ICCJ. Decizia nr. 3821/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3821/2008
Dosar nr. 45616/3/200.
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 410/F din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti a fost condamnat inculpatul P.A. la 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 174-176 lit. a) şi d) C. pen. şi la 20 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul P.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare sporită cu 4 ani, în total 29 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a computat din pedeapsă durata prevenţiei de la 24 iulie 2007 la zi şi s-a menţinut arestarea preventivă.
Conform art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că între inculpat şi victima B.A.G. a existat o relaţie de prietenie intimă presărată cu certuri şi neînţelegeri datorate geloziei inculpatului. Declaraţia unei martore a relevat că la un moment dat a observat urme de violenţă pe gâtul victimei, urme datorate agresiunii inculpatului.
S-a stabilit că la începutul lunii iunie 2007 între inculpat şi victimă a avut loc o nouă ceartă după care s-au reîntâlnit la 20 iulie 2007 după amiaza, în apartamentul mamei victimei, din Bucureşti. Proprietara apartamentului, mama victimei, era plecată din Bucureşti împreună cu restul familiei. Cu prilejul întâlnirii între inculpat şi victimă au avut loc relaţii intime. La un moment dat inculpatul a înfăşurat şi înnodat un cearceaf în jurul gâtului victimei, a întors-oi cu faţa în jos, i-a răsucit mâinile la spate şi le-a legat cu capetele libere ale cearceafului. Inculpatul s-a aruncat apoi deasupra victimei care se zbătea să scape, a imobilizat-o şi s-a lăsat cu toată greutatea pe corpul victimei care horcăia şi tremura cuprinsă de spasmele morţii.
În cele din urmă victima s-a stins din viaţă. După ce a ucis-o pe victimă inculpatul a furat din locuinţă un telefon mobil marca Samsung, altul marca LG, obiecte de toaletă, o sumă de bani nesemnificativă, 3 pachete de ţigări, două brichete şi un cârd bancar aparţinând victimei.
Inculpatul a vândut ulterior telefonul mobil, a aruncat o parte din lucrurile sustrase, iar altele au fost găsite în locuinţa lui.
Fată de modul cum a comis omorul instanţa de fond a reţinut că acesta se încadrează în prevederile art. 176 lit. a) şi d) C. pen., respectiv omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi şi pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii.
Cât priveşte sustragerea bunurilor aparţinând victimei instanţa a încadrat faptele în prevederile art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 188 din 10 iulie 2008 Curtea de Apel Bucureşti în apelul procurorului şi inculpatului a reformat sentinţa şi a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracţiunile prevăzute de art. 174-176 lit. a) şi d) C. pen. şi art. 211 alin. (1) şi 2 lit. b) şi alin. (2)1 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 174 - 176 lit. a) şi art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (2) lit. g) C. pen. cu aplicarea art.33 lit. a) C. pen.
În baza art. 174 - 176 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpat reapreciind pedeapsa la detenţiune pe viaţă şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (2) lit. g) C. pen. a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea a detenţiunii pe viaţă şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi a art. 67 alin. (2) C. pen. referitoare la degradarea militară.
În baza art. 118 lit. c) C. pen. s-au confiscat de la inculpat suma de 98 lei din care 80 lei contravaloarea telefonului vândut.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care nu 1-a motivat.
În concluziile orale inculpatul a solicitat înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii de 25 de ani, susţinând că scopul pedepsei poate fi atins astfel.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Instanţa de apel a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză pe care le-a analizat în detaliu şi a dat o încadrare legală faptelor comise de inculpat.
În raport de circumstanţele reale ale faptelor, de modul cum a comis omorul şi de cruzimea deosebită dovedită în uciderea victimei, pedeapsa detenţiunii pe viaţă este just individualizată în acord cu prevederile art. 72 şi art. 52 C. pen. Astfel instanţa de apel a motivat Decizia de a aplica pedeapsa maximă inculpatului în raport de modul în care acesta a ucis-o pe tânăra victimă făcând-o să sufere şi să realizeze în mod conştient şi lent groaza despărţirii de viaţă. împrejurarea că inculpatul a realizat la rândul său grozăvia faptei sale este relevată de chiar declaraţiile lui potrivit cărora în timp ce era călare pe victimă a văzut-o horcăind şi tremurând din tot corpul.
În raport de acestea instanţa apelului a motivat că inculpatul este un pericol permanent pentru viaţa celor aflaţi în preajma lui, astfel că pedeapsa detenţiunii pe viaţă este cea mai potrivită pentru protecţia semenilor ce trăiesc liberi în societate.
Aşa fiind în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge recursul inculpatului şi-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVEÎ
N NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.A. împotriva deciziei penale nr. 188 din 10 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 iulie 2007, la 21 noiembrie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2008.
Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul admiterii recursului declarat de recurentul inculpat P.A., casării în parte a deciziei penale recurate şi condamnării inculpatului pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 25 de ani închisoare.
OPINIE SEPARATĂ
Am opinat în sensul admiterii recursului declarat de inculpat şi casării în parte a deciziei recurate, numai sub aspectul înlăturării condamnării la detenţia pe viaţă şi aplicării unei pedepse de 25 de ani închisoare pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 25 de ani închisoare pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a), d) C. pen. şi la pedeapsa de 20 de ani pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. c) C. pen. Cele două pedepse au fost contopite, iar pedeapsa cea mai grea, de 25 ani, a fost sporită cu 4 ani, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 29 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul a motivat în scris apelul criticând hotărârea primei instanţe sub trei aspecte:
1. greşita încadrare juridică, întrucât trebuia reţinută infracţiunea de furt calificat şi nu aceea de tâlhărie;
2. omisiunea aplicării pedepsei complementare a degradării militare;
3. omisiunea aplicării măsurii confiscării speciale prevăzută de art. 118 lit. e) C. pen.
Observăm că parchetul nu a declarat apel pentru a solicita aplicarea detenţiei pe viaţă.
Mai mult decât atât, dacă analizăm pe fond apelul declarat, se poate aprecia că este un apel declarat în favoarea inculpatului, câtă vreme se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei într-o infracţiune mai uşoară, respectiv furt în loc de tâlhărie.
Celelalte două motive de recurs sunt de ordin formal şi nu se poate susţine că, pe fond, modifică în vreun fel aprecierea cu privire la faptă şi vinovăţie.
De aceea, este discutabil dacă procurorul şi, ulterior, instanţa, puteau să agraveze situaţia inculpatului într-un apel declarat, pe fondul lui, în favoarea acestuia, fără să intre în conflict cu prevederile art. 372 alin. (2) C. proc. pen.
Conform acestui text „în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia".
Cu toate acestea, la data de 12 iunie 2006, când au loc dezbaterile pe fond, procurorul, reprezentant al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, arată că înţelege să extindă motivele de apel formulate şi solicită detenţia pe viaţă.
Acest aspect reiese din practicaua încheierii de şedinţă din 12 iunie 2006, încheiere prin care cauza este repusă pe rol, în vederea constituirii completului de divergenţă.
La data de 10 iulie 2008 dezbaterile se reiau în complet de divergenţă, dar în practicaua sentinţei, unde sunt consemnate concluziile procurorului de şedinţă (observăm că participă un alt procuror decât cel care a participat în şedinţa din 12 iunie 2006), nu mai apare o astfel de solicitare din partea reprezentantului Ministerului Public, nu se mai solicită aplicarea detenţiei pe viaţă.
În opinie majoritară, prin Decizia penală nr. 188 din 10 iulie 2008, este admis apelul parchetului şi respins apelul inculpatului.
Se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, schimbare ce atrage, la rândul său, şi înlăturarea circumstanţei agravante prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen.
Se aplică inculpatului pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru infracţiunea prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen. şi pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 alin. (2) lit. g) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea a detenţiunii pe viaţă.
Instanţa de apel reţine în considerente, corect, că rezoluţia sustragerii bunurilor a apărut după uciderea victimei şi fără vreo legătură între cele două fapte, astfel că încadrarea juridică corectă este aceea în infracţiunea de furt calificat, iar reţinerea agravantei prevăzută de art. 176 lit. d) este eronată în aceste condiţii.
Aşa cum am arătat, în opinia noastră, apelul parchetului, pe fondul său, a fost promovat în favoarea inculpatului şi în mod nelegal a fost extins în defavoarea acestuia.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că cele două motive de ordin formal din apelul parchetului (omisiunea degradării militare şi omisiunea confiscării) ar face ca apelul să poată fi privit ca fiind şi în defavoarea inculpatului; este greu de explicat care sunt argumentele logice ce au condus instanţa ca, în mod concomitent, să reţină în sarcina inculpatului două infracţiuni mai puţin grave, dar să aplice o pedeapsă mult mai severă, cea mai grea pedeapsă prevăzută de lege.
Chiar dacă s-ar găsi argumente de ordin formal, efectul unei asemenea opţiuni asupra primei persoane vizate de hotărâre, adică a inculpatului este absolut discutabil, ca şi efectul ei de exemplaritate.
Pentru a-şi atinge scopul preventiv şi educativ o pedeapsă trebuie să convingă, iar ca să convingă trebuie să fie susţinută de argumente puternice, logice ori, aşa cum am arătat, în speţă este greu de găsit o explicaţie logică pentru înăsprirea pedepsei după ce încadrările juridice ale faptelor se schimbă în infracţiuni mai uşoare.
Opiniile majoritare au argumentat pedeapsa detenţiunii pe viaţă pornind de la modul extrem de violent de operare, care a condus la concluzia că inculpatul nu mai poate fi reeducat, reprezintă un pericol pentru societate şi trebuie aspru pedepsit şi izolat.
Toate circumstanţele faptei sunt corect reţinute şi au condus la încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor săvârşit prin cruzimi.
Pentru această infracţiune legea prevede pedeapsa alternativă a detenţiunii pe viaţă cu închisoarea de la 15 la 25 ani.
Opinia noastră este în sensul că o pedeapsă de 25 ani închisoare corespunde cerinţelor unei juste individualizări a acesteia.
Aşa cum se afirmă în doctrina clasică de drept penal, scopul pedepsei „nu este de a chinui şi a lovi o fiinţă, ci acela de a-l împiedica pe infractor să aducă concetăţenilor săi noi prejudicii şi de a-i abate pe alţii de la săvârşirea unor fapte asemănătoare" (C. Beccaria în lucrarea „Despre infracţiuni şi pedepse").
Prin urmare, pedeapsa trebuie să asigure prevenţia specială şi prevenţia generală şi acest scop nu se poate asigura decât prin moderaţia acesteia, prin proporţionalitatea sa, având în vedere, pe de o parte, infracţiunea şi, pe de altă parte, persoana infractorului şi posibilităţile lui, morale şi psihice de reeducare.
Infracţiunea comisă este, fără îndoială, de un înalt grad de pericol social, fiind vorba de un omor săvârşit prin cruzimi.
Dar pericolul ridicat al acesteia, nu justifică, el singur, orientarea către pedeapsa cea mai grea prevăzută de Codul penal românesc, aceea a detenţiunii pe viaţă, ce a înlocuit în 1990 pedeapsa cu moartea.
La stabilirea pedepsei trebuie să se aibă în vedere şi persoana inculpatului astfel că, în final, să nu se ajungă la o pedeapsă degradantă sau inumană, ce ar putea constitui o încălcare a dispoziţiilor art.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Inculpatul este la o vârstă tânără (31 ani la data săvârşirii faptei), iar condamnarea acestuia la o detenţie pe viaţă nu ar putea fi justificată decât de necesitatea protejării altor persoane.
Datele oferite de speţă nu conduc la această apreciere. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi a regretat-o, declarând, în mod repetat că viaţa sa nu mai are nici un sens, încercând chiar să se sinucidă.
Cu toate că fapta sa nu poate avea nicio justificare, trebuie, totuşi, avut în vedere, că între acesta şi victimă a existat o relaţie pasională, cu certuri şi împăcări determinate, mai ales, de comportamentul victimei, care întreţinea relaţii intime şi cu un alt bărbat, declanşându-i inculpatului starea de gelozie şi de pierdere a controlului când a luat hotărârea de a suprima viaţa acesteia.
În stabilirea pedepsei trebuie să se ţină cont de aceste aspecte, dar şi de evoluţia comportamentului inculpatului, pe măsură ce înaintează în vârstă.
Astfel, într-o hotărâre împotriva Turciei, CEDO a statuat că: „a nu lua în considerare modificările personalităţii ce intervin inevitabil prin maturizare ar însemna să privezi de libertate un tânăr pentru tot restul vieţii, fără o justificare pertinentă".
Prin urmare, apreciem că o pedeapsă de 25 ani închisoare reprezintă o orientare proporţională, care are în vedere atât gravitatea faptei comise, dar şi persoana infractorului, aflat la o vârstă ce-i permite resocializarea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3820/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3868/2008. Penal → |
|---|
