ICCJ. Decizia nr. 4203/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4203/2008
Dosar nr. 2111/118/200.
Şedinţa publică din 19 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 413 din 16 octombrie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia penală a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului D.S. din infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin.(3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a dispus schimbarea încadrării juridice şi cu privire la fapta comisă de inculpaţii O.M.C., S.G.I., T.V.A., M.G.D. şi C.D.I., din infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 26 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului D.S., la pedeapsa de 1000 lei amendă penală, pentru complicitate la infracţiunea de purtare abuzivă.
In baza art. 631 C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului că în cazul sustragerii cu rea credinţă de la plata amenzii penale, se va dispune înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi la art. 181 C. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor: O.M.C., S.G.I., T.V.A., M.G.D. şi C.D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 345 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 181 alin. (3) şi art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat inculpaţilor menţionaţi sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de câte 800 lei pentru fiecare inculpat.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b), art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-999 şi art. 1003 C. civ..
A admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile S.S., C.G., C.T. şi R.G., obligând pe toţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale către fiecare dintre aceste părţi civile.
A respins, ca nefondate, celelalte pretenţii formulate de părţile civile.
S-a constatat că părţile vătămate B.I. şi G.J.S. nu au formulat pretenţii civile în cauză.
Inculpaţii au fost obligaţi Ia plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că fapta inculpaţilor O.M.C., S.G.I., T.V.A., M.G.D. şi C.D.I., membrii grupei de intervenţie (angajaţi la Penitenciarul Poarta Albă) care la data de 28 noiembrie 2002, din iniţiativa inculpatului D.S., ofiţer cu cercetarea penală, încălcându-şi atribuţiile de serviciu ce le reveneau au exercitat acte de violenţă asupra a 6 deţinuţi - părţi vătămate, cauzându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Cu privire la inculpatul D.S., trimis în judecată pentru complicitate la aceeaşi infracţiune, s-a considerat că fapta sa prezintă pericolul social al unei infracţiuni, întrucât a solicitat celorlalţi inculpaţi să aşeze pe cei 6 deţinuţi, părţi vătămate, în poziţia „la rotisor", să-i lovească cu bastoanele de cauciuc peste talpa încălţămintei, punându-le în gură căluşuri de cauciuc pentru a nu ţipa, fapte ce au cauzat leziuni şi au necesitat, pentru vindecare, 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.S., apel ce a fost admis prin Decizia penală nr. 55/P din 13 mai 2008, dispunându-se achitarea acestui inculpat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi art. 18 C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) şi art. 3 C. pen.
În baza art. 345 alin. (4) C. proc. pen., art. 18 alin. (3) şi art. 91 lit. c) C. pen. i s-a aplicat inculpatului D.S. o amendă cu caracter administrativ în sumă de 1000 lei.
S-a înlăturat aplicarea art. 631 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu sunt contrare deciziei.
Instanţa a reţinut că în raport cu prevederile art. 181 alin. (1) şi 2 C. pen., fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1 şi pct. 18 C. proc. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine, cu majoritate de voturi, că recursul declarat de Parchet este nefondat pentru următoarele considerente:
1.) Referitor la necompetenţa materială a instanţei de a soluţiona cauza, se constată că:
a.) Instanţa de fond a respins excepţia de necompetenţa materială invocată de reprezentantul Parchetului, reţinând că a fost deja definitiv stabilită competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa (iar nu a Tribunalului Militar) prin încheierea nr. 372 din 20 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosar nr. 22984/2005).
Or, potrivit art. 43 alin. (9) C. proc. pen., instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenţei, nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe.
Acest caz de excepţie de la regula instituită prin textul procedural menţionat nu există în cauză, astfel încât în mod corect a fost judecată cauza de instanţele civile, respectiv, în fond, de Tribunalul Constanţa şi în apel de Curtea de Apel Constanţa.
b) Parchetul nu a declarat apel, deci, sub aspectul respingerii excepţiei de necompetentă, sentinţa a rămas definitivă, nemaiputand fi criticată de Parchet în recurs.
Astfel, conform art. 385 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului, ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Prin urmare, este definitiv soluţionată chestiunea competenţei materiale a Tribunalului Constanţa, pentru argumentele expuse, Parchetul nefiind îndreptăţit a repune în discuţie o excepţie definitiv soluţionată de Înalta Curte şi de instanţa de fond.
2.) Sub aspectul modului de soluţionare a cauzei faţă de intimatul inculpat D.S., recursul declarat de Parchet este, de asemenea, nefondat, deoarece nu poate fi susţinută ideea existenţei unui pericol social în cazul unei fapte de complicitate la o infracţiune şi a inexistenţei aceluiaşi pericol al infracţiunii în cazul autorilor faptei, la săvârşirea căreia a ajutat complicele.
În speţă, autorii faptei penale de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. au fost achitaţi de Tribunalul Constanţa apreciindu-se că în raport cu prevederile art. 181 alin. (1) şi 2 C. pen., fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe nu au declarat apel nici Parchetul şi nici părţile vătămate sau părţile civile, hotărârea fiind rămasă definitivă fată de aceşti inculpaţi.
A declarat apel doar inculpatul D.S., care are calitatea de complice la fapta inculpaţilor, autori ai purtării abuzive, apel care a fost admis, dispunându-se faţă de apelantul inculpat, achitarea în baza aceloraşi texte penale şi procedural penale [art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., art. 18 C. pen.]. I s-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 1000 lei.
Această soluţie este legală, neputându-se cosidera că fapta autorilor nu este infracţiune, având un grad scăzut de pericol social, iar fapta complicelui este infracţiune, deşi sub aspectul elementelor de care trebuie să se ţină seama, prevăzute de art. 181 alin. (1), fapta complicelui (care nu a acţionat asupra părţilor vătămate, nu a exercitat violenţele) prin conţinutul ei concret, prezintă un grad şi mai redus de pericol social.
Sub aspectul persoanei şi conduitei făptuitorului, s-a reţinut corect că intimatul inculpat D.S. nu a mai fost condamnat, a avut o bună conduită fiind apreciat de şefii săi pentru competenţa sa profesională.
Reţinând că nu au incidenţă în cauză cazurile de casare invocate de Parchet în recursul său, deoarece au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie şi după calitatea persoanei, iar instanţa de apel nu a comis nicio eroare gravă de fapt, hotărârea de achitare fiind legală şi justificată, Înalta Curte, cu majoritate de voturi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Cu majoritate de voturi,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 55/P din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2008.
Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul admiterii recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 55/P din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a casării deciziei atacate, precum şi a sentinţei penale nr. 413 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa şi a trimiterii cauzei la Curtea Militară de Apel cu privire şi la intimaţii M.G.S., S.G.I., C.D.I., T.V.A. şi O.M.C.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2008
OPINIE SEPARATĂ
Nu împărtăşim motivarea şi soluţia pronunţată de această Curte, prin opinia majoritară şi, dimpotrivă, opinăm că soluţia legală, în speţă, ar fi trebuit să constea în admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, împotriva deciziei penale nr. 55/P din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a casării deciziei atacate, precum şi a sentinţei penale nr. 412 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa şi a trimiterii cauzei la Curtea Militară de Apel cu privire la toţi intimaţii, adică nu numai cu privire la D.S. ci şi cu privire la intimaţii M.G.S., S.G.I., C.D.I., T.V.A. şi D.M.C.
Pentru a se ajunge la această soluţie, avem în vedere faptul că interpretarea dată prin opinia majoritară duce, nu numai la menţinerea unor hotărâri netemeinice şi nelegale, de scoatere de sub incidenţa legii penale, a unor fapte complexe, de încălcare a unor relaţii de serviciu sau în legătură cu serviciul, cum este infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. dar şi a unor relaţii privind înfăptuirea justiţiei, cum sunt faptele de rele tratamente, faptă prevăzută de art. 267 C. pen. şi de tortură, faptă prevăzută de art. 267 C. pen., fapte, de comiterea cărora, în concurs, sunt suspectaţi inculpaţii, unul dintre ei, colonel de poliţie din conducerea unei Secţii a Penitenciarului Poarta Albă, Înalt funcţionar, abuziv, care prin ordine ilegale a investigat şi participat personal la aplicarea unor mijloace odioase de tortură, cu caracter inuman şi degradant, împotriva părţilor vătămate, foştii deţinuţi, constituiţi părţi civile: S.S., C.G., C.T., încălcând faţă de ei, în mod grosolan Constituţia României şi Convenţia pentru Drepturile Omului şi punând România în situaţia de a răspunde faţă de cetăţenii ei, în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Că este aşa, rezultă, în parte, din însăşi recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în care se arată că:
Prin rechizitoriul nr. 16/P/2003 din 22 noiembrie 2003 al Parchetului Militar Teritorial Constanţa, s-a dispus punerea în mişcare şi trimiterea în judecată a inculpaţilor.
Col. r. D.S., pentru complicitate la infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.;
Sergenţii majori O.M., S.G.I., T.V.A., M.G.D. şi C.D.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului D.S. faptul că, în calitate de fost ofiţer în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, a solicitat prezenţa grupei de intervenţie la audierea a 6 deţinuţi aflaţi la izolare severă în camerele 6 şi 8 la Penitenciarul Poarta Albă, audiere ce urma să aibă loc într-un corp de clădire dezafectat din Secţia a ll-a a penitenciarului.
La ordinul inculpatului col.(r) D.S., membrii grupei de intervenţie, anume inculpaţii O.M., S.G.I., T.V.A., M.G.D. şi C.D.I., scoteau din camerele de izolare câte un deţinut, căruia i se puneau cătuşele la mână şi era introdus în biroul unde, erau pregătiţi să dea declaraţii referitoare la un incident consumat în noaptea de 17/18 noiembrie 2002, la Secţia Valul lui Traian, a respectivului penitenciar.
Întrucât deţinuţii nu au relatat despre folosirea în incident a unor arme albe, cum dorea, inculpatul D.S. a cerut celor 5 membri ai grupei de intervenţie să folosească forţa fizică, pentru a-i pregăti pentru audieri.
Astfel, inculpatul D.S., cerea deţinuţilor să se aşeze în poziţia ghemuit şi să-şi petreacă braţele încrucişate peste genunchi, iar printre braţe şi genunchi se introducea coada unei lopeţi, după care deţinuţii erau ridicaţi şi suspendaţi, un capăt al lopeţii fiind sprijinit de biroul din încăpere, iar celălalt, de speteaza unui scaun.
În această poziţie, cunoscută sub numele de „rotisor", deţinutul stătea suspendat cu capul în jos şi tălpile picioarelor în sus şi era lovit cu bastoanele de cauciuc peste talpa încălţămintei, de către membrii grupei de intervenţie.
Ţipetele de durere ale deţinuţilor erau înăbuşite prin introducerea în gură a câte unui căluş sau a bastonului de cauciuc din dotare.
Agresiunile au încetat după ce cpt. T.D., alertat de ţipetele deţinuţilor, a anunţat pe şeful de tură It. col. Z.
Văzând că inculpatul D.S. îşi continua activitatea, nedând curs solicitărilor colegilor săi, de a dispune retragerea grupei de intervenţie, aceştia au informat conducerea penitenciarului, în persoana comandantului lt. col. B.C.C. care, văzând starea deţinuţilor, a dispus examinarea acestora de către medicul penitenciarului, constatându-se leziuni ale tălpilor, umflături, tumefacţii, descrise în dosarul de urmărire penală, pag. 59-61 şi 195-198.
Am menţionat că faptele inculpaţilor rezultă, numai în parte, din recursul procurorului, pe de o parte, pentru că în starea de fapt nu s-au reţinut toate caracteristicile leziunilor suferite, caracterul odios şi umilitor al acestora, iar pe de altă parte, pentru că, încălcându-se art. 33 lit. b) C. pen., li s-a acordat o încadrare juridică incompletă, omiţându-se faptul că, prin felul în care au fost comise, întruneau, şi elementele constitutive ale infracţiunilor de supunere la rele tratamente şi tortură.
Aceste omisiuni ale parchetului, puteau fi, însă, înlăturate de instanţa militară, dacă s-ar fi admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, aşa cum a fost formulat, acesta fiind întemeiat, deoarece instanţele civile, judecând cu lipsă de competenţă, după calitatea persoanei, hotărârile acestora sunt lovite de nulitate absolută.
Chiar dacă, într-o anumită fază a procesului, prin încheierea nr. 372 din 20 ianuarie 2006, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se stabilise, în mod greşit, competenţa instanţei civile din moment ce, ulterior, dar înainte, de soluţionarea în primă instanţă a procesului, aceiaşi Înaltă instanţă, în Secţii Unite, a pronunţat Decizia nr. XXVI din 16 aprilie 2007, cu privire la competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect infracţiunile prevăzute în art. 331-352 C. pen., precum şi alte infracţiuni în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de personalul militar al fostei Direcţii Generale a Penitenciarelor, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 293/2004, ca în speţă, instanţele civile din Constanţa, atât tribunalul cât şi Curtea de Apel Constanţa, nu se mai puteau pronunţa în cauză, fiind obligate să se declare necompetente şi să-şi decline competenţa în favoarea instanţelor militare, aceasta pe de o parte, pentru că Decizia dată în recursul în interesul legii, era de imediată aplicare, privind o problemă procedurală, cum este competenţa, precum şi pentru faptul că deciziile în interesul legii, spre deosebire de vechile decizii de îndrumare sunt obligatorii pentru instanţe, fiind asimilate legii, conform art. 412 C. proc. civ.
Prin urmare, în speţă, Tribunalul Constanţa, în baza deciziei date în interesul legii, decizie de imediată aplicare, vizând o problemă de competenţă, după calitatea persoanei, era obligat să-şi decline competenţa în favoarea instanţei militare corespunzătoare.
Neprocedând aşa, a pronunţat o soluţie nelegală, nulă absolut, ce ar fi trebuit desfiinţată de Curtea de Apel Constanţa.
Cum, nici această instanţă, nu a constatat necompetenţa instanţelor civile, trecând peste aceasta şi trecând la soluţionarea unei probleme de fond, şi această din urmă instanţă, a pronunţat o hotărâre nelegală, nulă de drept, ce ar fi trebuit casată în recursul procurorului, perfect admisibil, atâta timp cât, pe de o parte, Decizia apelului, modificase pe fond sentinţa, iar pe de altă parte, judecata avusese loc cu încălcarea competenţei prevăzute de art. 40 C. proc. pen., confirmată prin recursul în interesul legii, amintit anterior.
În raport de cele arătate, de gravitatea faptelor comise de inculpaţi, de încălcarea grosolană a legislaţiei europene, prin constatarea lipsei de pericol social a unor fapte odioase, proprii unor societăţi feudale şi nu a unei societăţi moderne, cu o justiţie proprie secolului XXI, consider că soluţia legală era cea la care subsemnatul m-am oprit, cu consecinţa reluării judecăţii de către instanţele competente şi tragerea la răspundere penală a inculpaţilor, pe măsura hidoşeniei şi gravităţii faptelor odioase comise.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4200/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4208/2008. Penal → |
|---|
