ICCJ. Decizia nr. 1034/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1034/2009
Dosar nr. 8537/2/200.
Şedinţa publică din 23 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 31 din 5 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, plângerea formulată de G.M. împotriva ordonanţei nr. 51/D/P din 15 august 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Petiţionarul G.M. era, în anul 2005, corespondent local al publicaţiei „R.L.", în cadrul subredacţiei Brăila, calitate în care deţinea în calculator proprietatea SC „R." SA pe care se afla instalat HDD nr.2.
În această calitate, a intrat în legătură cu persoane din diverse medii, printre acestea aflându-se şi O.S., I.M. şi E.G.
La data de 2 iulie 2005, a primit de la O.S., CD 2 pe care l-a vizionat singur, la 3 iulie, iar la 5 iulie 2007 împreună cu I.G., recunoscând că materialul conţinea marcaje de clasificare şi anume, informaţii de natură militară.
La 10 decembrie 2005, la domiciliul său şi pe computerul ce îi aparţinea, a vizualizat împreună cu I.M. şi E.G., informaţii secrete de stat şi secrete de serviciu denumite generic „R.A.", după care a transmis CD 2 celor două persoane, iar la 15 decembrie 2005, aflându-se la domiciliul lui E.G. a vizionat din nou acest CD cu informaţii secrete, împreună şi cu I.M.
S-a reţinut de procuror că fapta învinuitului G.M., care a primit de la O.S. un CD2 pe care l-a vizualizat repetat, stocând în memoria HDD informaţii secrete de stat şi de serviciu, iar la 10 decembrie 2005 l-a transmis lui I.M. şi E.G. în afara cadrului legal instituit de Legea nr. 182/2002 şi HG nr. 585/2002, constituie infracţiunea prevăzută de art. 19 alin. (2) teza a III-a din Legea nr. 51/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, întrucât informaţiile denumite generic „R.A." nu mai erau în actualitate din luna decembrie 2003, păstrând doar formal caracterul clasificat şi, în consecinţă, s-a dispus scoaterea învinuitului G.M. de sub urmărire penală în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. b1) C. proc. pen. combinat cu art. 181 C. pen. şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în sumă de 800 lei.
Plângerea formulată în condiţiile art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă de procurorul ierarhic superior prin ordonanţa nr. 701 din 6 noiembrie 2007.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., G.M. s-a adresat cu plângere Curţii de Apel Bucureşti, solicitând desfiinţarea ordonanţei şi scoaterea sa de sub urmărire penală în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr.31 din 5 februarie 2008, curtea de apel a respins plângerea ca nefondată, motivând că situaţia de fapt a fost corect stabilită de procuror, învinuitul necontestând transmiterea CD-ului cu informaţii secrete de natură militată, unor alte persoane, ocolind predarea CD-ului în condiţii oficiale, deşi a discutat în acest sens cu unele persoane din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii.
Calitatea de jurnalist al învinuitului nu îl poate exonera de răspundere penală, întrucât orice persoană ce are cunoştinţă de informaţii militare nu are dreptul să le facă publice, întrucât pune în pericol vieţile unor militari, aflaţi în zona de conflict.
De altfel, învinuitul nu şi-a folosit profesia pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice scurgerea de informaţii, ci le-a adus la cunoştinţa unor persoane neoficiale.
Împotriva sentinţei, G.M. a declarat recurs, susţinând că:
- nu a acţionat cu intenţie;
- informaţiile se aflau deja în spaţiul public;
- a contactat două cadre SRI din Vrancea, iar datorită lipsei de reacţie a acestora a considerat că informaţiile erau lipsite de importanţă.
Potrivit jurisprudenţei CEDO, orice informaţie privind siguranţa naţională, odată intrate în spaţiul public, nu mai poate fi interzisă, retrasă şi nici autorii diseminării informaţiei nu mai pot fi pedepsiţi.
Motivele sunt nefondate.
Conform dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 51/1991, constituie infracţiune, printre altele, culegerea şi transmiterea de informaţii, cu caracter secret şi confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.
Susţinerea petiţionarului, în sensul că obligaţia prevăzută de art. 16 din Legea nr. 182/2002 de a proteja informaţiile secrete de stat revine numai persoanelor autorizate care emit, gestionează sau intră în posesia informaţiilor nu are aplicabilitate în cauză, nefiind cercetat pentru această infracţiune.
Infracţiunea pentru care a fost cercetat este cea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991 care nu are subiect activ calificat ci se referă la orice persoană care culege şi transmite informaţii secrete, în afara cadrului legal.
Prin prisma acestei dispoziţii din analiza judicioasă a cauzei, rezultă că învinuitul a intrat în posesia unor astfel de documente cu caracter secret, pe care le-a transmis, în afara cadrului legal, şi altor persoane, aspect pe care de altfel, nu l-a contestat.
De asemenea, a acţionat cu intenţia directă, prevăzând rezultatul faptei sale, şi urmărind producerea lui.
În fine, nu se poate reţine că informaţiile intraseră deja în spaţiul public, şi, din acest moment, acţiunea sa nu mai poate constitui infracţiune şi că demersul său este unul specific activităţii jurnalistic.
Din dosar, nu rezultă că aceste informaţii intraseră în spaţiul public, împrejurarea că au mai fost primite şi de alte publicaţii neavând relevanţă, cu atât mai mult cu cât conducerea ziarului „Z." analizând importanţa lor, cât şi pericolul potenţial, le-a predat autorităţilor abilitate.
Cât priveşte situaţia unor jurnalişti care, intrând în posesia unor astfel de date, le pot deţine neautorizat, săvârşind contravenţia prevăzută de U.G. 585/2002, apoi le pot face publice, contravenind dispoziţiilor Legii nr. 544/2001, privind accesul la informaţii publice, le predă autorităţilor în drept ori satisface interesul public, atrăgând atenţia asupra incompetenţei, neglijenţei şi acţiunii ilicite a persoanei autorizate să le gestioneze.
Ori, recurentul petiţionar G.M. nu a acţionat în acord cu nici una din situaţii, ci, intrat în posesia lor, le-a transmis altor persoane, în afara cadrului legal.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că s-a comis infracţiunea prevăzută de art. 19 alin. (1) teza III din Legea nr. 51/1991, procurorul a apreciat corect incidenţa dispoziţiilor art. 181 C. pen., având în vedere condiţiile concrete de săvârşire a faptei, care nu îi conferă un grad de pericol social specific infracţiunii.
Conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petiţionarului G.M. va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.M. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1029/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1037/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|