ICCJ. Decizia nr. 1011/2009. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1011/2009
Dosar nr. 363/84/2008
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 55/04 mai 2008 a Tribunalului Sălaj s-a dispus condamnarea inculpatului M.A.C. (fiul lui V. şi F., născut la data de 1 octombrie 1987 în Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, domiciliat în Şimleu Silvaniei) după cum urmează:
- în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat având ca obiect traficul de migranţi, cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
- în baza art. 2 alin. (1) din OUG nr. 112/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru săvârşirea infracţiunii de îndrumare şi călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin, cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
- în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 209 alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru săvârşirea infracţiunii de determinare a unor persoane cunoscând că sunt minore, să sustragă cărţi de identitate şi paşapoarte, cu aplicarea art. 74, 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a), b C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 12 ianuarie 2008 la zi.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea statului a sumei de 3.000 euro.
În baza art. 191 C. proc. pen. şi art. 189 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000 lei (RON) cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocaţial pentru apărarea din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M.A.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003; art. 2 alin. (1) din OUG nr. 112/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 209 alin. (2) lit. b C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptele fiind săvârşite în concurs real.
În actul de sesizare s-a reţinut în fapt că începând cu anul 2006 inculpatul M.A.C. a aderat la un grup infracţional organizat având ca obiect traficul de migranţi, respectiv trecerea frauduloasă a unor cetăţeni moldoveni şi ucrainieni peste graniţele unui stat străin prin folosirea unor cărţi de identitate şi paşapoarte româneşti false. De asemeneas-a reţinut că inculpatul începând cu anul 2006, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a îndrumat şi călăuzit mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin şi în aceeaşi perioadă a determinat mai multe persoane de pe raza oraşului Şimleu Silvaniei, cunoscând că sunt minore, să sustragă cărţi de identitate şi paşapoarte pentru a le folosi ulterior la trecerea frauduloasă a frontierei.
Coroborând probele administrate în cauză: declaraţiile inculpatului (f. 58-61 vol. I şi 26 dos. instanţă), procese-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice (vol. IV şi f. 171 dos. instanţă), declaraţiile martorilor (f. 63-71 vol. I şi f. 47-50, 124, 127; 161 şi 172, 173 dos. instanţă), copiile declaraţiilor făptuitorilor şi martorilor depuse de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj la filele 117-123 dos. instanţă); procese-verbale (f. 1-10 vol. II); procese-verbale de consemnare a intrărilor-ieşirilor inculpaţilor pe frontiera română (f. 187 -194 vol. II) prima instanţă a reţinut că începând cu anul 2005 în oraşul Şimleu Silvanieis-a constituit un grup infracţional organizat, având ca obiect infracţiuni de trecere frauduloasă a frontierei spre state aflate în spaţiul Schengen de către cetăţeni proveniţi din ţările fostei Uniuni Sovietice. Activitatea infracţională a grupului a luat amploare în anii 2006-2007.
Inculpaţii K.V.G. şi fratele său P.F.I. au coordonat activitatea unei reţele de trafic de migranţi din Republica Moldova şi Ucraina, care tranzitau România şi Ungaria, având ca destinaţie ţările din Uniunea Europeană, în special Italia. Cei doi inculpaţi colaborau cu inculpatul R.F.R. care avea şi el contacte în Republica Moldova şi Ucraina exercitând acţiuni de racolare, transport, cazare a migranţilor pentru cei doi inculpaţi şi de coordonare pentru propria reţea.
În activitatea infracţională inculpaţii au folosit două modalităţi de trecere ilegală a frontierei de stat şi anume: cu ajutorul călăuzelor pe fâşia verde şi cu ajutorul cărţilor de identitate şi paşapoartelor româneşti, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Din luna decembrie 2006 membri grupării au început să procure acte de identitate şi paşapoarte româneşti pentru a le folosi la trecerea cetăţenilor moldoveni şi ucrainieni în ţările Uniunii Europene, începând din ianuarie 2007.
O parte din cărţile de identitate şi paşapoarte proveneau de la cetăţenii români care le vindeau, le pierdeau sau le erau sustrase de persoane racolate în acest scop de către inculpatul R.F.R. sau M.A.C., iar o altă parte, erau falsificate de membri grupului infracţional.
După ce actele de identitate erau folosite la trecerea frontierei, acestea erau colectate de membrii grupului care efectuau transporturile şi erau trimise în România în vederea redistribuirii lor către migranţii a căror fizionomie corespundea cu cea a titularilor cărţilor de identitate.
Migranţii moldoveni şi ucrainieni erau cazaţi atât pe teritoriul României pentru a aştepta momentul oportun trecerii în Ungaria, cât şi pe teritoriul Ungariei de unde erau preluaţi de membrii grupului şi transportaţi mai departe în Austria.
Membrii grupului erau bine organizaţi, fiecare având activităţi de racolare, transport, cazare a migranţilor sau asigurare a cărţilor de identitate şi prezentarea în faţa autorităţilor de control vamal. Membrii grupului îşi schimbau periodic atât aparatele telefonice mobile, cât şi cartelele SIM, iar în convorbirile telefonice foloseau un limbaj codificat numindu-i pe emigranţi "lemne", "cărbuni", "macaroane", "cartuşe de ţigări", "biciclete", "pinguini", "telefoane", locurile de cazare erau denumite "depozite de lemne", activităţile de transport "meci de fotbal, ieşire la iarbă verde", iar pentru cărţile de identitate foloseau denumiri precum "cabluri, mingi, roţi, fiere".
Din grupul infracţional mai făceau parte inculpaţii P.M., C.V., H.P.S.N., D.N., K.N.M., D.M.I.
La acest grup infracţional a aderat şi inculpatul M.A.C., care efectua transporturi de migranţi şi furniza membrilor grupului acte de identificare de la diverse persoane pentru a fi folosite la transporturile de migranţi.
După preluarea migranţilor de către membrii grupului, aceştia erau cazaţi la hoteluri din Cluj Napoca sau la Hotelurile G., T. sau S. din Budapesta. Migranţii mai erau preluaţi din zona gării K., autogării N. sau complexului comercial E. din Budapesta şi transportaţi spre Austria prin punctul de trecere a frontierei H. (Ungaria), N. (Austria).
Deşi inculpatul M.A.C. nu recunoaşte că a aderat la grupul infracţional care avea ca obiect traficul de migranţi şi că a îndrumat şi călăuzit mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin, aceste fapte sunt dovedite prin probele administrate în cauză.
Astfel, din discuţiile telefonice (vol. III şi IV) purtate de inculpatul R.F.R. în datele de 28 noiembrie 2006 şi 29 noiembrie 2006 reiese că acesta împreună cu persoane neidentificate din Republica Moldova au planificat două transporturi unul pentru 18 persoane şi unul pentru 8 persoane. La data de 29 noiembrie 2006, ora 14,28 inculpatul R.F.R. l-a contactat pe inculpatul M.A.C. întrebându-l dacă este dispus să meargă la un transport de migranţi, iar M.A.C. a răspuns afirmativ.
Din cercetările efectuate de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj (vol. II) rezultă că cei 18 migranţi au fost preluaţi de inculpatul M.A.C. din Ungaria şi transferaţi în Italia pe ruta Viena - Veneţia. Destinaţia finală a grupului de migranţi era oraşul Veneţia unde erau preluaţi de numita B.V. născută în Republica Moldova cunoscută sub numele de V. care era în legătură cu inculpatul R.F.R.
La data de 5 decembrie 2006, ora 18,08 inculpatul M.A.C. i-a trimis un sms lui R.F.R. cu textul "un paşaport nou nu trebuie", iar inculpatul R. l-a sunat pe M. spunându-i că are paşaportul de la o persoană poreclită "ţiganu", dar nu ştie care este preţul actului.
La data de 3 februarie 2007, ora 00,34 inculpatul M.A.C. l-a contactat telefonic pe inculpatul R.F.R. şi i-a transmis că a trecut fără probleme şi că va reveni în România în aproximativ 2 zile.
Deşi inculpatul susţine că nu putea să însoţească transportul migranţilor în 29 noiembrie 2006 pentru că era plecat din ţară, prin probele administrate s-a dovedit aşa cum am arătat mai sus că transportul de migranţi spre Italia s-a realizat la data de 3 februarie 2007 având călăuză pe M.A.C., iar la 29 noiembrie 2006 au avut loc doar convorbirile telefonice între R.F.R. şi M.A.C. prin care s-au înţeles asupra efectuării transportului ulterior al migranţilor.
Din aceleaşi convorbiri telefonice rezultă că la data de 11 februarie 2007 ora 18,36 inculpatul M.A.C. l-a contactat pe R.F.R. pentru a-i spune că a făcut rost de un buletin al unui băiat şi costă 500.000 ROL. Inculpatul M.A.C. l-a mai contactat pe R.F.R. la datele de 12 martie2007 ora 20,29 şi 23 martie2007 ora 19,15 tot pentru acte de identitate sustrase de la diverse persoane.
În perioada 11 martie 2007-15 martie 2007 între inculpaţii K.V.G., R.F.R., P.F.I., M.A.C., D.N., K.N.M. şi D.M.I. au avut loc mai multe discuţii telefonice referitoare la un transport de 4 migranţi preluaţi de M.A.C. şi D.N. din autogara N. şi care trebuiau să ajungă la Veneţia cu cărţi de identitate româneşti prin substituire de persoană iar actele de identitate trebuiau recuperate.
Astfel, conform datelor furnizate de autorităţile judiciare din Ungaria, la data de 14 martie 2007, ora 8,00, K.V.G. l-a contactat telefonic pe M.A.C. spunându-i că urmează să se întâlnească cu D.N. trimis în Ungaria la cererea lui R.F. de către K.N. I-a spus că la hotelul G. din Budapesta sunt 4 cetăţeni moldoveni (o femeie şi 3 bărbaţi) care trebuie încredinţaţi lui D.N. pentru a fi transportaţi în Austria cu cărţi de identitate româneşti.
La ora 16,25 R.F.R. i-a spus telefonic lui M.A. să se întâlnească cu D. care urma să transporte "o gaură şi trei cârnaţi". Este evident deci că era vorba despre cei 4 moldoveni, o femeie şi 3 bărbaţi.
De asemenea R.F.R. l-a contactat telefonic pe D.N. solicitându-i să se întâlnească cu M.A.C. pentru a realiza transferul migranţilor din hotelul G. în autoturismul lui D.N.
La ora 14,45 K.V. îl contactează din nou pe M.A.C. spunându-i să-i urce pentru început în autoturism pe tânăr şi bătrâni pentru că în situaţia în care vor fi opriţi la graniţă perechea tânără se va putea deplasa peste frontieră cu un microbuz. I-a mai spus lui M. să-i comunice şoferului să prezinte la controlul de frontieră atât paşaportul cât şi cartea de identitate.
Actele de identitate trebuiau recuperate de inculpatul P.M. trimis la Budapesta în acest scop de către R.F.R. Aceasta rezultă din convorbirile telefonice purtate între M.A.C. şi R.F.R. din 25 martie 2007 ora 21.26 şi dintre R. şi P.F.I.
Faptul că transportul migranţilor s-a realizat rezultă din convorbirea telefonică purtată de R.F.R. la 15 martie2007 ora 8,44 cu un cetăţean moldovean care se afla la Budapesta spunându-i acestuia că cetăţenii moldoveni au ajuns în Italia.
De asemenea la data de 16 martie 2007 inculpatul R.F.R. s-a întâlnit cu D.N. în incinta supermarketului S. din Oradea pentru ca Roşu să efectueze plata transportului iar D. să-i restituie actele folosite pentru trecerea migranţilor, aspecte ce rezultă din convorbirea telefonică din 16 martie2007 ora 17,31 şi planşa foto de la dosar.
După cum rezultă din probele administrate la care s-a făcut referire mai sus, inculpatul M.A.C. îi cunoştea pe ceilalţi membri ai grupului şi acţionau împreună pentru transportul migranţilor în ţările Uniunii Europene.
S-a dovedit şi faptul că actele de identitate folosite la transportul migranţilor erau recuperate, la data de 30 iunie 2007 inculpatul P.M. fiind depistat de organele de poliţie în gara CFR Şimleu Silvaniei având asupra sa un rucsac cu 50 cărţi de identitate şi 22 paşapoarte româneşti folosite şi la transportul migranţilor din 29 iunie2007.
Inculpaţii R.F.R., K.V.G., P.F.I., Pop Marius, K.N., D.N., H.P.S.N., D.M. şi C.V. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 48D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj, iar în prezent cauza se află în stare de judecată.
Inculpatul M.A.C. nu recunoaşte nici că i-a determinat pe numiţii G.I.O., C.A.V., F.A.L. şi P.I.M. cunoscând că sunt minori, să sustragă cărţi de identitate şi paşapoarte de la diverse persoane de pe raza oraşului Şimleu Silvaniei oferindu-le în schimb sume cuprinse între 30 şi 50 RON.
Aceste fapte au fost însă dovedite prin declaraţiile martorilor audiaţi care se cunoşteau foarte bine cu inculpatul, fiind vecini, martorii cunoscându-i şi pe ceilalţi inculpaţi.
Astfel, martorul F.A.L. a declarat în cursul urmăririi penale că în luna aprilie 2007 inculpatul M.A.C. i-a propus să sustragă cărţi de identitate pe care să i le înmâneze în schimbul sumei de 50 RON pentru fiecare act. Pentru acest motiv F.A.L. a sustras cartea de identitate a mamei sale pe care i-a dat-o lui M.A. în schimbul sumei de 35 RON.
Acelaşi martor declară că inculpatul R.F. i-a solicitat cărţi de identitate şi paşapoarte astfel că a sustras şi i-a dat lui R. cartea de identitate a tatălui său, a fratelui său vitreg şi paşaportul mamei sale. De asemenea F.A.L. împreună cu P.I.M. şi C.A.V. au pătruns în cabana Brădet din Şimleu Silvaniei de unde P.I.M. a sustras dintr-o poşetă o carte de identitate pe care urma să o dea lui R.F.
Martorul G.l.O. declară în faza de urmărire penală că în primăvara anului 2007 s-a întâlnit cu M.A.C. şi P.M. care i-au spus că dacă poate face rost de acte de identitate şi paşapoarte, R.F. îi va da câte 50 RON pentru fiecare act.
G.I.O. a sustras cartea de identitate a mamei sale, a fratelui său şi paşaportul numitului D.R. pe care i le-a dat lui M.A. De asemenea i-a dat inculpatului R.F. mai multe cărţi de identitate.
Martorul C.A.V. declară că a sustras cartea de identitate a mamei sale S.D., pe care i-a dat-o lui P.M.
Martorul cunoaşte că M.A.C. este prieten cu R.F., K.V., P.F. şi P.M. şi ştie că G.I. şi F.A.L. i-au dat lui M.A.C. cărţi de identitate.
Martorul P.I.M. a declarat în prezenţa mamei sale P.R. faptul că inculpatul M.A.C. i-a solicitat să facă rost de cărţi de identitate ale unor persoane, bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 30-40 ani pentru care va primi câte 50 RON, motiv pentru care a sustras din cabana Brădet o carte de identitate dintr-o poşetă.
Deşi unii dintre martori nu şi-au menţinut în totalitate în faţa instanţei declaraţiile date în faza de urmărire penală vor fi avute în vedere declaraţiile din faza de urmărire penală care se coroborează cu celelalte probe administrate şi declaraţiile din faza cercetării judecătoreşti care se coroborează cu primele declaraţii ale martorilor. Aceasta pentru că, fiind audiaţi ulterior de procuror în calitate de făptuitori, martorii au arătat că şi-au schimbat declaraţiile în faţa instanţei fiind ameninţaţi de fratele inculpatului R.F.R., precum şi de E.M. şi N.R. (f. 232-240, vol. l) şi (f. 118-124 dos. instanţă).
De asemenea, fiind reaudiat la instanţă, martorul G.I.O. a spus că declaraţia dată în faţa procurorului nu i-a fost dictată şi nu a fost ameninţat când i s-a luat declaraţia (f. 173), iar martora Ş.L., mama lui F.L., a declarat că fiul său i-a spus că declaraţia dată în faţa procurorului corespunde adevărului, iar în faţa instanţei şi-a schimbat declaraţia pentru că a fost ameninţat de R.C., fratele lui R.F.R.
Aşa fiind, în baza probelor administrate, s-a constatat că inculpatul Mag Alin-Constantin a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor s-au reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante constând în conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii faptelor, acesta neavând antecedente penale. Reţinându-se circumstanţele atenuante, conform art. 76 alin. (3) C. pen., pedeapsa complementară privativă de drepturi a fost înlăturată.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii până la terminarea executării pedepsei.
În cursul urmăririi penale inculpatul M.A.C. a dispărut de la domiciliu, motiv pentru care prin încheierea penală nr. 26/C/24 iulie 2007 a Tribunalului Sălaj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe 30 de zile, iar prin încheierea nr. 3/E/3 octombrie 2007 a Tribunalului Sălaj s-a dispus emiterea unui mandat european de arestare pentru inculpat care a fost capturat la data de 9 decembrie 2007 de către autorităţile judiciare din Austria fiind predat autorităţilor române.
Prin încheierea din 12 ianuarie 2008 a Tribunalului Sălaj s-a pus în executare mandatul de arestare preventivă, măsură care s-a menţinut şi pe timpul judecăţii (f. A5-47, 50-55) şi (f. 11; 55-56 şi 141-142 dos. instanţă).
Astfel, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 12 ianuarie 2008 la zi.
După cum rezultă din convorbirile telefonice purtate între inculpaţi, aceştia percepeau pentru fiecare migrant sume cuprinse între 700-800 euro, iar din convorbirea redată prin nota de la fila 171 rezultă că fiecare inculpat încasa 100 euro pentru fiecare migrant, concluzia că inculpatul M.A.C. a obţinut din activitatea infracţională suma de 3000 euro pentru transportul celor 30 de migranţi din 3 februarie 2007 şi 14 martie 2007.
În consecinţă, în baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea statului a sumei de 3000 euro.
În baza art. 191 şi art. 189 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000 lei RON cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocaţial pentru apărare din oficiu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.A.C., criticând soluţia atacată ca fiind nelegală şi netemeinică şi a solicitat desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună, în principal achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu motivarea că nu el este persoana care a comis infracţiunile reţinute în actul de sesizare şi nu se face vinovat de comiterea vreunei fapte penale; în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin acordarea unei eficienţe mai ridicate circumstanţelor atenuante.
În vederea soluţionării apelului, Curtea a dispus acvirarea Dosarului penal nr. 2480/84/2007 aflat pe rolul acestei instanţe şi privind pe inculpaţii D.N., H.P.S.N., P.F.I., R.F.R., K.V.G., D.M.I. şi C.V., având în vedere că inculpatul M.A.C. a fost cercetat alături de aceştia, însă cauza a fost disjunsă, acvirarea fiind necesară pentru a se verifica probaţiunea existentă în acest dosar şi care îl vizează pe inculpatul apelant.
De asemenea, faţă de împrejurarea că la instanţa de fond nu s-a administrat nici o probă raportat la comiterea de către apelant a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 2 din OUG nr. 112/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), Curtea a procedat la audierea în calitate de martori a numiţilor D.N., H.P.S.N., P.F.I., R.F.R., K.V.G., D.M.I. şi C.V. (f. 83-92 dosar apel) şi s-a efectuat o corespondenţă cu MIRA - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră cu privire la intrările-ieşirile în/din România a inculpatului în perioada 07 iunie 2006-31 decembrie 2006 (f. 81 dosar apel).
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a probelor administrate, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Decizia penală nr. 117/A din 14 noiembrie 2008, a admis apelul declarat de inculpatul M.A.C. şi a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe.
Rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
A condamnat pe acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de îndrumare şi călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin, prevăzută de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 112/2001, cu aplicarea art. 74- art. 76 lit. d) C. pen. (prin înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată pentru comiterea infracţiunii de instigare la furt calificat, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) – 209 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74- art. 76 lit. c) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-au aplicat art. 71 C. pen. şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-au înlăturat dispoziţiile referitoare la aplicarea art. 118 lit. e) C. pen. privind confiscarea specială, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că este pe deplin dovedită săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de instigare la furt calificat privind actele de identitate, iar în ceea ce priveşte pedeapsa stabilită pentru această faptă s-a constatat că instanţa de fond a procedat la o corectă individualizare a pedepsei, care corespunde cerinţelor de coerciţie şi reeducare şi reflectă gradul de pericol social al faptei şi persoanei inculpatului.
Cu privire, însă, la infracţiunea continuată de îndrumare şi călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin, prevăzută de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 112/2001, instanţa de apel a concluzionat că este dovedit doar un singur act material, respectiv cel din 14 martie – 15 martie 2007, sens în care a dispus înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Referitor la infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanţa de apel a concluzionat că existenţa acestei fapte nu a fost dovedită, dispunând achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul M.A.C.
Ministerul Public D.I.I.C.O.T. Cluj a criticat Decizia pentru greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 112/2001 şi pentru greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, solicitând casarea deciziei şi menţinerea sentinţei.
Inculpatul M.A.C. a solicitat, în principal, achitarea, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi, în subsidiar, reducerea pedepsei, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. În susţinerea solicitării de achitare a arătat că nu a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenţi, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Motivele de recurs invocate de D.I.I.C.O.T. Cluj se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dar nu sunt fondate.
Prima critică vizează greşita înlăturare a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 112/2001 şi se susţine că din probele administrate rezultă că inculpatul R.F.R., împreună cu persoane neidentificate din Moldova, în calitate de coordonator al grupului, a planificat două transporturi, unul de 18 persoane şi altul de 8 persoane.
Pentru aceste transporturi, inculpatul R.F.R. l-a contactat pe inculpatul M.A.C. la datele de 28 noiembrie 2006 şi 29 noiembrie 2006, întrebându-l dacă vrea să meargă la un transport de emigranţi, iar acesta a răspuns afirmativ.
Se mai arată, de către parchet, că adresa emanată de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră evidenţiază doar intrările şi ieşirile legale din ţară, concluzionându-se că s-a dovedit faptul că după data de 29 noiembrie 2006 grupul respectiv de migranţi a fost preluat de inculpatul M.A.C. din Ungaria şi transferat în Italia pe ruta Viena - Veneţia.
Înalta Curte constată că argumentele parchetului nu sunt susţinute de probatoriul administrat, astfel cum, în mod corect, a constatat şi instanţa de apel.
Este de observat, în primul rând, că prin actul de sesizare se reţine că în data de 29 noiembrie 2006 inculpatul a preluat 18 migranţi din Ungaria şi i-a transferat în Italia pe ruta Viena - Veneţia, iar în data de 3 februarie 2007 acelaşi inculpat a mai călăuzit un grup de migranţi spre Italia.
Instanţa de fond, a cărei hotărâre parchetul solicită să fie menţinută, reţine o situaţie de fapt diferită, respectiv reţine că în perioada 28 noiembrie – 29 noiembrie 2006 numitul R.F.R., împreună cu cetăţeni moldoveni rămaşi neidentificaţi, a planificat transportul a două grupuri de migranţi, iar în data de 3 februarie 2007 s-a asigurat transportul acestora spre Italia, M.A.C. fiind călăuza lor.
În baza şi a probelor administrate în apel, respectiv adresa din 28 septembrie 2008 a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (fila 81 dosar apel), instanţa de apel a constatat că inculpatul nu se afla pe teritoriul Ungariei în data de 29 noiembrie 2006.
Din cuprinsul acestei adrese rezultă că în cursul anului 2006 inculpatul M.A.C. a intrat în România în data de 15 noiembrie 2006 prin punctul de trecere a frontierei Borş, neevidenţiindu-se că ulterior acesta a mai părăsit teritoriul României.
Chiar din conţinutul convorbirilor telefonice dintre numitul R.F.R. şi inculpat, la care face referire parchetul, rezultă că inculpatul se afla la domiciliul său.
În acest sens, numitul R. îl întreabă de fiecare dată unde se află, iar inculpatul îi răspunde că acasă, după care R. îi cere să-l aştepte că urmează să-l viziteze.
Referitor la actul din 3 februarie 2007, singura probă invocată în actul de sesizare şi reţinută şi de instanţa de fond, constă într-o convorbire telefonică purtată de inculpat cu numitul R.F.R. la data de 3 februarie 2007, ora 00:34.56.
Inculpatul îi comunică lui R. că „a trecut cu bine" şi că îl va suna „de dincolo".
Aceste afirmaţii, în lipsa altor probe, chiar dacă s-ar referi la faptul că inculpatul a trecut frontiera României, nu pot face dovada că scopul părăsirii statului român a fost acela de a asigura călăuzirea, îndrumarea sau transferul de migranţi şi, mai ales, că acest scop s-a şi realizat.
În aceste condiţii, în mod corect s-a procedat la înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se ca fiind dovedit doar actul din 14 martie – 15 martie 2007, potrivit notelor convorbirilor telefonice existente în vol. IV dos.urm.pen., cu un conţinut mult mai clar şi edificator în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse de inculpat.
Inculpatul a negat că numărul de telefon folosit în convorbirile cu numitul R. i-ar aparţine, dar această apărare a fost înlăturată de instanţe, fiind contrazisă de probele administrate, în principal din coroborarea convorbirilor şi mesajelor dintre inculpat, numitul R.F.R. şi K.V.G.
Parchetul mai critică, de asemenea, şi achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Se invocă datele din Dosarul penal nr. 2480/84/2007 al Tribunalului Sălaj, ce a fost acvirat de instanţa de apel în vederea soluţionării apelului, din care rezultă că inculpatul M.A.C. împreună cu alţi învinuiţi au fost cercetaţi în Dosarul nr. 48 D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj, iar prin rechizitoriul din 18 octombrie 2008 s-a dispus trimiterea lor în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pentru inculpatul M.A.C. cauza fiind disjunsă, având în vedere că acesta a dispărut de la domiciliu în cursul urmăririi penale.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel, în mod corect, a constatat că pentru inculpatul M.A.C. cerinţele pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu sunt îndeplinite.
Existenţa infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în modalitatea aderării, presupune, în primul rând, existenţa prealabilă a unui grup infracţional organizat în sensul art. 2 din aceeaşi lege şi, în al doilea rând, este necesar ca persoana care doreşte să adere la acest grup să fie de acord să facă parte din structura acestuia, să achieseze la scopul urmărit de grup şi la modalităţile de aducere la îndeplinire a acestui scop şi, în final, să contribuie activ la realizarea acestui scop.
Probele administrate în cauză au evidenţiat, însă, că singura persoană cu care inculpatul M.A.C. a colaborat a fost numitul R.F.R., acesta fiind cel care îi trasa telefonic indicaţiile şi căruia inculpatul îi raporta stadiul şi modul de aducere la îndeplinire, fără ca inculpatul să cunoască împrejurarea că numitul R.F.R. ar face parte dintr-o structură de natura celei prevăzute de art. 1 din Legea nr. 39/2003.
Elocvent este faptul că inculpatul nu-l cunoştea pe numitul D.N. şi nici nu avea cunoştinţă că acesta, la rândul lui face parte dintr-un grup organizat. Ca dovadă, inculpatul i-a cerut numitului R.F.R. să-i comunice lui D.N. să se întâlnească în afara staţiei de gară, într-un loc anume, ca să-l identifice.
În acelaşi sens este şi afirmaţia lui D.N., care, deşi s-a intersectat în zona gării cu inculpatul, nu l-a abordat, tocmai pentru că nu se cunoşteau.
În consecinţă, criticile D.I.I.C.O.T. sub aspectul achitării inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 sunt nefondate.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că nici motivele de recurs invocate de recurentul inculpat M.A.C. nu sunt fondate.
Acesta a solicitat, într-un prim motiv, achitarea sa, indicând temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., dar din argumentele dezvoltate se face referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul susţinând că nu este cel care a comis faptele, întrucât numărul de telefon nu-i aparţinea şi nu se afla în Italia la datele reţinute în actul de sesizare.
Înalta Curte a învederat, în analiza primului motiv de recurs invocat de parchet, considerentele pentru care s-a reţinut în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 112/2001, sub forma unui singur act material, cel din 14 martie – 15 martie 2007, astfel că reluarea motivării nu mai este necesară.
Înalta Curte reţine că, în mod corect, s-a reţinut în sarcina inculpatului şi instigarea la infracţiunea de furt de acte de identitate.
În acest sens sunt declaraţiile martorilor F.A.L., G.I.O., C.A.V., precum şi o serie de convorbiri telefonice purtate cu R.F.R.
Deşi unii dintre martori nu şi-au menţinut în totalitate în faţa instanţei declaraţiile date la urmărirea penală, ulterior au fost cercetaţi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, arătând că şi-au schimbat declaraţiile în faţa instanţei fiind ameninţaţi de fratele inculpatului R.F.R., precum şi de E.M. şi N.R.
În ceea ce priveşte critica invocată de inculpat în subsidiar, privind individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), Înalta Curte, de asemenea, apreciază că nu este fondată.
Inculpatului i s-au aplicat pedepse sub minimul textului incriminator, dându-se eficienţă circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., iar o nouă reducere nu se justifică, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, dar şi atitudinea inculpatului, care a dispărut de la domiciliu în cursul urmăririi penale, fiind arestat de autorităţile austriece în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ambele recursuri ca nefondate.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen., art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), dar şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, se va deduce prevenţia pentru inculpat de la 19 decembrie 2007 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de D.I.I.C.O.T. Cluj şi de inculpatul M.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 117 A din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 decembrie 2007, la 20 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1005/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1020/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
