al art. 44 C. pen. referitoare la depăşirea limitelor unei apărări proporţionale, deoarece fapta de omor nu a fost săvârşită într-o stare de temere de către inculpat.
Astfel, fiind vorba de a doua fază a conflictului, inculpatul avea posibilitatea să plece după aplanarea primei faze a incidentului. Inculpatul a înţeles să rămână şi să răspundă deosebit de violent, nu pentru că i-ar fi fost teamă de victimă, ci pentru a avea prilejul de a-i răspunde cu o violenţă ieşită din comun, folosind, de această dată, un briceag cu care a lovit victima într-o zonă vitală (plămânul stâng).
Sub acest aspect susţinerile recurentului inculpat sunt nefondate.
Recursul inculpatului, precum şi recursurile declarate de părinţii săi, în calitate de părţi responsabile civilmente, sunt întemeiate cu privire la modul de soluţionare a acţiunii civile formulate de partea civilă I.A., de către ambele instanţe.
Astfel, reţinând aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., deci şi culpa victimei, instanţele erau datoare să reducă în mod corespunzător şi cuantumul despăgubirilor acordate părţii civile, împrejurarea că inculpatul minor ar fi acceptat plata acestora nefiind un argument juridic pentru acordarea integrală a acestora. Totodată, se constată că părţile civilmente responsabile nu au fost de acord cu plata integrală a despăgubirilor.
În consecinţă, se vor admite, sub acest aspect, recursurile declarate de inculpat şi de părţile responsabile civilmente, casând parţial Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 22 din 11 martie 2008 a Tribunalului Teleorman şi, rejudecând, se va dispune obligarea acestora la plata, în solidar, a sumelor de 5000 RON, daune materiale şi 15.000 RON, daune morale, către partea civilă I.A.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Recursul declarat de partea civilă I.A. va fi respins, ca nefondat, pentru considerentele expuse mai sus.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 17 iulie 2007 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatul M.G.I. şi de părţile responsabile civilmente M.P. şi P.M. numai cu privire la cuantumul despăgubirilor civile (materiale şi morale) la care au fost obligaţi către partea civilă I.A.
Casează parţial Decizia penală nr. 140/A din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi sentinţa penală nr. 22 din 11 martie 2008 a Tribunalului Teleorman şi, rejudecând, obligă pe inculpatul M.G.I., în solidar cu părţile responsabile civilmente M.P. şi P.M., să-i plătească părţii civile I.A. suma de 5000 RON daune materiale şi 15.000 RON daune morale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 17 iulie 2007 la 6 august 2008.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă I.A. împotriva deciziei penale nr. 140/A din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare efectuate de statul român rămân în sarcina acestuia, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 august 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2484/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2533/2008. Penal → |
|---|
