ICCJ. Decizia nr. 4169/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4169/2008

Dosar nr. 1087/54/2008

Şedinţa publică din 15 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Petiţionarii P.I., P.V. şi P.P., în calitate de persoane vătămate au adresat o plângere organelor de urmărire penală, solicitând efectuarea de cercetări, sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de executorul judecătoresc E.M.

În susţinerea plângerii, petiţionarii au învederat faptul că, având de pus în executare sentinţa civilă nr. 2342/2004 a Judecătoriei Târgu Jiu, făptuitorul a fixat, în mod abuziv, un onorariu de 1600 lei.

Prin rezoluţia nr. 284/P/2007, din 26 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc E.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că fapta reclamată nu există.

Nemulţumiţi de soluţia procurorului, petiţionarii s-au adresat cu o plângere conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluţia nr. 885/II/2/2008 din 19 mai 2008, a respins-o, ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarii s-au adresat Curţii de Apel Craiova, solicitând desfiinţarea rezoluţiei atacate şi tragerea la răspundere a executorului judecătoresc, inclusiv prin restituirea sumei „încasată prin abuz".

Prin sentinţa penală nr. 180 din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins, ca nefondate, plângerile formulate de cei trei petiţionari, reţinându-se că executorul judecătoresc şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale.

Împotriva acestei hotărâri, petiţionarul P.I. a declarat recurs, solicitând reluarea cercetărilor şi administrarea de noi probe în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului pentru fapta reclamată.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, dar şi întreaga cauză potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiţii.

Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.

Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale şi pot realiza următoarele obiective:

- completează informaţiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale;

- verifică informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei;

- fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluţie de neîncepere a urmăririi penale.

Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi şi limitate de către organul de urmărire penală, la îndeplinirea activităţilor necesare atingerii scopului lor legal.

Întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existenţa acelui minim de date în baza cărora să se poată dispună începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că, în mod corect, parchetul a dispus soluţia de neurmărire penală faţă de executorul judecătoresc E.M.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect parchetul a dispus o soluţie de neurmărire penală, menţinută de prima instanţă, şi în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.I.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.I. împotriva sentinţei penale nr. 180 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4169/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs