ICCJ. Decizia nr. 4200/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4200/2008
Dosar nr. 1398/59/200.
Şedinţa publică din 17 decembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 6/PI/CC din 13 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor R.V. (comisar şef poliţie din cadrul I.P.J. Timiş, Poliţia municipiului Timişoare, Biroul Investigaţii Criminale) şi T.T.M. (avocat în cadrul Baroului Bihor) pe o perioadă de 29 de zile, de la 13 decembrie 2008 până la 10 ianuarie 2009, inclusiv.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut, din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143, art. 148 lit. f) şi art. 149/1 C. proc. pen.
Împotriva încheierii, ambii inculpaţi au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menţionate în scris şi dezvoltate oral cu ocazia dezbaterii, astfel cum rezultă din partea introductivă a hotărârii.
Recursurile nu sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta:
Încheierea primei instanţe este laborios motivată, argumentele de fapt şi de drept care au impus luarea măsurii preventive, inclusiv argumentele juridice prin care au fost înlăturate apărările inculpaţilor, fiind expuse pe parcursul celor 7 pagini ale hotărârii atacate (pag. 4-10 ale încheierii).
Cadrul legal în care se poate lua faţă de inculpat măsura arestării este stabilit, în principal, prin dispoziţiile art. 143, art. 148-149, art. 149/1 şi urm. C. proc. pen., respectiv, art. 136, art. 137, art. 137/1 C. proc. pen.
În aplicarea dispoziţiilor acestui cadru procesual, activitatea judecătorului are unele limitări impuse analizei actelor şi lucrărilor dosarului, limitări care derivă din necesitatea prezervării prezumţiei de nevinovăţie - în condiţiile luării acestei măsuri, competenţa specială acordată de legiuitor pentru faza urmăririi penale - în această materie a privării de libertate, precum şi din obiectul investirii.
În esenţă, pentru arestarea inculpatului, în afara condiţiilor de procedură, pe fond două sunt condiţiile avute în vedere de legiuitor: existenţa unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (art. 143 C. proc. pen.) şi, respectiv, existenţa unuia dintre cazurile de arestare prevăzute de art. 148 lit. a) - f) C. proc. pen.
În cauză, corect prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite ambele condiţii pentru arestarea inculpaţilor.
Astfel, actele şi lucrările dosarului de urmărire penală relevă indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpaţii au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, sub încadrările juridice date de procuror în ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale.
Întrucât prima instanţă a făcut o amplă şi convingătoare examinare a probatoriului administrat - concluzionând corect cu privire la existenţa indiciilor temeinice şi a probelor care fac rezonabilă presupunerea că inculpaţii au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, Înalta Curte apreciază că nu este necesară reiterarea acestora, cele expuse în paginile 6-8 ale încheierii fiind suficiente pentru conturarea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 143 C. proc. pen.
De asemenea, este corectă şi concluzia primei instanţe cu privire la existenţa cazului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., argumentele fiind pe larg expuse în pagina 9 ale încheierii.
Nici cu privire la aceste argumente, Înalta Curte nu apreciază ca fiind necesară reiterarea lor, în completarea lor reţinându-se şi următoarele aspecte:
Contrar susţinerii apărării, se constată că prima instanţă a delimitat noţiunile „pericol public" ori „pericol concret", de noţiunea „pericol concret pentru ordinea publică".
Potrivit art. 1 alin. (2) C. proc. pen., procesul penal trebuie să contribuie, printre altele, „la apărarea ordinii de drept". De asemenea, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns, printre altele, pentru apărarea ordinii.
În cuprinsul noţiunilor de „ordine", „ordine de drept" şi „ordine publică" se regăseşte şi încrederea membrilor societăţii cu privire la funcţionarea justiţiei.
Din examinarea argumentelor primei instanţe rezultă că nu calitatea profesională a inculpaţilor (avocat şi, respectiv, comisar şef poliţie) a determinat, prin ea însăşi, privită singular, luarea măsurii arestării, ci întregul context al faptelor presupus a fi fost săvârşite de aceştia (presupusa influenţare a unor instanţe, inclusiv a instanţei supreme, în luarea unor decizii).
Invocarea de către apărare a unor decizii de speţă, în materia arestării pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu este de natură să justifice o altă concluzie deoarece „pericolul concret pentru ordinea publică" este apreciat, nu în abstract, ci în concret, în fiecare cauză, în raport cu toate datele acesteia, cu cele referitoare la contextul faptic şi cele referitoare la persoanele acuzate.
Ambele condiţii examinate anterior, sunt regăsite şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (existenţa motivelor verosimile de a bănui că acuzatul a săvârşit o infracţiune şi, respectiv, necesitatea protejării ordinii publice), admiţându-se că, în măsura în care şi dreptul naţional o recunoaşte, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Înalta Curte, cu privire la celelalte motive de recurs ale apărării, constată că unele nu sunt întemeiate, iar altele exced competenţei instanţei în raport cu obiectul investirii.
Examinarea conţinutului încheierii recurate relevă, de asemenea, că este neîntemeiată susţinerea apărării potrivit căreia aceasta este nemotivată, sau motivată doar cu privire la unul dintre inculpaţi, argumentele prezentate fiind condiţionate de presupusa participare a fiecărui inculpat (art. 143 C. proc. pen.), precum şi de calitatea lor profesională în contextul concret al presupusei săvârşiri a faptelor [art. 148 lit. f) C. proc. pen.], paginile 6-8, respectiv, pag.9 ale încheierii fiind elocvente în acest sens.
Astfel, examinând actele şi lucrările dosarului se constată că au fost respectate toate cerinţele formale (de procedură) cu privire la luarea măsurii preventive (sesizare, efectuarea actelor premergătoare, începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, ascultarea inculpaţilor de către procuror şi de către instanţă, întocmirea referatului motivat pentru propunerea de arestare preventivă, emiterea încheierii de arestare şi a mandatelor de arestare).
Invocarea dispoziţiilor art. 332 C. proc. pen., cu referire la sesizarea instanţei prin propunerea de arestare care, în opinia apărării, ar fi nemotivată, nu poate fi primită deoarece, pe de o parte, nu este un referat nemotivat, iar pe de altă parte, ar presupune aplicarea prin analogie a unui text referitor la sesizarea instanţei prin rechizitoriu, după finalizarea fazei urmăririi penale (o dispoziţie legală din altă materie).
Afirmaţiile apărării cu privire la modul de desfăşurare a urmăririi penale, calitatea morală a numiţilor S.I. şi I.S., pretinsele „lupte interne" la nivelul I.P.J., existenţa unei „înscenări", neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor şi pretinsa îndeplinire a atribuţiilor de serviciu în limitele legii de către inculpaţi, exced limitelor investirii şi competenţelor instanţei de recurs, în această fază procesuală a cauzei.
De asemenea, exced prezentului cadru procesual şi interpretările pe care apărarea le dă, după caz, conţinutului convorbirilor telefonice, primirii sumelor de bani, neîntocmirii contractului de asistenţă juridică, faptelor care fac obiectul cercetărilor şi credibilităţii persoanelor ascultate.
Din analiza prevederilor art. 91/1 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., rezultă că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate şi în etapa actelor premergătoare, iar nu numai după începerea urmăririi penale.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii R.V. şi T.T.M. împotriva încheierii nr. 6/PI/CC din 13 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. 1398/59/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi la pata sumei de câte 100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 17 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4189/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4203/2008. Penal → |
|---|
