ICCJ. Decizia nr. 3897/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3897/2008
Dosar nr. 524/46/200.
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 83/F din 02 octombrie 2008 a Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta R.R., împotriva rezoluţiilor nr. 449/P/2007 din 12 mai 2008 şi nr. 503/II/2/2008 din 06 iunie 2008, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi a menţinut rezoluţiile atacate.
A obligat petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a constatat următoarele.
La data de 01 iulie 2008, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, plângerea petiţionarei R.R., împotriva rezoluţiei nr. 449/P/2007 din 12 mai 2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pe care a considerat-o nelegală, întrucât în timpul şedinţei de judecată de la data de 20 septembrie 2007, desfăşurată la Judecătoria Curtea de Argeş, i-au fost încălcate drepturile de proprietate şi apărare, considerând că judecătorul G.A. a comis infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 247, art. 261 alin. (1), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), prin activitatea de judecată în dosarul civil nr. 898/216/2007.
Petiţionara a solicitat proba cu înscrisuri şi a depus la dosar adresa nr. 6945/1994 a Primăriei Curtea de Argeş, un opis cu înscrisurile depuse în dosarul civil menţionat, Decizia civilă nr. 3753 din 23 noiembrie 1999, o întâmpinare depusă în dosarul nr. 1583/1994 al Judecătoriei Curtea de Argeş, iar instanţa a ataşat dosarul de urmărire penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că petiţionara a fost procuratorul reclamantului R.C. în dosarul nr. 898/216/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş, care avea ca obiect cererea de executare silită a obligaţiei de a face, formulată împotriva pârâtei Comisia municipală Curtea de Argeş de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a înainta, de îndată, documentaţia pentru eliberarea titlului de proprietate reclamantului pentru suprafaţa totală de 100 mp.
Constatând că anterior îi fusese respinsă o acţiune similară, hotărârea având caracter irevocabil şi că nu sunt întrunite condiţiile art. 580 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul intimat G.A. a respins cererea de executare silită.
Petiţionara a formulat plângere la data de 02 octombrie 2007, la Consiliul Superior al Magistraturii împotriva judecătorului cauzei civile, plângere ce a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, spre soluţionare.
Prin rezoluţia nr. 449/P/2007 din 12 mai 2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul intimat G.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate, apreciindu-se că activitatea judecătoarei nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, iar fapta sancţionată de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) nu există.
Împotriva rezoluţiei, petiţionara a formulat plângere la Procurorul ierarhic superior, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. 503/11/2/2008 din 06 iunie 2008.
În urma analizării temeiniciei plângerii, instanţa de fond a constatat că nu există nici un fel de probe din care să rezulte săvârşirea de către magistrat a vreunei infracţiuni în legătură cu serviciul sau infracţiuni de fals, întrucât pe de o parte, în lipsa unui titlu executoriu cererea de executare silită nu putea fi admisă iar pe de altă parte, deoarece apărătorul reclamantului nu a putut face dovada nici a faptului că este avocat în cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi nici că are procură specială din partea reclamantului, pentru a pune concluzii în numele lui, deci nu s-a încălcat dreptul la apărare.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a constatat că nici dreptul de proprietate şi nici dreptul la apărare al petiţionarei nu au fost încălcate, petiţionara de altfel, nefiind parte în dosar, ci doar procurator, personal nu i se putea aduce vreun prejudiciu decurgând din nerespectarea dreptului de proprietate.
Infracţiunea prevăzută de art. 261 alin. (1) C. pen., cere pentru a fi întrunite elementele constitutive, exercitarea violenţei, ameninţării sau a altui mijloc de constrângere, pentru împiedicarea participării la proces, activităţi care nu au fost realizate de către magistrat, iar infracţiunea de fals, nu există, nefiind realizate activităţile presupuse de elementul material.
Astfel, a fost considerată legală şi temeinică atât rezoluţia de netrimitere în judecată cât şi cea prin care s-a respins plângerea la procurorul ierarhic superior, cu menţiunea că orice hotărâre se poate cenzura pe calea exercitării dreptului la apel sau recurs, după caz, plângerea a fost respinsă ca nefondată şi au fost menţinute rezoluţiile atacate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana vătămată R.R., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea iniţială, susţinând că sentinţa a fost pronunţată fără analizarea concretă şi corectă a întregului material probator aflat la dosarul cauzei, şi a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.
Examinând recursul declarat de către petiţionară sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că magistratul intimat G.A. în calitatea pe care o avea ,aceea de judecător la Judecătoria Curtea de Argeş, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în mod corespunzător în cursul desfăşurării şedinţei de judecată de la data de 20 septembrie 2007, de la Judecătoria Curtea de Argeş.
Astfel, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, magistraţii judecători sunt independenţi; activitatea judiciară este una de administrare şi interpretare a întregului material probator, iar hotărârea pronunţată de judecător în care se concretizează convingerea acestuia, în raport de materialul probator administrat şi în raport de obiectul cauzei, poate fi supusă controlului judiciar prin exercitarea căilor ordinare de atac.
În această cauză magistratul judecător intimat G.A. în calitate de Judecător la Judecătoria Curtea de Argeş, şi a atribuţiilor conferite de lege, nu a făcut decât, ca pe baza probelor administrate în cauză şi a propriei convingeri, să aprecieze cu privire la soluţia pronunţată în dosarul civil nr. 898/216/2007, care avea ca obiect cererea de executare silită a obligaţiei de a face, urmând ca instanţa de control judiciar să aprecieze asupra temeiniciei şi legalităţii acestei hotărâri în situaţia în care petenta ar fi uzat de dreptul la a declara apel sau recurs.
Pe de altă parte, deşi petiţionara a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice încălcare a dispoziţiilor procedurale cu ocazia desfăşurării activităţii de judecată, atrage răspunderea penală a intimatului magistrat judecător, ci doar dacă se dovedeşte reaua-credinţă cu care acţionează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate. Eventualele încălcări ale dispoziţiilor procedurale cu ocazia soluţionării cauzei, pot fi criticate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în faţa instanţei de control judiciar sesizată cu soluţionarea cauzei respective.
În speţă, petiţionara, a avut calitatea de procurator al reclamantului R.C.I. în dosarul nr. 898/216/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş, care avea ca obiect cererea de executare silită a obligaţiei de a face, formulată împotriva pârâtei Comisia municipală Curtea de Argeş de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a înainta, de îndată, documentaţia pentru eliberarea titlului de proprietate reclamantului pentru suprafaţa totală de 100 mp, dosar în legătură cu care pretinde că s-au săvârşit faptele reclamate, astfel încât îşi putea valorifica susţinerile în faţa instanţei de control judiciar.
Cu privire la pretinsa infracţiune prevăzută de art. 261 alin. (1) C. pen., în mod corect s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia respectiv, exercitarea violenţei, ameninţării sau a altui mijloc de constrângere, pentru împiedicarea participării la proces, activităţi care nu au fost realizate de către magistrat, iar infracţiunea de fals, nu există, nefiind realizate activităţile presupuse de elementul material.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că rezoluţiile şi sentinţa pronunţate în cauză sunt legale, temeinice şi corect motivate în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta R.R. împotriva sentinţei penale nr. 83/F din 02 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3880/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3901/2008. Penal → |
|---|
