ICCJ. Decizia nr. 3971/2008. Penal

Comentarii

0

în fapt inculpata R.M. în calitate de administrator al SC R. SRL, în scopul obținerii de fonduri bănești pe căi ilegale, a luat hotărârea infracțională de a falsifica înscrisuri și de a înșela partenerii de afaceri pe parcursul derulării convențiilor încheiate.

Reprezentanții SC R. SRL au contactat reprezentanții unei firme din Luxemburg interesata să investească în România într-o întreprindere de asamblare becuri economice, convenind de comun acord să înființeze în acest sens o societate mixtă între SC R. SRL și L.P. (societate aparținând grupului M.), societate care să se numească SC L.R. SRL.

în luna septembrie 2003 văzând că stagnează lucrările pentru amenajarea unui spațiu de producție finanțat de partea străină în Timișoara, numitul R.J.M. a sugerat ca activitățile productive să demareze prin intermediul SC R. SRL pentru o perioadă.

în acest sens, în aceeași lună septembrie 2003 se încheie un contract de prelucrare în regim l., între SC R. SRL reprezentată la acea data de martorul T.G.N. și I.I.M. Luxemburg reprezentată de numitul C.K. între părțile neprezente contractul a fost semnat după transmiterea prin fax. Prin acest contract societatea din România administrată de inculpată se obliga să producă în regim I. becuri economice cu materia primă pusă la dispoziție de I.I.M. Luxemburg și să livreze produsul acestei firme. Prin contract societatea inculpatei s-a obligat să "asigure toate aprobările privind importul materialelor puse la dispoziție de beneficiar și exportul produselor finite către beneficiar sau un mandatar sau un împuternicit al acestuia".

Astfel, în data de 03 octombrie 2003, SC R. SRL solicită și primește o autorizație de perfecționare activă cu suspendare, cu valabilitate de 6 luni prin care societatea era scutită de garantarea datoriilor vamale, cu un termen de reexport de 6 luni de la data înregistrării declarațiilor vamale de import temporar.

Colaborarea în acest sens între cele două societăți a început însă mai devreme, prin mai multe importuri începând cu 18 aprilie 2003 și până în 27 octombrie 2003 prin care SC R. SRL a primit prelungitoare, scaune rotative, mobilier uzat, spoturi de iluminat, pistoale de lipit, toate pentru a demara activitatea convenită.

De fapt primul import de componente în vederea asamblării becurilor economice a avut loc în data de 31 octombrie 2003 cu DVI 98236, când s-a primit o cantitate de 10.000 părți lămpi. Acestea au fost reexportate în data de 05 decembrie 2003 prin DVE 112941 pentru 500 părți lămpi defecte și DVE 112929 pentru 9500 becuri.

Al doilea import, din data de 12 decembrie 2003, s-a făcut prin DVI 115483 și DVI 115527 prin care au fost recepționate spre asamblare 53.320 respectiv 6.680 părți lămpi, în total 60 000.

Din acesta s-a reexportat în data de 19 ianuarie 2004 prin DVE nr. 4289 și DVE nr. 4300 cantitatea de 18.000 respectiv 11.000 becuri.

în scopul însușirii pe nedrept a unor bunuri care nu erau proprietatea sa ci a firmei I.I.M. Luxemburg, în data de 1 iunie 2004 inculpata R.M. a falsificat prin contrafacerea scrierii (inserarea unor date nereale cum că vinde marfa ce în realitate nu se vindea) a subscrierii și a impresiunilor de ștampilă două facturi pe care a scris personal "îmi asum răspunderea privind traducerea", semnându-le, totodată, în calitate de administrator și ștampilându-le. Aceste două facturi false au fost folosite de inculpată la A.V. pentru diferența de 31.000 componente, în vederea încheierii operațiunii vamale, ceea ce a determinat operarea unui import definitiv cu plata drepturilor vamale prin DVI 54339 și DVI 54332 din 03 iunie 2004. Aceste aspecte au fost constatate și printr-o Notă Unilaterală a A.V. care precizează că pentru mărfurile reclamate de I.I.M. Luxemburg ca neexpediate la export de către SC R. SRL sub forma de produse compensatoare au fost depuse declarații vamale de import cu plata drepturilor vamale în baza facturilor definitive emise de societatea străină, astfel că prin eliberarea facturilor definitive se accepta implicit transferul de proprietate.

însă prin mai multe adrese depuse prin cabinete de avocatură din România, I.I.M. Luxemburg a sesizat faptul ca facturile în cauză nu au fost emise de către ei și nici cu acceptul acestora, fiind de fapt niște falsuri grosolane prin care nu numai că bunurile au trecut în proprietatea inculpatei în mod abuziv dar nici sumele stipulate ca plătite în aceste facturi nu au fost achitate. Prin aceste manopere frauduloase partea vătămată s-a considerat indusă în eroare cu prilejul executării și chiar încheierii convenției de perfecționare activă în regim I., cu această ocazie fiindu-i cauzat un prejudiciu de 77.000 euro.

împotriva sentinței penale mai sus menționată au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpata R.M.

în motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a criticat sentința, ca netemeinică, susținând că în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatei pentru două infracțiuni reținute în sarcina sa prin rechizitoriu. în acest sens, apelantul a arătat că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatei pentru comiterea, în formă continuată, a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât deși instanța a apreciat că există dubii în ceea ce privește persoana care a falsificat cele 4 documente, conform declarației martorei K.B. care se coroborează cu cele susținute de partea vătămată ar fi greu de crezut că firma străină, parte vătămată în proces, ar fi emis vreo factură pe care s-o trimită mai întâi comisionarului vamal, fără a înștiința în primul rând partenerul de afaceri. Totodată, s-a învederat că aceste acte false nu puteau servi decât firmei la care inculpata avea calitatea de administrator, pentru schimbarea regimului din import temporar cu suspendarea drepturilor vamale în import definitiv cu plata acestor drepturi și trecerea bunurilor în proprietatea S.C R. SRL. în ceea ce privește achitarea dispusă de prima instanță cu privire la infracțiunea de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., s-a susținut că în mod eronat s-a apreciat că fapta nu este prevăzută de legea penală, ci este un litigiu comercial, câtă vreme inculpata a întrebuințat mijloace frauduloase pentru a determina executarea contractului de către firma străină.

în motivarea apelului său, inculpata R.M. a criticat sentința atacată sub aspectul încadrării juridice a faptei, modului de executare a pedepsei și aplicarea criteriilor de individualizare a pedepsei. Astfel, inculpata a învederat că fapta de folosire a unui înscris sub semnătură privată cunoscând că este fals atrăgea răspunderea sa penală în condițiile art. 291 C. pen. și nu există niciun temei pentru tragerea la răspundere în baza Legii nr. 86/2006 întrucât infracțiunea prevăzută de art. 273 din acest act normativ, se realizează sub aspectul laturii obiective în acțiunea de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate. S-a susținut că pericolul social al infracțiunii prevăzută de Codul vamal ar fi fost apreciat ca fiind deosebit nu prin aceea că fapta se poate săvârși doar în fața A.V. și numai cu documente vamale, ci prin aceea că în art. 234 alin. (3) C. vam., se prevede că "în cazul infracțiunilor vamale, datoria vamală servește la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale și a pedepselor penale"; iar instanța de fond, deși a constatat existența datoriei vamale și în baza acesteia a menținut încadrarea juridică potrivit rechizitoriului, nu a motivat în ce modalități prevăzute de art. 273 și următoarele C. vam., a luat naștere respectiva datorie. în acest sens, s-a invocat nota unilaterală a autorității vamale prin care s-ar fi arătat că mărfurile importate în speță au fost în regim de perfecționare activă sub forma unui sistem de suspendare [(art. 107 alin. (1) lit. c), 132 și urm. C. vam.)], nebeneficiind de facilități vamale; că din punct de vedere vamal nu au fost aduse prejudicii bugetului de stat; că în urma controlului efectuat datorită plângerii persoanei vătămate nu se consemnează niciunde despre existența vreunei datorii vamale, ci doar de drepturi vamale. Totodată, inculpata a susținut că fapta sa de a folosi la autoritatea vamală patru documente de transport sau comerciale falsificate întrunește elementele infracțiunii uz de fals, dar nu pot fi aplicate prevederile art. 41 C. pen., deoarece infracțiunea săvârșită nu ar fi continuată, ci documentele în discuție au fost redactate în fals în baza unei singure rezoluții infracționale și au fost depuse în același timp și în aceleași împrejurări, nu la diferite intervale de timp cum prevede art. 41 alin. (5) C. pen. Referitor la modul de executare a pedepsei, inculpata a învederat că are domiciliul în Germania încă din timpul urmăririi penale și este în imposibilitatea de a se supune măsurilor de supraveghere dispuse; că s-a prezentat la instanță la aproape toate termenele de judecată, că are un copil mic în îngrijire și pentru a se supune acestor măsuri efortul de timp și cel financiar îi depășesc posibilitățile. Prin urmare, inculpata a solicitat să se dispună schimbarea măsurii suspendării executării sub supraveghere cu măsura suspendării executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen. în ce privește criteriile de individualizare a pedepsei, inculpata a susținut că prima instanță nu a avut în vedere faptul că de profesie este desenator și apariția sa în firma soțului său în calitate de administrator a fost cauzată de demisia administratorului și de necesitatea menținerii activității firmei; că în cele două luni de administrație au intervenit faptele care fac obiectul dosarului și că acțiunile sale au fost efectuate ca urmare a sfatului comisionarului vamal, sfat pe care l-a urmat din neștiință; că declarația sa a fost dată în fața altui complet de judecată, care putea să-și formeze convingerea cu privire la sinceritatea sa; că a recunoscut faptul că știa că documentele în discuție nu emană de la firma cocontractantă și a confirmat personal traducerea, dar nu putea recunoaște fapte pe care nu le-a săvârșit; că nu a adus niciun prejudiciu statului român, a achitat tot ce avea de achitat și a avut un comportament corect, putând beneficia de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 18/ A din 31 ianuarie 2008, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 464/ PI din 28 septembrie 2007.

în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpata R.M., a desființat sentința penală apelată numai în ceea ce privește modul de executare a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și rejudecând:

în baza art. 81 alin. (1) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei în baza art. 82 alin. (1) C. pen. și a stabilit termen de încercare de 5 ani.

în temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen.

A menținut în rest dispozițiile sentinței penale atacate.

în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpata, reiterând motivele de recurs invocate în fața instanței de apel.

Recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:

în drept, fapta inculpatei de a folosi la autoritatea vamală patru documente vamale de transport sau comerciale falsificate (două documente "C.I." și două documente "P.L.F.I.", aferente primelor două) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea de acte falsificate la autoritatea vamală.

Critica invocată de inculpată vizând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., se constată a fi nefondată, cele două instanțe analizând-o judicios.

în mod corect s-a reținut că datoria vamală (constând în taxele vamale) s-a născut ca urmare a folosirii actelor false și nu are relevanță că această datorie s-a stins prin plată, art. 178 din Legea nr. 141/1997 care a preluat prevederile art. 147 alin. (3) din Legea nr. 141/1997, în vigoare la data faptei, nefăcând această distincție. Este relevant și faptul că stabilirea unui regim de import care nu corespunde realității afectează aplicarea dispozițiilor legale de către autoritatea competentă în acest domeniu. Prin urmare, în cauză se reține folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997.

Se constată, de asemenea, că nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile normei speciale, fiind vorba de documente vamale folosite la autoritatea vamală.

Susținerea inculpatei privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 41 C. pen., este nefondată. Folosirea la autoritatea vamală a fiecărei facturi false realizează conținutul infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), iar contextul în care acestea au fost utilizate (scopul urmărit, după telefonul comisionarului vamal) conduc la reținerea unei rezoluții infracționale unice.

Menționarea în textul art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a sintagmei "diferite intervale de timp" trebuie corelată cu rațiunea acestei prevederi legale, aceea de a se constitui, în anumite condiții, într-o singură infracțiune mai multe acțiuni sau inacțiuni care reprezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni și nu pluralitatea de infracțiuni.

în ceea ce privește critica referitoare la reindividualizarea pedepsei, examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că, în ceea ce privește cuantumul acesteia, instanța de fond a făcut o justă apreciere având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, modul de comitere al faptei.

Cu privire la cererea inculpatei de a i se aplica circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 C. pen., acestea sunt lăsate la aprecierea judecătorului care a avut în vedere și atitudinea procesuală oscilantă a inculpatei în fața organelor judiciare. Comportarea sinceră în cursul procesului penal reprezintă potrivit art. 74 lit. c) C. pen., o circumstanță atenuantă, iar comportarea nesinceră sau oscilantă în cursul procesului penal poate fi de natură a influența pedeapsa aplicată prin prisma criteriului precizat de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), "persoana inculpatului".

Așa fiind, în mod corect, cele două instanțe au apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., asigurând reeducarea acesteia și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Cu privire la modul de executare a pedepsei, se constată că în mod corect, prima instanță de control judiciar a admis apelul declarat de inculpată și rejudecând a dispus, în baza art. 81 alin. (1) C. pen., suspendarea condiționată a executării acesteia stabilind un termen de încercare de 5 ani.

Pentru considerentele mai sus arătate, înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R.M.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

← ICCJ. Decizia nr. 356/2008. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3055/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: