ICCJ. Decizia nr. 3055/2008. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 585/ F din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 11257/3/2007, a dispus condamnarea printre alții, a inculpatei C.V., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 10 și 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. d) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
în baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 2 din Legea nr. 143/2000 i-a fost aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art. 64 alin. (1) șot. A teza a II a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 2 iunie 2007 la zi.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatei.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 11257/3/2007.
Prin încheierea din 5 septembrie 2008, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 160b raportat la art. 3002C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpatei C.V.
în motivarea încheierii s-a arătat că, subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., impunându-se în continuare privarea de libertate.
în acest sens s-a reținut că, sunt întrunite cumulativ prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunile comise este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura infracțiunii, din modalitatea concretă de săvârșire a acesteia și din gradul de pericol social al faptei.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata C.V., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpată, constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.
Potrivit art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b din același cod.
Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Alin. (3) al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menține măsura arestării preventive.
Cât privește legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpata a fost inițial arestată în vederea aducerii ei în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
Măsura arestării preventive a fost luată de judecător, în condițiile art. 1491C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și garanțiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea și temeinicia măsurii fiind examinată de instanța de control judiciar.
Măsura arestării preventive a fost prelungită și, ulterior, menținută de instanța de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentința penală nr. 585/ F din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a II a penală, a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Hotărârea de condamnare a inculpatei pentru fapta reținută în sarcina sa, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a) din C.E.D.O., menținerea măsurii arestării preventive față de persoana condamnate.
Cât privește temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanța investită cu soluționarea propunerii procurorului a reținut că se impune arestarea preventivă a inculpatului fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există iar prin modalitatea de săvârșire a acestora inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică.
Instanța învestită cu soluționarea apelului inculpatului, efectuând controlul de legalitate și temeinicie a măsurii arestării preventive după pronunțarea hotărârii de condamnare, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, continuă să subziste, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.
înalta Curte constată că, pentru infracțiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunității și un pericol pentru ordinea publică, astfel că, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acesteia nu s-au schimbat, ele subzistând în continuare.
Așadar, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 3002cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. și la art. 5 paragraful 1 lit. a) și c) din C.E.D.O., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul inculpata C.V.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată a fost obligată la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei a reprezentat onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3971/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2765/2008. Penal → |
|---|
