ICCJ. Decizia nr. 3901/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3901/2008
Dosar nr. 1049/57/200.
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele
Prin sentinţa penală nr. 100 din 04 septembrie 2008 Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.C. împotriva rezoluţiei procurorului din 05 mai 2008 dispusă în dosarul nr. 443/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, şi a menţinut rezoluţia atacată.
A obligat pe petent să plătească statului suma de 40 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Petentul S.C. a formulat, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiei procurorului din 05 mai 2008 dată în dosarul nr. 443/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, prin care s-a dispus:
Neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc M.V. şi comisar de poliţie E.V. la Serviciul de Cercetări Penale al I.P.J. Sibiu, sub aspectul săvârşirii infr. de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, faptă prev. de art. 323 C. pen., iar în ceea ce-1 priveşte pe cel dintâi şi pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată, prev. şi ped. de art. 246 cu aplicarea art. 2481 C. pen., furt, tâlhărie, distrugere şi represiune nedreaptă, fapte prevăzute de art. 208, art. 211, art. 217 şi art. 268 C. pen.
Neînceperea urmăririi penale fată de numiţii B.I., F.S., judecătorii F.N. şi R.I.M., avocata F.M. sub aspectul săvârşirii infr. represiune nedreaptă, faptă prevăzute de art. 268 C. pen.
Plângerea a fost înregistrată la instanţa Curţii de Apel Alba lulia sub nr. 1049/57/2008 iar petentul S.C. a solicitat instanţei admiterea plângerii, prin sentinţă, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Examinând actele şi materialul probator din dosar, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 05 mai 2008 dată de procuror în dosarul nr. 443/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, faptă prev. de art. 323 C. pen. fată de executorul judecătoresc M.V. şi comisar de poliţie V.E. la Serviciul de Cercetări Penale al I.P.J. Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei în forma calificată, prev. şi ped. de art. 246 cu aplicarea art. 2481 C. pen., furt, tâlhărie, distrugere şi represiune nedreaptă, fapte prevăzute de art. 208, art. 211, art. 217 şi art. 268 C. pen. faţă de executorul judecătoresc M.V. şi pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă, faptă prevăzute de art. 268 C. pen. faţă de numiţii B.I., F.S., judecătorii F.N. şi R.I.M., avocata F.M.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut următoarele:
Persoana vătămată S.C. a formulat plângere penală împotriva comisarului de poliţie V.E. pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fapta prev. de art. 323 C. pen. deoarece, de conivenţă cu executorul judecătoresc M.V., au stabilit ziua în care să fie chemat la audiere la poliţie şi în acest răstimp s-a procedat la executarea lui silită, executorul judecătoresc spărgându-i uşa pentru a pătrunde în apartament de unde a luat un televizor marca Samsung, în valoare de 1200 lei pe care i l-a predat numitului B.I., creditorul său. În ceea ce-l priveşte pe executorul judecătoresc plângerea numitului S.C. mai vizează şi săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei în forma calificată, prev. şi ped. de art. 246 cu aplicarea art. 2481 C. pen., deoarece acesta l-a somat pentru recuperarea unei creanţe rezultată din titlul executoriu care era sentinţa penală nr. 1247/2003 a Judecătoriei Sibiu, în cuprinsul somaţiei trecând o sumă mai mare decât datora, precum şi pentru faptul ca deşi l-a atenţionat că sentinţa pe care o execută este „ caducă, lovită de nulitate absolută şi falsă" acesta nu a „sistat" execuţia silită, şi pentru infracţiunile de furt, tâlhărie, distrugere şi represiune nedreaptă, fapte prevăzute de art. 208, art. 211, art. 217 şi art. 268 C. pen.
Cu ocazia luării declaraţiei, la data de 10 aprilie 2008, petentul S.C., a precizat în plângerea sa, că înţelege să solicite efectuarea de cercetări penale pentru infracţiunea de represiune nedreaptă şi faţă de comisarul de politie V.E., avocata F.M., B.I., F.S., judecătorii F.N. şi R.I.M. şi bineînţeles, executorul judecătoresc M.V.
Cu ocazia efectuării cercetărilor s-a stabilit că persoana vătămată S.C. a adresat o petiţie Inspectoratului General al Politiei Române, care a fost trimisă de această instituţie I.P.J. Sibiu la data de 26 ianuarie 2006. Pe adresa de înaintare către I.P.J. Sibiu este pusă o rezoluţie la data de 31 ianuarie 2005 prin care este repartizată lucrarea (SRP/111/2005 mai 31) subcomisarului V. pentru soluţionare. Acesta a luat legătura telefonic cu petentul la data de 02 februarie 2005 care s-a arătat interesat să vină imediat la politie pentru discuţii. însă, cum comisarul era angajat în aceea zi în alte activităţi a fixat data de 04 februarie 2005, fără ca petentul să facă vreo opoziţie, sa solicite o reprogramare pentru altă dată deoarece are o înştiinţare din partea executorului judecătoresc de a se afla la domiciliu pentru ziua de vineri, 04 februarie 2005.
Prin sentinţa penală nr. 1247 din 07 noiembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la 2 ianuarie 2004, prin Decizia penală nr. 22 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Sibiu şi învestită cu formulă executorie a fost obligat inculpatul-debitor S.C. la plata sumei de 10 milioane lei ROL, către creditorii B.I. şi F.S., câte 500 lei Ron pentru fiecare, reprezentând daune morale şi cheltuieli judiciare de la judecata în fond ( 400 lei) şi 100 lei, cheltuieli judiciare pentru judecata în recurs.
Ulterior, cei doi creditori au formulat cerere de executare silită pe care au depus-o la B.E.J. M.V. pentru recuperarea creanţelor lor.
S-a menţionat că cererea a fost formulată prin avocat, existând în acest sens împuternicire avocaţială şi dovadă a plătii unui onorariu de 700.000 ROL.
Prin încheierea civilă nr. 268 din 14 aprilie 2004 a Judecătoriei Sibiu a fost încuviinţată începerea executării silite împotriva petentului S.C. la cererea expresă a celor doi creditori nu doar a lui B.I. cum s-a susţinut din eroare de cel dintâi.
Executorul judecătoresc M.V. a emis în dosarul execuţional nr. 54/2004, somaţia nr. 54/2004 prin care s-a arătat că debitorul S.C. avea de achitat suma de 11.460.500 lei, plus 1.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
La data de 04 februarie 2005, executorul judecătoresc M.V. s-a deplasat la domiciliul petentului, ocazie cu care, în prezenţa organelor de poliţie a intrat prin forţarea uşii apartamentului, în locuinţă luând un televizor color marca Samsung, încheind în acest sens procesul verbal de sechestru definitiv cu ridicata, numindu-l custode pe creditorul B.I.
Petentul Ş. a contestat suma pentru care a fost urmărit, susţinând că avea de achitat, cel mult, câte 4.000.000 lei vechi, fiecărui creditor, deci în total suma de 800 lei (RON) însă, petentul prin titlurile ce se executau silit a fost obligat la suma totală de 10.000.000 lei reprezentând daune morale şi cheltuieli judiciare de la judecata de fond şi recurs, iar potrivit chitanţelor 71 din 27 februarie 2004 şi 38 din 27 februarie 2004, numiţii B. şi F. au achitat avocaţilor onorariile respective, în faza de executare silită. Aşadar, aşa cum se poate observa în somaţie era trecută suma care o datora în calitate de debitor de 11.46CJ.500 lei plus 1 milion cheltuieli de executare şi nu cheltuieli de judecată cum a fost scris (a se vedea în acest sens procesul verbal de sechestru definitiv cu ridicata)( 1.000.000 lei + 1.200.000 lei = 11.200.000 lei), astfel că diferenţa nu era una semnificativă, (11460500-11.200.000=260.500) respectiv de 26,05 lei noi, care rezulta din taxa judiciară şi timbru judiciar achitate cu prilejul învestirii cu formulă executorie şi pentru încuviinţarea executării silite. Prin urmare, susţinerea petentului că executorul judecătoresc a scris pe somaţie o sumă mai mare decât cea pe care o datora nu a putu fi primită, deoarece, pe de o parte, acesta a depus la dosar actele în mod trunchiat, spre exemplu: doar sentinţa penală nu şi Decizia penală în care mai avea stabilite cheltuieli judiciare pe care era obligat să le achite; numai prima filă din raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, iar pe de altă parte toate aceste aspecte invocate în plângerea penală de faţă au fost motive ce l-au determinat să formuleze, la instanţa de executare, contestaţii la executare soluţionate în mod irevocabil, prin respingerea lor. De altfel, în aceasta plângere penală sunt invocate o serie de aspecte ce ţin de titlul executoriu şi de executarea silită desfăşurată în baza acestuia, care au fost valorificate la timpul respectiv, în recurs (cu ocazia judecării inculpatului S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie) sau prin contestaţie la executare (pentru actele de executare încheiate de către executorul judecătoresc cu prilejul executării silite în dosarul execuţional nr. 54/2004).
În ceea ce priveşte acuzaţia de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni se poate observa lesne că somaţia 54/2004 a fost comunicată debitorului S.C. la data de 28 ianuarie 2005 - data poştei - prin care era invitat ca la data de 04 februarie 2005 orele 11,30 să rămână la domiciliu deoarece este fixat termen de executare cu organele de poliţie. Or, aşa cum s-a reţinut mai sus convocarea la audiere, la politie, s-a făcut de comisarul V.E., la 02 februarie 2005, când petentul S. avea cunoştinţă de data şi ora executării fără a-l informa pe acesta că nu se poate prezenta. Prin urmare, este logic că executorul nu i-a solicitat sprijinul comisarului să-l cheme pe petent la 04 februarie 2005 deoarece petiţia a fost primită la Politia Sibiu la data de 31 ianuarie 2005, iar somaţia â fost comunicată la 28 ianuarie 2005 conform ştampilei cu data prezentării la poştă, deci anterior primirii la Sibiu a acestei petiţii. în concluzie, la data când executorul a fixat termenul de executare silită nu era fixată data audierii, nici chiar nu exista motivul care să-l determine pe comisar să-l cheme pe petent la politie. Iar în ceea ce priveşte fixarea datei de către comisar, la 04 februarie 2005 este puţin probabil că cei doi s-au pus de acord, câtă vreme convocările nu erau făcute la aceeaşi oră, pentru audiere trebuia să se prezinte la ora 8,30 - cum a recunoscut el însuşi - şi pentru executare silită a fost anunţat pentru ora 11,30. Pe de altă parte, s-a subliniat, aşa cum s-a mâi arătat, că nici chiar petentul nu l-a informat pe comisar că nu se poate prezenta deoarece avea o altă convocare din partea executorului judecătoresc M.V. De aceea, susţinerile petentului din plângerea penală de faţă au rămas doar simple bănuieli care nu au fost susţinute de nici un suport probator.
Pentru toate cele arătate mai sus procurorul a opinat că infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni nu există.
În ceea ce priveşte celelalte acuzaţii câre-l vizau pe executorul judecătoresc M.V. referitoare la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată, prev. şi ped. de art. 246 cu aplicarea art. 2481 C. pen., deoarece acesta l-a somat pentru recuperarea unei creanţe rezultată din titlul executoriu care era sentinţa penală nr. 1247/2003 a Judecătoriei Sibiu, în cuprinsul somaţiei trecând o sumă mai mare decât datora, precum şi pentru faptul că deşi l-a atenţionat că sentinţa pe care o execută este „caducă, lovită de nulitate absolută şi falsă" acesta nu a „sistat" execuţia silită, şi pentru infracţiunile de furt, tâlhărie, distrugere şi represiune nedreaptă, fapte prevăzute de art. 208, art. 211, art. 217 şi art. 268 C. pen., nici acestea nu există sau nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate.
Nu a existat infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată deoarece aşa zisul abuz trebuie să fi avut ca urmare socialmente periculoasă consecinţe deosebit de grave, respectiv o pagubă de cel puţin 200000 lei. Referitor la actele de executare abuziv încheiate de executorul judecătoresc, arătate mai sus nici acestea nu subzistă. Aspectul care vizează stabilirea debitului a fost analizat anterior, în ceea ce priveşte nulitatea, caducitatea, falsul sentinţei executate acestea nu mai pot fi puse în discuţie în faza executării silite, ele ţineau de fondul cauzei şi puteau fi invocate doar până în faza judecării recursului. Prin urmare, creditorii aveau un titlu executoriu, iar executorul judecătoresc era obligat să recupereze sumele de bani înscrise în el. De altfel, tot cum se arăta mai sus, debitorul S.C. putea ataca orice act pretins nelegal pe calea contestaţiei la executare, şi chiar a uzat de această cale, de fiecare dată fiindu-i respinse aceste acţiuni, instanţa de executare hotărând irevocabil că toate acestea sunt îndeplinite în mod legal (somaţia, actul de sechestrare a televizorului şi de adjudecare).
Prin urmare, nu a existat infracţiunea de furt deoarece bunul nu a fost luat în scopul însuşirii pe nedrept de către executorul judecătoresc, nici cea de tâlhărie deoarece bunul nu a fost luat prin exercitarea unor acte de violenţă asupra debitorului, acasă fiind doar soţia acestuia, iar distrugerea sistemului de închidere al uşii de acces în apartament s-a datorat faptului că nu a fost permis executorului şi agentului de poliţie să pătrundă în locuinţă pentru a duce la îndeplinire dispoziţiile titlului executoriu.
În ceea ce priveşte infracţiunea de represiune nedreaptă prev. şi ped. de art. 268 C. pen. este de remarcat că prin sentinţa penală nr. 1247/2003 a Judecătoriei Sibiu rămasă definitivă s-a stabilit tocmai vinovăţia petentului cu privire la săvârşirea infracţiunilor de calomnie în dauna celor două părţi vătămate. Hotărârea judecătorească, odată ce au fost epuizate toate căile de atac, ordinare şi extraordinare, întră în puterea lucrului judecat. Prin urmare, nu a fost cu putinţă ca procurorul, în acest cadru, să stabilească elementele constitutive ale infracţiunilor de calomnie, respectiv că petentul S.C. Ie-a imputat celor doi vecini, numiţilor B.I. şi F.S., că au falsificat semnătura sau capul de tabel pentru care semnase. Aşa cum s-a arătat mai sus acestea erau apărări de fond în cadrul procesului prin care a fost chemat în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de calomnie şi în care a fost condamnat definitiv.
Faţă de cele reţinute mai sus, acţiunea penală nu a putut fi exercitată deoarece existau cazurile de împiedicare prev. de art. 10 lit. a) şi d), respectiv faptele nu existau sau nu au fost întrunite elementele constitutive prevăzute de lege pentru ca ele să fie infracţiuni.
Împotriva rezoluţiei procurorului a formulat plângere petentul, iar temeiul art. 278 C. proc. pen. plângerea a fost soluţionată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, dispunându-se respingerea plângerii contra rezoluţiei procurorului, apreciindu-se că persoanele faţă de care s-a formulat plângerea au acţionat în limita intereselor legitime, a mandatului şi competenţelor stabilite de lege, cu ocazia derulării procedurii executării silite şi soluţionării unor incidente ivite în cursul acesteia.
Verificând rezoluţia atacată, instanţa a respins plângerea, prin sentinţă, ca nefondată şi a menţinut soluţia atacată ca temeinică şi legală din următoarele considerente:
Nu s-a probat că a existat o prealabilă înţelegere între comisarul V.E. şi executorul judecătoresc, constând într-o coordonare în timp a acţiunilor, deoarece orele la care a fost citat petentul au fost diferite, respectiv 8.30 la poliţie şi 11.30 la domiciliu în vederea executării silite.
Executorul judecătoresc în baza unui titlu executoriu, la cererea creditorilor B.I. şi F.S., după prealabila încuviinţare a executării de către instanţa de judecată l-a somat pe petent la 28 ianuarie 2005, solicitându-i să rămână la domiciliu în vederea executării silite mobiliare pentru data de 04 februarie 2005 orele 11.30.
În temeiul art. 3841 C. proc. civ. executorul judecătoresc a intrat în încăperile locuinţei petentului, cu forţa publică, deoarece nu a existat consimţământul soţiei petentului, ridicând un televizor Samsung întocmind actele de executare legale.
Împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva actelor de executare a formulat contestaţie la executare petentul, contestaţia fiind respinsă de instanţele judecătoreşti, soluţia rămânând definitivă şi irevocabilă.
Din starea de fapt reţinută mai sus nu rezultă că executorul judecătoresc M.V. şi comisarul V.E. s-au asociat în scopul săvârşirii de infracţiuni, iar executorul judecătoresc în procedura executării silite nu a săvârşit infracţiunile prev. de art. 246, art. 2481 C. pen., art. 208, art. 211, art. 217 şi art. 268 C. pen.
B.I. şi F.S. în calitate de părţi vătămate au solicitat instanţei, în temeiul art. 279 C. proc. pen., tragerea la răspundere penală a petentului pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie. Prin sentinţa penală nr. 1247 din 07 noiembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu s-a stabilit vinovăţia petentului, care a fost obligat la plata sumei de 10 milioane ROL daune morale.
Deoarece această hotărâre a rămas definitivă infracţiunea de represiune nedreaptă de care au fost acuzaţi B.I., F.S., F.N., R.I.M. şi F.M. nu există. In mod corect procurorul a stabilit că nu poate fi exercitată acţiunea penală datorită existenţei cazurilor prevăzute de art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana vătămată S.C., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea iniţială, iar pentru termenul de judecare a recursului de azi 26 noiembrie 2008, recurentul nu s-a prezentat la instanţă pentru a-şi susţine recursul, însă a depus un înscris în susţinerea acestuia şi a solicitat în esenţă diminuarea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.
Examinând recursul declarat de către petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Înalta Curte, a constatat că instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că rezoluţia din 05 mai 2008 dată de procuror în dosarul nr. 443/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, faptă prev. de art. 323 C. pen. faţă de executorul judecătoresc M.V. şi comisar de poliţie V.E. la Serviciul de Cercetări Penale al I.P.J. Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată, prev. şi ped. de art. 246 cu aplicarea art. 2481 C. pen., furt, tâlhărie, distrugere şi represiune nedreaptă, fapte prevăzute de art. 208, art. 211, art. 217 şi art. 268 C. pen. faţă de executorul judecătoresc M.V. şi pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă, faptă prevăzute de art. 268 C. pen. faţă de numiţii B.I., F.S., judecătorii F.N., R.I.M. şi avocata F.M., este legală şi temeinică.
Înalta Curte, a constatat că intimaţii executorul judecătoresc M.V. şi comisarul V.E. nu s-au asociat în scopul săvârşirii de infracţiuni, aceştia şi-au exercitat atribuţiile de serviciu în limitele conferite de lege, iar executorul judecătoresc în procedura executării silite nu a săvârşit infracţiunile prev. de art. 246, art. 2481 C. pen., art. 208, art. 211, art. 217 şi art. 268 C. pen.
În mod corect s-a stabilit că pretinsa infracţiune de represiune nedreaptă de care au fost acuzaţi B.I., F.S., F.N., R.I.M. şi F.M. nu există, întrucât prin sentinţa penală nr. 1247 din 07 noiembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu, hotărâre ce a rămas definitivă prin care s-a stabilit vinovăţia petentului, şi a fost obligat la plata sumei de 10 milioane ROL daune morale, intimaţii B.I. şi F.S. având calitate de părţi vătămate în acea cauză.
Astfel că, în mod corect procurorul a stabilit iar prima instanţă a confirmat că nu poate fi exercitată acţiunea penală datorită existenţei cazurilor prevăzute de art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen.
Cu privire la cuantumul sumei la care a fost obligat petentul şi pentru care a fost emis titlul executor în baza căruia s-a format dosarul de executare, acesta sumă a fost pe deplin justificată prin actele depuse la dosarul cauzei respectiv copiile hotărârilor judecătoreşti din care a rezultat suma de 10.000.000 lei reprezentând daune morale şi cheltuieli judiciare de la judecata de fond şi recurs; chitanţele nr. 71 din 27 februarie 2004 şi nr. 38 din 27 februarie 2004, din care a rezultat că numiţii B. şi F. au achitat avocaţilor onorariile respective, în faza de executare silită. Aşadar, în somaţie a fost trecută suma care o datora în calitate de debitor de 11.460.500 lei plus 1 milion cheltuieli de executare şi nu cheltuieli de judecată cum a fost scris (a se vedea în acest sens procesul verbal de sechestru definitiv cu ridicata) (1.000.000 lei + 1.200.000 lei = 11.200.000 lei), astfel că diferenţa nu era una semnificativă, (11460500-11.200.000=260.500) respectiv de 26,05 lei noi, care a rezultat din taxa judiciară şi timbru judiciar achitate cu prilejul învestirii cu formulă executorie şi pentru încuviinţarea executării silite, astfel că nici această critică nu poate fi primită.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că rezoluţiile şi sentinţa pronunţate în cauză sunt legale, temeinice şi corect motivate în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.C. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 04 septembrie 2008 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3897/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3915/2008. Penal → |
|---|
