ICCJ. Decizia nr. 4186/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4186/200.
Dosar nr. 10430/1/200.
Şedinţa publică din 17 decembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş a fost înregistrată pentru judecare în primă instanţă, sub nr. 614/43/2008, cauza penală privind, printre alţii, şi pe inculpaţii recurenţi, fiind stabilit termen la 15 ianuarie 2009.
Prin încheierea din 10 decembrie 2008 a aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 300/1 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpaţilor trimişi în judecată în stare de arest.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut, în sinteză, că temeiurile care au impus luarea măsurii preventive subzistă.
Împotriva încheierii, inculpaţii arestaţi au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menţionate în scris şi dezvoltate cu ocazia dezbaterilor, astfel cum rezultă din partea introductivă a deciziei.
Recursurile inculpaţilor sunt nefondate, pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit art. 300/1 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării inculpaţilor a fost realizată prin încheierile primei instanţe şi, respectiv, prin încheierile instanţei de recurs. Aceleaşi consideraţii juridice sunt valabile şi cu privire la prelungirea duratei arestării, în cursul urmării penale, prin încheierile instanţelor.
În raport cu aceste constatări, Înalta Curte reţine că există autoritate de lucru judecat referitor la îndeplinirea dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu privire la luarea şi, respectiv, prelungirea arestării preventive până la acest moment.
În consecinţă, obiectul verificării actuale îl reprezintă, potrivit art. 300/1 C. proc. pen., măsura în care temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate.
Cercetările organului de urmărire penală, ulterior luării şi prelungirii măsurii preventive, nu au relevat o situaţie contrară celor avute în vedere, la momentele respective (existenţa indiciilor temeinice care fac rezonabilă presupunerea că aceştia ar fi săvârşit faptele care au format obiectul urmăririi penale şi, respectiv, existenţa probelor că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică), sub acest aspect reţinându-se următoarele:
- primo, cu privire la art. 143 C. proc. pen., cercetările penale nu numai că nu au infirmat indiciile temeinice care au fundamentat, în fapt, luarea şi prelungirea arestării, ci chiar au condus la obţinerea unor probe care au finalizat urmărirea penală prin adoptarea soluţiei de trimitere în judecată;
- secundo, cu privire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., corect a reţinut prima instanţă că, şi în prezent, subzistă pericolul concret pentru ordinea publică (pag. 2-3, pag. 5-7 din încheiere).
Potrivit art. 1 alin. (2) C. proc. pen., procesul penal trebuie să contribuie, printre altele, „la apărarea ordinii de drept". De asemenea, conform art.53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns, printre altele, pentru apărarea ordinii.
În cuprinsul noţiunilor de „ordine", „ordine de drept" şi „ordine publică" se regăseşte şi încrederea membrilor societăţii cu privire la funcţionarea justiţiei.
În prezenta cauză, conform actului de trimitere în judecată, în contextul calităţii profesionale a unora dintre inculpaţi, cât şi a specificului faptelor presupus a fi fost săvârşite de toţi inculpaţii (crearea unei organizări, paralelă cu cea existentă oficial, referitoare la mecanismele de obţinere a permiselor de conducere a autovehiculelor, organizare prin intermediul căreia s-au obţinut sume de bani necuvenite) corect prima instanţă a concluzionat că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Lăsarea în libertate a inculpaţilor, pe fondul scurgerii unui interval relativ scurt de la declanşarea cercetărilor, şi a spaţiului geografic în care se presupune că s-au săvârşit faptele, ar fi de natură să inducă opiniei publice un sentiment de neîncredere cu privire la posibilitatea organelor judiciare de a reinstaura ordinea de drept în cazul inculpaţilor care, potrivit acuzării, s-ar fi organizat şi ar fi obţinut sume de bani în activitatea eliberării permiselor de conducere, activitate susceptibilă să creeze o stare de pericol în domeniul circulaţiei rutiere.
Acest specific, presupusa creare a unei structuri infracţionale, a justificat unitatea consideraţiilor cu privire la îndeplinirea, pentru fiecare inculpat, a condiţiei prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., nefiind întemeiată critica apărătorilor cu privire la aprecierea „globală" a situaţiei inculpaţilor.
De altfel, în încheierea recurată se fac şi menţiuni distincte pentru fiecare inculpat (pag. 3-5 ale încheierii). Din conţinutul încheierii rezultă că a fost avută în vedere situaţia fiecărui inculpat („analizând acuzele ce planează asupra fiecăruia dintre inculpaţii din prezenta cauză...", „faţă de fiecare inculpat continuă să fie incidente dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen....", „prima acuză ce s-a reţinut în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi ..." - pag. 2, „Asupra inculpatului ...." - pag. 3-5, „concluzionând cu privire la acuzele ce planează asupra fiecărui inculpat ..." - pag. 5), aceasta reflectând o modalitate de sintetizare şi redactare a motivelor care au impus menţinerea arestării, iar nu o apreciere „globală" astfel cum se susţine de apărare.
Invocarea de către apărare a unor decizii de speţă, în materia arestării pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu este de natură să justifice o altă concluzie deoarece „pericolul concret pentru ordinea publică" este apreciat, nu în abstract, ci în concret, în fiecare cauză, în raport cu toate datele acesteia, cu cele referitoare la contextul faptic şi cele referitoare la persoanele acuzate.
Ambele condiţii, examinate anterior, sunt regăsite şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (existenţa motivelor verosimile de a bănui că acuzatul a săvârşit o infracţiune şi, respectiv, necesitatea protejării ordinii publice), admiţându-se că, în măsura în care şi dreptul naţional o recunoaşte, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Neîntemeiate sunt şi celelalte critici ale apărării:
- în raport de dispoziţiile legale naţionale, dar şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (complexitatea cauzei, numărul acuzaţilor, natura infracţiunilor, comportamentul acuzaţilor etc), nu se poate conchide că durata arestării a depăşit o durată rezonabilă;
- Decizia nr. 25/2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este pronunţată în interpretarea dispoziţiilor art. 159 C. proc. pen., iar nu a dispoziţiilor art. 300/1 C. proc. pen.;
- numai încălcarea dispoziţiilor referitoare la judecarea cauzei în şedinţă publică sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nefiind posibilă extinderea incidenţei nulităţii absolute la cazuri neprevăzute de lege;
- acceptarea în camera de consiliu a aparţinătorilor inculpaţilor nu este de natură să justifice concluzia încălcării dispoziţiilor legale privind desfăşurarea procedurii în camera de consiliu, cu atât mai mult cu cât, dacă apărătorii şi inculpaţii se considerau nemulţumiţi de prezenţa rudelor lor în camera de consiliu, ori de prezenţa altor persoane, aveau dreptul de a solicita instanţei îndepărtarea acestora;
- opinia apărătorilor în sensul că art. 300/1 C. proc. pen. ar fi fost „edictat şi adoptat în pripă", fiind impus de aderarea României la Uniunea Europeană, este o alegaţie care excede controlului instanţei;
- presupunerea apărării potrivit căreia judecarea cauzei va dura mult timp este, de asemenea, o alegaţie care excede controlului instanţei;
- împrejurarea că deşi şedinţa s-a desfăşurat în camera de consiliu, pronunţarea hotărârii s-a făcut în şedinţă publică nu numai că nu constituie o încălcare a legii, ci dimpotrivă, este conformă legii (art. 310 C. proc. pen.) şi satisface exigenţele unui proces echitabil.
- datele personale ale inculpaţilor (participaţia penală a fiecăruia, situaţia familială, sinceritatea în faţa organelor judiciare, existenţa unor cauze de reducere a pedepsei, studiile, lipsa antecedentelor penale etc.) sunt criterii de individualizare a pedepsei, în cazul în care aceştia vor fi condamnaţi;
- finalizarea urmăririi penale şi emiterea rechizitoriului nu justifică, privite singular, concluzia apărării în sensul că temeiurile arestării nu subzistă, opinia contrară echivalând cu inutilitatea dispoziţiilor art. 300/1 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, a celor prevăzute de art. 300/2 C. proc. pen.;
- nici susţinerea potrivit căreia, după o perioadă de 6 luni de arest, pericolul concret pentru ordinea publică „se diluează", simpla scurgere a timpului, apreciată izolat şi prin excluderea celorlalte date concrete ale cauzei, nefiind de natură să atragă, „de drept", punerea în libertate a acuzatului;
- pretinsa nemotivare a încheierii este o critică neîntemeiată a apărării deoarece, în expunerea argumentelor de fapt şi de drept a menţinerii arestării (chestiune adiacentă cauzei penale), judecătorul a fost limitat, pe de o parte, de obiectul investirii în camera de consiliu, iar pe de altă parte, nu putea antama, aspecte de fond ale cauzei penale;
- celelalte susţineri ale apărătorilor (pretinsa lipsă de timp pentru studierea dosarului, nepronunţarea instanţei pe unele excepţii, exercitarea de către inculpaţi a atribuţiilor de serviciu în limitele legii, nevinovăţia acestora) exced prezentului obiect al investirii instanţei de recurs.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.E.C., F.L., T.C.I., T.C., M.C., V.V., R.A., S.F.M., B.L.I., E.F.A., E.M., Z.D., A.N., D.M., I.I., M.D.P., I.V., C.I., P.T., N.L.G. şi B.B.F. împotriva încheierii din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 614/43/2008.
Obligă recurentul inculpat A.N. la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi D.E.C., F.L., T.C.I., T.C., M.C., V.V., R.A., S.F.M., B.L.I., E.F.A., E.M., Z.D., D.M., I.I., M.D.P., I.V., C.I., P.T., N.L.G. şi B.B.F. la plata sumelor de câte 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 4177/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4189/2008. Penal → |
---|